Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR EA

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 841 pentru CHIAR EA.

Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... O, voi dulci minute Fericirii mele, voi treceți curând,     Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind;     Căci zi de s-arată,     Sunt nefericit,     Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana     Las’ să se reverse Zorile plăcute de care vorbești;     Las’ să lumineze Lumea întru care ... duios prin strune viind ne bocește.     Tăcând își țintiră Ochii săi pe gânduri cătr-a sa amată,     Și parcă-i vestiră Glas că ea de dânsul va fi depărtată.     Deci pe ea fierbinte     În brațe strângând,     Apoi cu pas iute Armin ca o umbră s-au dus lăcrimând.     Luna se ivește Sub arbori Minvanei, Armin au fugit ... se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând...     Și iată tăcere, Trist se răsunară de-un zgomot duios,     Precum adierea Zefirului sara suflă mângâios;     Ea se spăimântară     Văzând umbra lui,     â€žAu murit! strigară, De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu-i...â€�     Și de chinuri grele Căzu ca ... jale În coardele arfei răsună în vânt;     Iar când se treziră     Din leșinul greu     Ziua se iviră Și tăcură toate împrejurul său.     De-atuncea mâhnită Ea ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul

... O, voi dulci minute Fericirii mele, voi treceți curând,     Iar inima simte Soarta ce m-așteaptă, zorile sosind;     Căci zi de s-arată,     Sunt nefericit,     Ea îi doamn-îndată, Iar eu, cântărețul de soi, înjosit. Minvana     Las’ să se reverse Zorile plăcute de care vorbești;     Las’ să lumineze Lumea întru care ... duios prin strune viind ne bocește.     Tăcând își țintiră Ochii săi pe gânduri cătr-a sa amată,     Și parcă-i vestiră Glas că ea de dânsul va fi depărtată.     Deci pe ea fierbinte     În brațe strângând,     Apoi cu pas iute Armin ca o umbră s-au dus lăcrimând.     Luna se ivește Sub arbori Minvanei, Armin au fugit ... se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând...     Și iată tăcere, Trist se răsunară de-un zgomot duios,     Precum adierea Zefirului sara suflă mângâios;     Ea se spăimântară     Văzând umbra lui,     â€žAu murit! strigară, De-acum sunt pierdută, căci dragul meu nu-i...â€�     Și de chinuri grele Căzu ca ... jale În coardele arfei răsună în vânt;     Iar când se treziră     Din leșinul greu     Ziua se iviră Și tăcură toate împrejurul său.     De-atuncea mâhnită Ea ...

 

George Coșbuc - La logodnă

... de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca și Trill, o iubea Pe Nora; doi, iubiți de ea, Din doi s-alegi pe cine? Frumoși și nobili amândoi, Război trebe să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte ... pat de moarte. Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha, La joc, că-i azi logodna! Mă cheamă Nora la palat, Al ei sunt pe ... Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu ... i-ar zice: Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar

 

Emil Gârleanu - Căprioara

... fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului venise de mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit de ... sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul liminișului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea... Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Și numai când acesta, înspăimântat, se topește în adâncul ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... soție; Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie; Delicată, frumușică, învățată! Minunat! Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat. Spre rău toate le aplică și mă tem că m-or răpune A ei grații și talente, ce ... ei faeton, O caretă cu livrele, nu costium de amazon, Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn ... acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de ... care foarte m-a pătruns, Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute. Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute. Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel, Recomând p-al nostru paroh, nici nu ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... armele, toate mijloacele îi sunt bune, numai să poată ajunge la scop. Spaima, pedepsele, lovirea libertății și a intereselor materiale, pâri mincinoase, și chiar calomnia, chiar pamfletul, aceste sunt ticăloasele invenții, ticăloasele instrumente, cu care astăzi pretinde a-și urma guvernul. Spre aceasta, Măria Sa deșteaptă patimile cele rele ... țara ocupată cu armii străine, și prin urmare în neputință materială de a se întruni în pace, de a se pune chiar în relație cu acei trimiși de către curți spre a cerceta nevoințele țării, se văd dar siliți a arăta prin lumina ... struna domnească. Când la 28 mart, obștea adunată în Iași din toate ținuturile Moldovei a cerut numai acele 35 puncturi întemeiate pe Reglement, ea prin aceasta n-a arătat că n-ar avea trebuință și de alte reforme mai radicale. Însă, tânguindu-se numai pentru ilegalități, ea ...

