Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MARE PARTE

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 707 pentru ÎN MARE PARTE.

Ion Luca Caragiale - Așa să mor!

... nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca o pasăre; era o minte cugetătoare, înavuțită cu frumoase învățături știa tot ce se petrece în lumea mare și-n cea mică. Vorbea, în perfectă cunoștință de cauză și cu egală competență, despre greva sindicalistă din Franța; despre reforma financiară a Germaniei; despre mișcarea sufragetelor din Englitera ... să scot o carte de citit din săculeț, și cine intră, cu zgomot mare, în același compartiment?... Cine? tânărul meu! extraordinara pasăre călătoare! care ocupă în fața mea locul cu numărul 11. Mă salută foarte grațios, pare că mă recunoaște. Eu, vădit mulțumit că-l revăz, îi răspund și mai grațios ... dânsul am aflat... că arhiducele moștenitor al tronului Austro-Ungariei va veni să facă o vizită la Curtea noastră, și că vizita aceasta are o mare însemnătate politică; că Alexandru Davila deschide la toamnă un teatru nou național în București; că, pentru moment, nu se face nici o remaniare în cabinetul Brătianu, fiindcă nu s-a putut ajunge încă la o înțelegere între cadrele vechi liberale și generoși, așa că intrarea lui Stere ... personal de la Lăptărie, precum cunoaște personal pe toate personalitățile noastre din lumea politico-economică, finanțiară, artistică etc. Dar numai pe ale noastre le cunoaște? În

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

... în două-trei săptămâni, câte unu-unu, nici unul nu mai calcă în băcănia conservatorului. Negustorul, deși se știe boicotat, bagă de seamă că vânzarea în toate privințele rămâne aceeași ca totdeuna, afară, se înțelege, de țuică și pelin, unde constată o scădere de consum simțitoare. Dar în sfârșit, colectiviștii nu consumă numai țuică și amar, mai ales când nu sunt în opoziție. Atunci, negustorul inteligent pricepe cum merge treaba: liberalii, pentru a nu-și călca jurământul și totdeodată a nu se lipsi ... cuconul Iancu e tot atât de celebră pentru mesele-i de gală ca și pentru eleganța ei. Negustorul nostru tocmai în ziua aceea primise un mare taxid de prospătură și lipise pe geamurile mari ale prăvăliei: ICRI MOIU PRIMA - STRIDII PROSPEȚI - SOMONU DU RIHN ETC. Era duminică, pe la unsprezece dimineața ... spui de unde ești, nu-ți dau: icrele sunt arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță; aici e băcănia a ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români

... ar fi temut de Rusia, această teamă n'ar fi trebuit să înrâurească asupra purtării guvernului Indiei. Ex-secretarul de stat este din aceia cari, în toate chestiunile politicii orientale, profesează o încredere implicită în buna credință și în desinteresarea țarului și consilierilor săi. Din nenorocire însă pentru dânsul, după scrisoarea ducelui d'Argyll, purtând data de 23 Noemvrie, a venit numai ... fi siguri că se pot bizui pe ajutorul Englejilor. Afară de aceasta, lord Northbroock a trimes acum de curând către ziare o scrisoare, în care arată lămurit groaza ce a produs printre Afgani și emirului lor expediția rusească la Kiva. Lord Northbroock reproduce o parte din propriile sale depeși, publicate astăzi și prin Cartea Albastră, și fără să vrea chiar dovedește pipăit că acele ce astăzi se întâmplă în Asia nu se poate imputa decât numai și numai politicii greșite și condamnabile a guvernului liberal cârmuit de Gladstone. Pe de o parte ... firești, a trebuit să cedeze de frică sau prin amăgirea intrigilor rusești. Deosebirea temeinică între guvernul liberal și cel conservator, acum la putere, în

