Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPĂRȚI CU

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 192 pentru ÎMPĂRȚI CU.

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... apoi s-a fost răspândit în toată Basarabia, unde și astăzi sunt mulți proprietari purtând numele de Stavilla. Exprimându-mi-se dorința ca, cu ocaziunea acestei zile ceremoniale să citez câteva fapte din istoria contemporană, petrecute sub ochii mei ori săvârșite cu micul meu concurs, maiestățile-voastre să binevoiască grațios a-mi învoi de a preceda lucrarea mea cu câteva cuvinte care se raportă la zilele tinereților mele. Bătrânii iubesc a povesti despre cele întâmplate în junețea lor; și eu nu pot ... și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și ... numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... împărățiii sale. O, mare iaste taina înțelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru și să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiți lui Dumnezeu, tot pământul, slujiți lui Dumnezeu în veselie, intrați înaintea lui cu bucurie și cu veselie și cu curăție. Să știți că acela ne-au făcut, iar nu noi, și acela iaste Dumnezeul nostru și noi suntem oamenii lui și oile pășunii lui ... trup, și ne-au înfrumusețat cu chip și cu podoabă și ne-au tocmit cu toate dichisile cĂ©le bune și ne-au alcătuit trupul cu toate mădularile: cu gură, cu urechi, cu picioare, cu ochi și cu mâini, ca acĂ©stea toate să le întindem și să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate și scârnave și fărâ ... păziți precum iaste lĂ©gea și obicĂ©iul și să vă feriți de toate răotățile și scârnăviile și spurcăciunile și să vă rugați lui Dumnezeu cu frică și cu cutremur, ca să să milostivească spre voi. Și lui Hristos să faceți rugăciuni de mulțămire, cu cântări pentru toate cĂ©le ce ne-au dat, cu rugă curată și ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... odihnești și dumneata. — Hait! fie, dacă vrei tu. Și boierul deschise brațele să strângă la piept pe acela în care își simțea tresărind neamul cu atâta putere. Ce-l mai neliniștea pe boier era însurătoarea nepotului. Degeaba, oricât căuta, nu mai întâlnea chipurile cele pline și sănătoase, fețele cu privirea limpede ale fetelor harnice și gospodine foc, de altădată. Ce Dumnezeu, gândea dânsul, să se sfârșească oare neamul moldovencelor cu cele de pe urmă jupânițe ce mai trăiau ici-colo câte una? Putea îngădui dânsul ca urmașul său să amestece sângele Buhteștilor tare ca vinul ... mulți, răspunse apăsat boierul. — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la ... și cu Buhtea Boierul vrând să arate, zilele trecute, cât de buni chitaci sunt, și-au pus câte un măr pe cap, apoi au tras cu pistoalele amândoi deodată și au luat merele cu ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

... grijă pentru aceea ci este, căci grijăști totdeauna pentru aceea ci nu este. De-i scoate prietinu la masă ce mai bună bucată, o ia cu o mulțămire întovărășită cu posomorâri și cârtire, zâcând: că nu socotești de fericiți nici o adunări unde nu poate cineva trăi cu slobozănii și că mai plăcut este să-ș aleagâ cineva sângur bucățile decât să le iei de la alții. El criticarisăști și poroncile lui Dumnezău ... ar putĂ© zâci cineva că ești mai mult drac decât om. CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA) Cheltuitoriu niciodatâ nu metahirisăști lucruri potrivite cu puterile sale. Giocul cărților, berbantarie și curvăsăriile nu îi lasâ în sfârșit nici celi de îngropări. Prostime, care îl numești darnic, îi plătești cu binecuvântări, încât dă și cu îndurări îndată ci nu mai are nimicâ. El o are mai de cinste să-s numascâ un nemăsurat cheltuitori decât cu minte. El împarte de o potrivi avere lui cu prietini și vrăjmași. Cine îl știi înșălĂ¡ mai frumos, aceluia îi dă mai mult decât celoralalți: el faci aceea ci poftește inima lui. Nu ari ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... mărginim a arunca mai întâi o repede cătătură numai asupra Europei și numai în momentul precis. După ce astfel ne vom fi familiarizat cu organismul mașinii întregi, ne va fi lesne apoi a înțelege acea mică parte din ea care ne preocupă în specie. 2. Spania ajunsese ... un rege: 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate ... nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își ... vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. Pe patul morții el cugeta... cum să violeze pe noră-sa. Aceste două exemple sunt de ajuns. Cu toate astea, el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... D. Brote le 'nghițea, le mistuia, și zâmbea în semn de mare recunoștință. Din aceste seanțe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte și hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înțelesuri a la Sturdza, și de formele de catechism moral și politic ca acestea: Conservatorii sunt reacționari, ciocoi; ciocoii n'au ... serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în față cu respectivii. Și musiu Brote în sus, și musiu Brote în jos, și intimitate, și familiaritate, și cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai ... bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu ...

