Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DRUM (SPRE)
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 520 pentru ÎN DRUM (SPRE).
... tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e ... se făcuse milă stăpânului?... Bubuitura nu curmă liniștea ogrăzii. Și astăzi simți că nu mai are mult. Și parcă-i părea rău să închidă ochii în curtea în care trăise, în mijlocul lucrurilor de care n-ar fi vrut niciodată să se despartă, sub privirile care nu se mai îndreptau spre el prietenoase. Și, deodată, o groază, o frică de locul acela în care suferise atâta îl cuprinse. Își adună toate puterile, apoi, ca și cum cineva l-ar fi gonit din urmă, se depărtă cât putu mai ... ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... ridicat de Napoleon celebrităților imperiului. Praterul și Tier-Garten au un alt feliu de podoabă: frumoasele lor alei de castani și fagi umbroși îți arată în mijlocul unor populoase orașe codrii druizilor, și mulțimea de cerbi, ce în tot minutul trec în dreapta și în stânga, îți sporesc iluzia, crezând că în tot minutul să zărești vreun poet bătrân sau vreo fecioară profită a vechilor germani, dacă caleșcele strălucite, pline de femei elegante, nu ți ... națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare, alfa și omega a Iașilor, ca prin o lungă arteră, se răspândesc în dreapta și în stânga, intrând în ulițele lăturașe. Acei însă care vroiesc a povesti ce știu și a afla ce nu știu, care doresc a auzi ... sale de capitalie, n-a putut încă introduce obiceiul cafelelor. În Paris sunt: Le CafĂ© de Paris , Le CafĂ© Cardinal , Le CafĂ© Foy ; în Viena este cafeul Dam , și pentru români Le CafĂ© Grec ; în
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ... înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț tot de la dânsa ne-ncetat vă-mprumutați. Mulți, împunși d-un neastâmpăr, în fuga lor avântați, Vor să-și scrie-ale lor versuri d-ale minții depărtați. În monstruoasele versuri ei cred că s-ar micșora Când ca lumea al lor cuget ar voi a-și exprima; Spuneți cugetarea voastră galant ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a ... ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ... înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț tot de la dânsa ne-ncetat vă-mprumutați. Mulți, împunși d-un neastâmpăr, în fuga lor avântați, Vor să-și scrie-ale lor versuri d-ale minții depărtați. În monstruoasele versuri ei cred că s-ar micșora Când ca lumea al lor cuget ar voi a-și exprima; Spuneți cugetarea voastră galant ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc
... mântuire, D-al cerului imperiu, d-a dreptului viață. Atunci vechea robie, a lui Satan putere, Silnica tiranie, iadul cel pământesc, În spaimă, temătoare, șovăia rușinată Să geamă sub ruina-i, mugind să se strivească; Dar beat în deznădejde, moleșit în turbare, Iadul își zămislește o fiică mai spurcată: Blândă l-a ei vedere, furie într-ascuns, În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea, Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i, Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare, Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată, Ministru-ndemânatic bătrân la ... exilata, osândita trufie Își face drum și intră în sfintele altare, D-acolo destinează creștina înfrățire; Ura se încuibează în simplele noroade, Satan se-mpelițează în iezme mai spurcate, Care cu toate jură din temelii să surpe Sfânta, mântuitoarea a cerului credință. Se uneltesc sisteme; spre-a lui Isus ocară, Antihriștii acuma iezuiți se numiră Și întru al lui nume apostoli ai minciunii Se-mprăștie în lume și amăgesc noroade, Le pregătesc spre slujbă și vecinică robie. Blestem e lumea-ntreagă ș-a răului unealtă! * * Unde ești tu, Stăpâne? și câtă ți-e răbdarea? La câți ...
... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea mai trăi doi ani ... unii dintr-înșii au murit săraci ca Aristid cel Drept. Aceasta însă nu oprea banii mănăstirii de a se cheltui, căci părinții egumeni, spre a se ține în posturile lor, erau nevoiți adeseaori să dea sume mari la unele persoane. Întrebarăm de ce cuvioșii părinți nu-și dau demisia din egumenie când li ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în buna lor voință de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care ...
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu ... ști mai bine Îl voi trimite cu tine.â€� Atunci Arghir mulțămeaște Și frica-ș mai potoleaște Acest uriiaș, îndată Cu o cină să arată, În frigare vrînd să tragă O căprioară întreagă. Face cină boierească, Ca pre Arghir să cinstească, Masa lîngă foc o pune La lumină de tăciune, Și ... ar fi plăcut ca să tragă Pre gît o bute întreagă ; Dar tot să îndestulează, (Nefiind mai mult, să crează). Așa pînă șăd la masă În sălbateca sa casă, Pre Arghir îl mai întreabă : Ce umblă ? și cu ce treabă Caută acea cetate Prin țări așa depărtate ? Spre care Arghir răspunde, Tot spune, nimic ascunde, Să duc apoi să se culce (Cît e lui Arghir de dulce). Dimineața să sculară, Satirii să adunară ...
Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru
... lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe ... încă minte că sunt moldoveni, se înțelege că-l vor asculta și-i vor da tot ajutorul care va fi cu putință. Ei vor merge în rând cu dânsul spre ajungerea țintei dorite, având în inimi tot acel dor de o viață mai bună pentru întregul norod moldovenesc din Basarabia. Cine-s aceștia? Mai întâi trebuie să spunem că sunt ... departe. Se știe că mulți preoți sunt vrăjmași poporului și chiar își dovedesc vrăjmășia lor prin lucruri nelegiuite. Asta țăranii noștri o știu bine și în
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
... torent, și, împreunându-se cu râul Tismanei, ce curge în vale, formează împreună o gârliță ce șerpuiește între 2 șiruri de munți și se pierde în depărtare. Tot în aceeași stâncă, deasupra peșterii, la o înălțime ca de 30 picioare, este o vizuină adâncă, chilie nemuritoare a sfântului Nicodim, care se află ... nu trece nimic cu vederea, dar astă dată vremea sau mai bine curajul ne lipsi și ne întoarserăm iarăși la mănăstire, unde ne odihnirăm puțin în foișorul ce dă asupra prăpastiei în fața drumului. Seara începuse a da obiectelor o culoare fantastică, dar în fața noastră, spre răsărit, o lumină roșietică vestea apropierea lunii; peste puțin o văzurăm licurind ca o stea depărtată, ca o făclie, care se aprinse în deasa întunecime a copacilor ce acoperă muntele, apoi un glob rubinos se văzu legănându-se printre frunzele desfăcute de vânt și, înălțându-se ... acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie și deșteaptau ideea unei vieți petrecute în singurătate,
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... De haraci Nu m-am scutit, Ș-am rămas sărac lipit. Mătură hambarele Prin toate colțurile Și, de-i găsi făioară, Să mi-o cerni În sitișoară, S-o frămânți În lăcrimioare Și s-o coci La țâțișoare, C-am să plec Din țară-n țară Ca s-ajung, Din sat în sat, Până-n târg La Țarigrad, La cinstitul de-mpărat, Și la el să jeluiesc Că nu-i chip să mai trăiesc. Și Voichița, d ... i curgea; Hambarele Mătura, Făioară Că-mi găsea, D-o turtică Mi-i făcea; În lacrămi o frământa Și la țâțe I-o cocea, Și în traistă I-o punea. Tudorel mi se gătea, Pe Voichița Săruta, Iar sărmana, Vai de ea, De foc mare leșina. Soacră-sa îmi alerga, Apă ... Împăratul, d-auzea, Nici mai mult că-l ispitea, Ci din gură-l întreba —De-ai venit să jeluiești, Unde vrei să sângeclești? Ori în Țara Românească, Ori în a Moldovenească, Ori aici, în a Turcească? —Ba aici, în a Turcească, Că sunt oile Mai grase, Albinele Mai mieroase, Văcșioarele Mai lăptoase, Și-st aproape Și de case. Împăratul se-nvoia, Slobozenie
... se adunară toți oaspeții cu puștile pe umăr gata de plecare, când iată că mireasa, călare pe un cal alb ca și dânsa, se arătă în mijlocul nostru. — Cine va ucide cerbul cel mare, craiul codrului, zise ea, îndreptându-și ochii spre mine, aceluia va fi această năframă țesută de însuși mâna mea! Toți ne plecarăm dinaintea ei; toți doream scumpa năframă. Ajuns în pădure, mă așezai la o ruptură de părău așteptând să-mi vie cerbul, când deodată auzii cânii lătrând pe urma vânatului. Creștea, creștea vuietul mereu ... ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu balcoanele de fier, droștele care se-ncrucișau în fuga cailor, îmi amintiră că așa case, așa droște am avut și eu odată. Oare le mai am și acuma? îmi zisei; dar în starea în care mă aflam îmi era cu neputință să dezleg această întrebare. O lume nebună foia în toate părțile; căci Anul Nou se primbla pe strade cu sunete de clopoței, cu vuiete de buhai, cu pocnete de bici, sărbătorit, cântat de sute ... plugul cu 12 boi, Boi, bourei În ...