Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA UN COPIL

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 544 pentru CA UN COPIL.

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și ... în urma explicărilor vechilor teologi, el era geocentrist. Este drept cum că pământul a fost creat înaintea soarelui, zicea el. Tocmai așa cum un ceasornic ar face și pune pe rând toate rotițele și pana ceasornicului, așa D-zeu mai întâi pământul l-a făcut ca o roată neînsemnată și după aceea abia a făcut roata cea mare și, mijlocul sistemei, soarele. Istoria veche era pentru el o pregătire ... totului alta. Și ceea ce-l jena mai mult era că această lume contrazicea în curentul ei curentului aceluia pe care el și-l pusese ca ținta istoriei omenești. El citise încă-n tinerețe scrieri de-ale enciclopediștilor, dar ei-i insuflase apatie. Dovezile lor îi păreau silite, căci se-ndreptau ... care el nu permitea nimănui s-o nege: atotputernicia lui Dumnezeu. El își închipuia că un ...

 

Mihai Eminescu - Din Halima

... unealtă. Iar un bătrân cu o frânghie udă Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă Se zvârcolea:,, ­ Mai dă, te rog, în mine, Ca Domnul a ta rugă s-o audă." Bătrânul însuși îi plângea de milă Vedeai că spre a-l bate-și face ... moșneag fără de milă, Acest băiat de-l chinuiești în silă, Când el te roagă chiar să dai într-însul, Și pare-atât de blând ca o copilă?" Bătrânul zise vorbele aceste: ,,­ Stăpâne, lucrul nu îl știi cum este ­ Ciudată e istoria ăstui tânăr, Deci voie dă-mi să ... lui poveste. Tu vei fi auzit de un anume Ali-ben-Maimun, unu-a fost în lume, Un învățat și cititor de zodii, Un vraci prea înțelept cu mare nume. Cutreierat-au dânsul lumea toată, Orașe, țări din sfera depărtată, Pustiile Saharei, râul Gange, Și la izvorul Nilului odată ... n gură-ntunecă cuvântul, Și volburi de nisip rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pământul. Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte Zbura pe-un cal arab mereu nainte, Ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul

... de ispravă; a rămas văduvă de tânără cu o pensioară de la bărbat, și n-a mai vrut să se mărite, ca să-și poată îngriji de copil, un băiat. A muncit, l-a crescut și, după atâta necaz, l-a văzut flăcău mare cu... cariera lui. Ceea ... vechea sistemă: românul să se nască bursier, să trăiască funcționar și să moară pensionar... E vreme să isprăvim odată... — Dar, în fine — zic—un băiat așa de distins... și nepotul dumitale... — A! mă-ntrerupe ilustrul meu; un cuvânt mai mult... Trebuie să isprăvim odată si cu nepotismul!... Am fost și voi fi totdeauna contra nepotismului — este iar o bubă înveterată a ... În fine, și eu sunt contra nepotismului, contra acestui nărav străvechi, de care este atât de bolnavă societatea noastră; și nu pot decât aplauda pe un bărbat de stat, care are, ca d-ta, în programul său, stârpirea acestui dar funest pe care ni l-a lăsat mizerabila epocă a infamelor domnii fanariote ... sunt scrupuluri de conștiință peste care nu se calcă! Im-po-si-bil! Care va să zică, și cu nepotul, mi-am răcit gura degeaba, ...

 

Ion Luca Caragiale - Românii verzi

... de la următoarele principii sănătoase de progres național: A iubi neamul său e peste putință din partea aceluia care nu urăște celelalte neamuri. Un neam nu poate avea vrăjmași în propriile sale defecte; vrăjmașii lui sunt numai și numai calitățile altor neamuri. De aceea, un neam nu trebuie să-și piardă vremea a se gândi cum să-și îndrepteze defectele și cum să-și cultive calitățile; el are ... datoare să-și înscrie imediat copilul în Societatea "Românilor Verzi". Art. 46 - Membrele societății sunt datoare a-și boteza copiii cu nume străbune ca Reea-Silvia, ca Tiberiu, ca Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc. Art. 47 - Membrele mame sunt datoare să dea copiilor lor o educație maternă în limba maternă. Sub nici un cuvânt apoi, nu-i slobod să încredințeze educațiunea copiilor la alte guvernante decât românce verzi. Art. 48 - Ele sunt datoare a da singure ... cazul când un membru nu ar avea lapte sau, întâmplător, nu i-ar fi sfârcul mamelelor perforat, sau s-ar gâdila prea tare, sub nici un

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... românească din lupta care s-a dus, între mijlocul veacului XIX și al celui următor, contra unor materiale și dogme literare istovite milenar. Ca să vedem puțin minuțiile în lucrarea unui virtuoz: tema e luna e mare ca o pată roșie, e pată de sânge, uriașă boabă de mărgean, o hârcă de mort pe o pernă de catifea aurie, luna e un solz de pește, luna e pe smaraldul cerului ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile principale ale artistului Maniu: pitoresc pur interpretare (parantez deschis în infinit) analogie umoristică ... pură, și acolo unde impresia simplă se amplifică prin înrudiri sau contraste: Cad stelele, fiindcă în țări îndepărtate mor împărații te-ai aștepta să auzi un zgomot ca al boabelor de sticlă, și se scutură roua pe crengi. În întuneric, omizi brune se desprind, se încovoaie, se ridică tremurând, pipăitoare, și încleștându-se ... unde). Dar, iată, independent de orice joc în felul altora: încântarea prin neașteptat schimb de tonalitate, tempo și figură ritmică în Salomeea Iese luna argintie ca