 

Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

... ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești; De când se scria musca pe părete, Mai ... de gând să facă și calul îi zise: - Ca să ajungi la dorința ta, trebuie să ceri de la tată-tău paloșul, sulița, arcul, tolba cu săgețile și hainele ce le purta el când era flăcău; iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mâna ta șase săptămâni și orzul să mi-l dai fiert în lapte. Cerând împăratului lucrurile ce-l povățuise calul, el a chemat ... ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea; iar calul se urcă ca vântul până cam deasupra ei și Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata și, când era gata a o lovi cu a doua săgeată, strigă ea: - Stăi, Făt-Frumos, că nu-ți fac nimic! Și văzând că nu o crede, îi dete înscris cu ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... al penitenciarului de Iași, mânuind pentru aprovizionare sutimi de mii de lei pe an, a murit absolut sărac, nelăsând mamei mele nici măcar cu ce să-l înmormânteze. Sărăcia lui este cu atât mai chinuitoare, cu cât el avea o numeroasă familie, care crescuse pe rând până la 6 copii, din care eu sunt cel mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip ... restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile lui în susținerea gospodăriei, la care îi stătea în ajutor mama mea Maria, femee cu puțină cultură, cum erau pe atunci femeile în țările române, însă înzestrată cu o inteligență deosebită și cu mari însușiri sufletești. Tatăl meu era un om foarte strângător și econom și avea pentru ce. În stare de avuție restrânsă, cu 6 copii, trebuia să îngrijească mult de ținerea casei, la cari îi stătea de ajutor mama mea și ea o femee econoamă, cu puțină cultură, însă cu o inteligență vie și pătrunzâtoare. Îmi amintesc cum tata, din când în când deschidea sipetul legat în fier, în care își strângea economiile lui, scotea ... atunci al pensionatelor franceze în limba franceză, limbă ce era de obiceiu vorbită în școală și de care tatăl meu se slujea mai totdeauna față ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... început. Unii zic că ea a fost măritată cu un negustor bătrân și gelos, într-un fund de provincie oarecare, unde, nemaiputând trăi cu nesuferitul ei păzitor, îl lăsă într-o bună dimineață singur cu gelozia sa și răsări deodată în mijlocul Iașului ca ghiocelul în câmpie. Alții susțin că de mică copilă ea fu aruncată într-o monăstire, unde ... ureche și ea dispăru din monăstire ca prin minune, lăsând să creadă pe cuvioasele sale surori că Dumnezeu a ridicat-o în ceruri cu trup cu tot. Astfel de vorbe se răspândeau pe sama ei. E rău când nu se știe originea cuiva, mai cu seamă a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu ... acum scăpată de tristul ei adorator, care nu-i vorbea decât de bani și de inima lui, ponegrind pe toți ceilalți, întinse mâna noului-venit cu aceeași familiaritate ca și când l-ar fi cunoscut de-o sută de ani, și-i zise cu ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... 8 XV Partea întâi I Oamenii care au ieșit la rând astăzi, literați, oameni politici, artiști și alții, în țara Moldovei, sunt acei tineri care cu vro douăzecide ani mai înainte era cunoscuți sub nume de nemți, sau capetestropșite, și cu denumirea de franțuzi, introdusă mai târziu. Nici olimbă în lume nu are un cuvânt destul de puternic, ca să exprimedisprețuitoarea semnificare a numelui ... și prăpastia aceea se cheamă știința . Pe cât boierulcrește în idei și în învățătură, pe atâta poporul rămâne în urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt al său necăftănit ; se înțelegeau amândoi în limbă și în idei;astăzi îl înțelegem cu inima numai, și trebuie să învățăm limba lui.El nu mai este pentru noi decât un capital sau o studie morală saupitorească. Părinții nu cunoșteau ... vremii nouă. II Când își aruncă cineva ochii pe ceea ce se cheamă literatura română, puține și rari producții pot a-i opri cu plăcere; puțineîndestulează mintea și inima: cele multe sunt copilării, cercări fărăformă, a cărora preț stă numai în costul tipografiei și în încredereace au ... ...

 

Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium

... balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om ... mai licărea. El își 'ntinse mânile peste masă și-l apucă pe bătrân de barbă. Bătrânul nu zise nimic. C-o mână-și strânse brâul, cu cealaltă lovi cu cuțitul pe contrariul lui și-i străpunse gâtul, încât sângele-i împroșcă obrazul. Tânărul se răsturnă cu scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, părea a socoti ceva ... fantastic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>