Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA O DATORIE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 193 pentru AVEA O DATORIE.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... oștii sale a trecut." Pușkin: Poltava Cu adormitele lui valuri se mișcă Sociul între maluri Și pe deasupra lui ușor, abia se simte-o dulce boare de vânt, ce-n drum spre-o altă zare pe mai departe pleacă-n zbor. Ici-colo, salcia pletoasă, pe maluri, tânăra-i tulpină spre fața râului și-o-nclină Vorbind cu unda somnoroasă. Și Sociu-n matca lui bătrână c-un murmur șoapta i-o îngână. Prin pânza apei străvezie arar un peștișor tresare Și iar în adâncimi dispare ca o săgeată argintie; sau câte-un pui de rândunică muindu-și vârful de aripă zglobiu coboară pentr-o clipă Și iar spre ceruri se ridică. Iar alteori, pe înserate o luntre lunecă ușor cu două umbre-mbrățișate În legănarea unui dor: pescarul tânăr, în neștire ca-n vis, cu draga lui plutind.... Atunci din ceruri ... pe-aceeași treaptă, de la păstori pân-la boieri, cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de-averi. Iar fetele, ca o răsplată, Împodobeau pe-nvingători cu o cunună minunată din cele mai frumoase flori. Și-avea ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... articole nu se răspunde și n-am fi răspuns dacă n-ar fi intervenit următoarele considerații importante: articolul dlui Philippide e tipărit în Convorbiri literare , o revistă care a avut o influență însemnată asupra dezvoltării culturale a țării noastre și e tipărit în numărul festiv prin care revista serba douăzeci și cinci de ani ... în tot articolul dl Philippide vorbește nu din partea persoanei d-sale, ci din partea Junimii ca grup literar. Articolul pare a fi o declarație de principii făcută după douăzeci și cinci de ani de existență a unei reviste importante și deci el capătă o însemnătate cu totul disproporțională cu valoarea lui intrinsecă. Având deci în vedere condițiunile excepționale în care apare articolul, e evident că trebuie să răspundem și ... Maiorescu, am studiat importanța unor înalte idealuri sociale pentru un artist și pentru un grup de scriitori ce ar dori să creeze un curent intr-o țară, un curent literar și intelectual. Pentru ilustrarea ziselor mele, am citat grupul junimist, care n-a avut o ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... lume. - A cenușie. - Leftere! zice femeia punând mâna la sânul stâng, ca și cum ar fi simțit un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai spus tu că n-o mai porți? - Cui? cui ai dat-o, nenorocito! - La o chivuță. - Pentru ce? - Pe farfurii. - Când? - Alaltăieri... - Alaltăieri!... fără s-o cauți pân buzunare! - Am căutat-o, răspunde femeia îngrozită de vina ei; nu era nimic. - Taci! strigă crunt d. Lefter... Pe câte farfurii ai dat-o? - Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, răspunde ea fără să mai știe ce spune. - Unde sunt farfuriile?... Voi să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa ... Și Țâca începe a-și lepăda țoalele de pe ea. Tocmai dedesubt de tot, peste cămașe, se vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se strâmbă, că se gâdilă la sân. În buzunar, nimic; dar în fund are o descusătură... desigur o fi căzut în căptușeală. Țâca scoate și o ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... pricinuit prin deasa citire a Iliadei de către Alexandru cel Mare. Cine nu știe că acest falnic izbânditor purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Omir; și ce este Iliada altă decât o istorie în versuri, cea mai veche și cea mai frumoasă din toate! Fără a merge în veacuri așa depărtate, nu s-a ... mai întorc, a simțit cea întâi bucurie și cea întâi durere de bărbat. Acest simtiment sfânt, nu cunosc încă nici un neam, nici o seminție cât de brută, cât de sălbatică, care să nu-l aibă. M-aș întinde prea departe de sujetul meu dacă m-aș pune a ... despre aceasta; ele sunt nenumărate. Ce interes mare trebuie să aibă istoria națională pentru noi, îmi place a crede că și d-voastră o înțelegeți ca și mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoșilor noștri, care prin moștenire sunt și ale noastre, inima mi se bate când aud rostind ... am sporit în d-voastră și iubirea către patrie și că, prin urmare, am contribuit la păstrarea naționalității; căci ce poate mai mult să ne- ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... acum ? - Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Așadar, Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci, Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ? CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN MIROS TE SATURI Nastratin Hogea-ntr-o ... a plătit datoria. Iar el îi răspunse: Ba! - Dar ce umbli fără grijă, când te știi că ești dator ? - Grija – zise el – s-o poarte cel ce este creditor. CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea ... abia mi-a zis: "Mulțămim", Iar cum venii cu acestea, toți mi-au zis: "Poftim, poftim !" De aceea și eu blana să mănânce o poftesc, Căci văz toți privesc la haine, iar persoana n-o cinstesc. OMUL NU POATE SĂ FACĂ UN LUCRU LA TOȚI SĂ PLACĂ Hogea s-apucă odată ca să-și facă un cuptor, Pe nevasta sa ... ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... precum vedem, toți acești boieriți făceau parte din categoria ciocoilor, cunoscută la curtea Franciei sub denumirea grotescă de officiers de bouche. Un personaj însă care avea o fizionomie mai caracteristică era Armașul mare; el inspira groază tuturor și prezența lui tăia pofta de mâncare chiar acelor officiers de bouche. Îngrijitor de închisori ... el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce inspiră o mirare dureroasă este că toate acele formule de afurisenii și acte de cruzime au fost pretutindeni dictate și executate în numele lui Christos, care a ... Toată grija mi-am luat Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu care țăranii povestesc basmele răspândite în popor, el constată perioade întregi, rimate, și nu se refuză ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și ... a luptat eroul cu brațul și cu mintea: Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară Și mai fatali dinântru, și soartea ne-mpăcată Pare c-o abătuse din lupta prelungită, Parcă-și aflase omul s-o-nvețe să respecte O nație celebră. Întreagă România gemea de ani atâția Sub jugul sângeratic osmanului feroce. Fatală și rea cobe-ncepuse Demiluna A se nălța lucindă ... cugetul cel mare, Însăși acea icoană lucea d-a sa splendoare Și reflecta lumina din candela de aur Ce-și înălța la ceruri o flacără-albăstruie Ce-o aprinsese prințul cu pietoasa-i mână. Eroul, după-o lungă, profundă cugetare, Își terminase ruga cea după miezul nopții Și-n jețul său purpuriu, cu fruntea p-a sa mână, În planuri ... ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... spătari, Logofeți, visternici și păharnici, Care prin rânduială sânguri Iau și-împart a țării venituri." [5] Altul striga: ,,Ba să hie-în țară O tocmală, dar' nu dă hele Care nu plătesc nice o piară Putrădă, dar cării pe su stele Asemenea-alta să nu mai hie, Că-amintrele faceți nebunie. Adecă să him toți de preună Țărani sau ... cinstită-adunare; Dar' ce folos... când ce-astăzi le plăcea, Aceaiaș mâne toți o hulea! Într-acea de sfadă și gâlceavă Nu era mai nice-o zi deșartă, Ba ș-alte lucruri fără ispravă Să scornea după-adunarea spartă, Căci mergând pe-acasă-într-adevăr Unii cu-alții să lua de ... hotărăște. Cel mai obraznic și mai mișel Acolo mai înțălept să ține Decât SocrĂ¡t, Platon ș-Aristotel, Iar' cel bun, cel înțălept rămâne De-o parte, mestecat în mulțime Și ne băgat în samă de nime. Pentr-aceasta bătrânii gândiră Să facă-o rânduială mai bună; Cu sfatul drept, apoi hotărâră Ca să nu să-adune depreună Toată gloata la deobștele sfat, Ci din toată ceata-un delegat ... spânzură dintr- ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care o precurmă din când în când cristeiul cu răgușitul glas. El s-ar lasa bucuros la o dulce reverie, dacă pocnetele biciușcei postilionului și prozaicele lui răcnete nu l-ar turbura. Dar iacă te apropii de Târgul-Frumos! Să nu te luneci ... și lucrul! câte lucruri și câți oameni își ascund nimiccia sub pompoase numiri! Acest târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce ... te poți opri de a privi cu răpire astă încântătoare vale ce se desfășură dinainte-ți ca un covor. Vezi cel pârâu care o despică în lung și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se prelungesc pe ambe malurile lui, și acest ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... IORDACHE: Al dracului spițerul! Închipuiește-ți d-ta! Lua un bilet. ÎI rădeai, trăgeai o dungă. Să zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă; sâmbătă, alta: trei dungi. Marțea ailaltă, te uitai la bilet: numai o dungă. Peste asta mai trăgeam una; una și cu una două. Joi mai trăgeam una, care va să zică trei; bun! Marțea ailaltă... biletul alb ... s-a făcut semn. În cărți cade mereu gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire pe drum de seară cu o damă de verde. IORDACHE: Aș! nu mai crede în mofturile cărților, frate... MIȚA: Trebuie s-o știu, trebuie s-o aflu... și să vedem... 0 să fie un scandal... dar un scandal... cum n-a mai fost până acuma în „Universul". IORDACHE ... și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii ) : Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL ( hotărât ): Știi s-o scoți? Scoate-mi-o! IORDACHE: N-ai idee cum ți-o scot; până să clipești din ochi, o ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... cojocul lui de iarnă și se pune să-i tragă un pui de somn care ține șase luni. Dar ciulinii? Ei își continuă povestea. E o poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să ... sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce s-o mai lungesc? După nesfârșite pribegii prin nu știu câte județe, își aruncară dăsagii și pe mine, care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se ... rufe și să mai cânte din fluier. Asta mă umilea de-mi dădeau lacrimile: un bărbat nu spală rufe, nici nu gătește! Dar tata n-avea nimic bărbătesc în el: era blând ca o ...