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,     În iadul amar... Clirosul va zice: “Pomenește, Doamne!â€�     Însă în zadar... Căci de-acum iadul va fi a ta parte,     Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe,     Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet     Și ... œSunt a tale, pe mine mă lasă,     Dușmane cumplit!â€� Și apoi trezește bietele fecioare...     Zapisul s-au scris... Satana săltează! Slava lui îi ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... îi rău, Cestea sunt bârfele, și-n iad bine este,     Crede, dragul meu; Noi petrecem vesel și cu mulțumire,     Tocmai ca în rai, Tu viind în tartar vei ști fericirea,     A nostrului trai. Iar acum dau ție o curte domnească,     Și sclavi câți-i vra, Boierii și domnii, vrând ... le gonește și de a lui sânge     Milă într-însul nu-i. Însă toți sărmanii au scutar puternic,     Înger păzitor, Ce-i adăpostește în lăcaș cucernic,     Liman scăpător; Deci în mânăstire el le mistuiește,     Pe mume și fiice, Unde Ziditorul etern se slăvește     Cu smerite rugi. Sub cereasca milă, sub a ei umbrire ... pe masă a ta rămășiță,     Te vor căina; Arzând făclii, candeli și tămâie multă,     Te vor prohodi! Dar crăpând pământul, vei cădea, sărmane,     În iadul amar... Clirosul va zice: “Pomenește, Doamne!â€�     Însă în zadar... Căci de-acum iadul va fi a ta parte,     Tu însuși ai vrut. Mergi!... au sosit ora, iadul nu-i departe,     Căci urlând aud; Aud că ne cheamă cu glas ca de trăsnet     Și ... œSunt a tale, pe mine mă lasă,     Dușmane cumplit!â€� Și apoi trezește bietele fecioare...     Zapisul s-au scris... Satana săltează! Slava lui îi ...

 

Ion Luca Caragiale - Șah și mat!

... această reminiscență anecdotică. La guvern era cabinetul Manolache Costache, cabinetul numit Cloșca cu pui, pentru că prezidentul se înconjurase de câțiva tineri de talent, debutanți în politică, între aceștia dd. A. Lahovary și P. Carp. Situația în Craiova încordându-se din zi în zi, prefectul este chemat telegrafic la București. Cale ferată între centru și capitala Olteniei nu era încă, așa că Petrache Mănescu vine în goana cailor pe brânci o zi, o noapte și o dimineață, și sosește-n București cu oasele pisate pe la 11 înainte de amiazi. Merge ... la Metz, și se duce la cafeneaua-birt a otelului. Pentru ca să evite însă vreo indiscretă întâlnire, nu stă în sala cea mare; intră în una din odăițele de lături, unde seara se juca, și comandă ceva în grabă. Odăițele acestea dedeau una-ntr-alta prin câte o ușă cu geamuri acoperite cu perdeluțe verzi. Acuma era 1 și un sfert. Dejunează, trăgând ... gând stăruitor? Dar e cu putință să se-nșele astfel?... Dar e peste putință să fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate! În prada unei nedomiriri amețitoare, omul se repede la ușe, dă-ntr-o ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... aceasta la nime nu spusă, Și dă cătră-ai săi pe-ascuns să dusă. Într-acel chip iscodind el toată Tabăra cum stă, din care parte Mai lesne-ar fi năvală să bată, Fără veste zări nu departe Alergând norodul cu mirare Și chiot de bucurie mare: ,,Vlad Vodă! Vlad Vodă! l-aduc iacă!" Iară Vlad fiind aproape caută, Să tĂ¹rbură, stă și ce să facă Nu știe, că în miejloc de gloată Să-afla. El sâlea la larg afară, Dar' gloata striga iară și iară. Acum era de supt haină să scoață Fierrul ascuns ... cu bucurie O-învârte-într-o mână pe-îndelete, Ca ș-un bețișor! apoi de-acie Rapede pleacă pe drum nainte, Multe cu sine-învârtind în minte. Iară când fu cătră prânzul mare, Oblicește venind de departe O grămadă de păgâni călare, Și fiindcă-alerga tare foarte, Abia cum s-o facă socotește, Călărimea iacă și sosește. El ... Prăvăli cu puternice brață. Dar' mulțimea pe el grămadită Nu-i dă răgaz nice-într-o clipită. Ci cu-îndoit număr și putere Apucându-să-în urmă-îl supune. Și după cum sigurința cere Fierră-în ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... cercând lucru-în amărunt bine, Întia pricină din om vine. Dacă n-ar dare-omul ascultare La întia-îndemnătură drăcească, Iadul, cu toată ceata sa mare, N-ar nimeri ca să-l biruiască, Dară noi lucrăm din voie-adinsă Și totuș zicem: dracu mă-împinsă. [1] Vede lacomul scula străină Și ... dede Dintr' început, pe dânsul rămâne Toată vina poftelor păgâne. Nici pentru dievoleasca-îndemnare De păcat poate să să sloboadă, De-ar face cumva scandală mare Sau tocma doar' mătanii cu coadă! Și-în zădar zice: dracu mă-împinsă! Căci pentru ce el fuga nu-întinsă! Deci nici țiganii sunt fără vină, Măcar și pe dânșii dracu-împinsă, Căci ... atâta ciorobor, Strigă cât putu chiar țigănește: ,,După mine-o luați pă picior!..." Și strâgând aceasta fuga-întinsă, Iar' după dânsul gloata să strânsă. Dar' în loc de-a fugi într-altă parte ÎntracolĂ² mergea bărbătește, Unde-avea nătăria să-i poarte. Tandaler nicăiri nu să-oprește, Căci acum își uitasă de toate Și trĂ¡pădă-înainte cât ... cade. Iar Tandaler de la frunte strigă: ,,Stați, voinicilor, și dați pă moarte! Iacă vrăjmașul va să ne-ucidă!" Atunci cei de-aproape și de ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... atât de aspru relele năravuri... [1] , acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prințul Antioh Cantemir a fost însuși român și cu atâta mai mare recunoștință că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru și pentru noi! Noi am tipărit în no. 4 al Foaiei noastre una din acele Satire frumoase, ca exemplu și ca dovadă de geniul autorului și de vrednica de laudă nimerire a ... acestei critici găsim o mare plăcere a supune cititorilor câteva pasajuri din ele. În Satira I, precum am văzut, Cantemir defaimă ignoranța clerului; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În Sat. II arată pre boierul ce se fălește cu slava strămoșească, ca cioara cu penele străine, și care pretinde necontenit ranguri, slujbe și chiverniseli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cantemir ... năravurile în toată sluția lor și a descrie urmările beției cu culori mai vii și mai fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În