 

Nicolae Filimon - Lucia di Lammermoor. Dramă în trei acte de Salvatore Cammarano

... prin ajutorul unui simț muzical foarte delicat și prin îngrijirea ce pune în esecutarea rolelor sale, reușaște de multe ori a trage profit chiar din părțile cele mai contrarii meziilor vocei sale. Astfel și acum reuși a susține binișor această dificilă parte și a trage ... a încînta pe public, carele, în marele sau entuziasm, o chemă de mai multe ori și o aplaudă după merit; dar critica nu e mulțumită, ea pretinde de la această cantatriță un mod mai gentil în trilarea lui si naturale de la fraza cabalettei : Quando rapita in estasi și ... publicului, însă nota de la fraza: E amor maledetto [6] , acea notă prin care tenorii cei distincți arată valoarea vocei lor, o pronunță astfel că ea pierde mult din marele ei efect. Aria finală cu care se termină actul al treilea, deși fu cîntată cu o mare simțire muzicală și foarte ... avu ocaziunea de a vedea copaci prin saloane. Costumele nu sînt nici bogate, precum le voiește ingeniosul corespondint al jurnalului Scaramuccia , dar nici chiar complecte sau cum le cere luxul scoțez. Înainte de a închide această revistă muzicală, ne permitem a zice două vorbe spre ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... din tuspatru colțuri ale cabinetului și cu plăcere ascult adeseori îndemnul său; încep prin corespondența cu Londra, cu Parisul, cu Bucureștii, cu Iașii, cu Montpellier, chiar și cu America; apoi mă apuc de vreo lucrare mai serioasă și ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge și dacă ... atrăgătoare devin periculoase și călătoriile depărtate prin lumea reală o întreprindere obositoare, ne rămâne o ultimă și neprețuită petrecere pentru mângâierea zilelor din apusul vieții. Ea consistă întru aducereaaminte a trecutului și reînvierea prin povestire a diverselor epoci prin care am trecut întâlnind în calea noastră tipuri ... niciodată. Dacă am fi avut o mașină stenografică de buzunar, mașină ce se va inventa negreșit în secolul nostru de avocați și de deputați elocvenți, ea ar fi produs o mică bibliotecă de anecdote, de schițe ușoare, de memorii istorice și de portrete bine colorate, care formau un soi de muzeu ... Don-Juani de trotoires, acelor de salvatori patentați de patrie, acelor de invidioși care stupesc veninul lor spre tot ce-i mai sus decât dânșii, chiar deși sunt convinși că stupitul cade tot pe obrajii lor etc., etc. Fapte pentru fapte... istoria va judeca valoarea acelor care s-au desăvârșit cu ...

 

Petre Ispirescu - Găinăreasa

... de pâră sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei și să se amestece în certurile și becisniciile celorlalți? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijea de păsările din curtea împărătească, ca de ale dânsei; după ce deschidea cotețele, și le da de mâncare, apoi le cuibărea, punea cloștile și ... văzu, îi căzu tronc! la inimă. Se îndrăgosti după dânsa, vai de lume! El o întrebă a cui fată este, și de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el tot vorbind cu dânsa, îi luă un inel și nu mai voi să i-l dea. Când fu înde ... seară, ea, cu grije, iară zise vorbele ce zisese la venire, și pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea își ceru iertare și se făgădui că altă dat nu va mai face așa. Fiul împăratului nu mai putea de inimă rea, că-i scăpase ... fu iarăși poftit la o nuntă de împărat. Fiul împăratului se duse și el cu tată-său și cu mumă-sa. Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului ...

 

George Coșbuc - Bradul (Coșbuc)

... spus: — Trimite-i!â€� Tot m-am judecat cu mine: Să dau bradului mai bine Ori iubitei   Crezământ? — „Nu-i trirnite!" zise ea. — „Că n-am zor să ies în lume. De-i trimiți, îi fac de-ocară, Că-i arunc pe uși afară — Scoate ...

 

Gheorghe Asachi - Pleiada

... drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta, cântător ... n sân purtați pe-Apolon, patrioți din românie, Deș-ursita vă desparte, armonia va uni! Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie, Ca și ea întru lumină să se poată înnoi, Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă, Deamnă chiar să se arăte și de numele ce poartă. Acordați române versuri p-armonioase alăute, Într-un rost, ca și poporul, geamăn cu cel italian, Să ... plăcere, Pe româna tinerică când va-ncinde-o de amor, A românului poeta atunci lumea va să vadă Numele-ncins de cunună strălucind chiar în Pleiadă. Note [1] - Aceste versuri aveau o notă cum că în vechime Pleiada era compusă din 7 stele, iar astronomii văd acum numai 6 ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>