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... mișcările lui sufletești. Cel mai neîndurat analist în viața de toate zilele și în daraverile științii. Despicând și clasând orice problemă, pentru el, orice corp, ca și orice adevăr științific era un tot a unor părticele de viață și de valori. Vrăjmaș al paradoxelor, în el se încarnase metodul d-a izbi mai ... știință? Niște gogorițe. Sistemele? Basme. Iar arta, mângâiere pentru săraci și modă pentru bogați. Vecinic nemulțumit cu formulele sale, ar fi dorit să aibă vreme ca să studieze "societatea noastră egoistă, săracă, leneșe, fudulă, sceptică, incultă și nemiloasă". Pentru cei mici și umiliți, un adevărat amic, neîmpăcat contra "utopiștilor nebuni", cari, vroind să le dea prea mult, s-au ridicat pe umerii lor și nu le-au dat nimic ... răspunse Trubadurul, cătați în ochii mei și veți vedea dacă-mi arde de basme. Pe supt pielea lustruită a obrajilor lui se resfirau, ca o rețea vânătă, firele vinelor. Gura mică, cu niște buze subțiate, ca un arc tras cu creionul pe hârtie albă. Ochii verzi dormitau supt pleoapele moleșite, și părul negru i-atârna în talaji cu lumini argintii pe spetele ...

 

Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul

... Gheorghe Asachi - Sălbaticul şi călătoriul Sălbaticul și călătoriul de Gheorghe Asachi În adâncul unei stânce, În deșertele pustii, Un sălbatic ș-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n giur șădeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Și copiii lor sorbeau ... sărăcie, Fiind plin de omenie, Deși nu l-au așteptat, La ospăț l-au îndemnat. Oaspele, înflămânzit, Să aștepte n-au voit De două ori ca să-l învite, Dar dintăi din a sa gură Peste degete-amorțite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă, Fiind caldă, suflă ... zama-mi răcorește, Alta mâna-mi încălzește. Di-i așa, oaspelui zice, Poți să mergi de-acum de-aice! Zău! drept mă va feri Cu un

 

Vasile Alecsandri - Dorul româncei

... Vasile Alecsandri - Dorul româncei Dorul româncei de Vasile Alecsandri De-ar vrea bunul Dumnezeu Să-mi asculte dorul meu! De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aș șopti cu blânde șoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu ... i-aș zice-ncetițor: Nani, nani, puișor! [1] De-ar fi cerul cu priință Să-mplinească-a mea dorință! De mi-ar da un băiețel, Dragul mamii voinicel! N-ar fi prunc mai fericit Și pe lume mai iubit! Alt copil n-ar fi ca el, Mititel și frumușel! Obrăjelu-i ca de spume N-ar avea seamăn pe lume! N-ar fi ochii nimărui Dulci ca ochișorii lui! Iar eu, mândră măiculiță, Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriță Nencetat l-aș săruta, Săruta și i-aș cânta ... Note ^   Femeile românce au obicei a legăna și adormi copiii lor cu cântice dulci și melodioase, în care cuvântul nani, nani răsună ades ca

 

Emil Gârleanu - Furnica

... și a găsit ce mai rămăsese din bani la Arghir. Într-o vară, cum bătrânul urmărea cu privirea o gânganie ieșită la lumină, ca să vadă la rădăcina cărei flori și-o fi având cuibul și să i-l stârpească, îl strigă la zăplaz un băietan, unul Ilie Trăsnea, scriitoraș la percepție: — Moș Cuhulea, moș Cuhulea! Moșneagul nu se mișcă, dar, la urma urmei, după ce dete de locul ... Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e, zise, în sfârșit, vino ... și, ieșind pe locul pustiu de din dosul casei, se duse pe marginea râpei și aruncă gângăniile în fundul ei. — Așa! Apoi mai meremetisi un perete, închise păsările mai dereme și, fiindcă simți un junghi în dreapta, se culcă cum înserase. Peste noapte îi fu cam rău. Avea fierbințeală. Se sculă, bâjbâi pe întuneric, să caute o lămâie, să ...

 

George Crețeanu - Orfanii

... a-și da seama, ei suspinau amar; Mult timp șezură astfel; iar când se deșteptară, Zăriră p'a lor mamă, trecând p'un negru car... Și tot ce mai țin minte, e o grădină, în care Stau șir chipuri de piatră, coloane, lespezi, cruci; Doi oameni în cămașă ... sta?â€� Așa vorbeau copiii...; trecu întinsa noapte, Sîrmanii încercară s'adoarmă 'n deșert; Tot așteptau s'audă a maicei dulce șopte Ș' un dor fără de margini simțeau în al lor piept. Trecură zile multe, copiii 'n așteptare, La fie-care sgomot spre ușă alergau; Văzând că nu ... unei mume, Să stingă-a lor mâhnire, putere nu avea. Așa trecu o vreme; iar mortea ne'mpăcată Fu pentru ei umană, duioasă ca o sor: Căci nu voi, sîrmanii, lung timp să-i mai despartă De mama lor; la ambii săpa mormîntul lor, Acum ei dorm în pace ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... să vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat ... el când lipseau ele d-acasă intra și lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi și legătura cu hainele puse cu îngrijire într­un tron. Într-o zi zânele plecară la o sărbătoare, la alte zâne și avură grije să poruncească argatului, ca în minutu ce va auzi zgomot în cămăruța cu baia, să rupă o șindrilă din streașina casei, ca să dea de știre și să se întoarcă de degrabă, fiindcă ele știau că e aproape să înceapă a curge această apă de ... dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>