 

Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea

... condiția impusă în tratat pentru recunoașterea acelei independențe. De altă parte, toate răspunsurile din străinătate la acele note au și dânsele o trăsură caracteristică comună; în toate răspunsurile se spune guvernului cum că dânsul n-ar trebui să uite, că independența nu ne poate fi recunoscută decât potrivit art. 44 din ... această tocmeală diplomatică, ca în toate tocmelile, îmbiarea și zorul venind dela o parte interesată întărește pretențiile și îndărătnicia celeilalte părți ? Da - și totuși guvernul, în loc de toate astea, a făcut tocmai contrariul. Astfel, țara se găsește astăzi vârîtă peste cap în încurcata cestiune a israeliților; camerele, după cum spune mesajul de deschidere, sunt chemate a hotărî care este limita concesiunilor ce trebue ... ne-a adus politica absolut rătăcită a acestui guvern, să constatăm cum stau azi lucrurile. Guvernul se găsește acum un an în fața unei cestiuni în care nu are dreptul să prejudece; în loc să cheme imediat camerele de revizuire și să le pună în desbatere cestiunea, dânsul prin cea mai nefericită diplomație încurcă până ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunând madrigale, semnate prin punere de deget. Aceste ocupațiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvânt, să se amuzeze, și atunci ... ajungând uneori cu îndrăzneala până la inconștiență, se uită tustrei cu benoclul, printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată în aceeași circumscripție cu dânșii, începând lângă băcănia din colț), și aruncă în ea cu cocoloașe făcute din miez de pâine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepție și dau drumul unor robinete expres construite acolo, până ce apa, revărsându-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, când cu toții trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer. În ce privește personal pe Stamate, o ocupație care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>