Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) SFÂRȘI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 618 pentru (SE) SFÂRȘI.
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... de cauză; mai bine să ne punem streaje condeiului, deoarece scopul nostru nu e, Doamne ferește, să rărim cumva sin-iubirea imensei majorități — cum se zice parlamentaricește — a confraților publiciști, ci să căutăm a ne desluși cât se poate asupra întrebării: cum se face critica teatrală la noi? Pentru ca să ne ajungem acest scop cu mai puțină bătaie de cap, mijlocul cel mai practic este să purcedem ... pe un plan de poveste, și cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec și se înșiră neatârnate unele de altele, neavând altă rudenie între ele decât că sunt mai mult ori mai puțin atingătoare de ființa aceluiași subiect — întocmai ... cu mai puține boabe, sunt tot mătănii. Altfel, însă, trebuie să fie planul unei drame; aci, catastrofele atârnă una de alta, curg una din alta, se țes una cu alta pentru același sfârșit, adică pentru pregătirea catastrofei celei mari, a încheierii sau a deznodământului — întocmai cum ... ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... ajunge-acasă, zice: — Iaca, măi băbușcă, ce odor ți-am adus eu! Numai să-ți trăiască! Un băiat ochios, sprâncenat și frumușel de nu se mai poate. Îți seamănă ție, ruptă bucățică!... Acum pune de lăutoare și grijește-l cum știi tu că se grijesc băieții: că, după cum vezi, îi cam colbăit, mititelul! — Moșnege, moșnege! zise baba, nu râde, că și aceasta-i făptura lui Dumnezeu; ca ... ropot pe sub laițe, mai răstoarnă câteva oale cu râtul și zice: — Haidem, tătucă, să mă vadă împăratul! Baba, atunci, începe a se boci și a zice: — Se vede că eu nu mai am parte în lumea asta de nimica! Până acum m-am chinuit de l-am crescut și l-am scos ... casă și zice: — Hai cu tata, băiete, s-aducem noră mâne-ta. Purcelul, atunci, de bucurie, mai dă un ropot pe sub laițe, apoi se ia după moșneag și, cât colè, mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos, cum e treaba porcului. Abia ajung ei la porțile palatului ... ...
Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F
... cu încreștinarea noastră, cuvinte cu rostire păgânească în ea sunt destul de puține, mult mai puține decât în multe alte limbi. Așadar, limba noastră nu se arată ca o limbă mai cu deosebire creștinească de la începuturile sale. Cea mai mare mulțime a cuvintelor ei a intrat ... zic că Crăciun vine din cuvântul slavon kriciati „a țipa“, căci adică porcii tăiați de Crăciun amarnic mai țipă; în vechime acești porci se tăiau de jertfă dumnezeilor păgânești. Cei ce zic că cuvântul Crăciun este rostire creștinească arată că el seamănă cu cuvântul creștin și că este legat ... și altele, toate aceste cuvinte sunt de rostirea creștinească. Aceasta-i din pricină că numirea sărbătorilor a intrat în limbă tocmai pe când se alcătuia limba, odată cu primirea credinței creștinești de către norodul nostru. De ce să nu fi fost așa și cu Crăciunul? Mai departe. Numirile sărbătorilor ... creștin. Cuvântul Crăciun vine din latinescul incarnatio (incarnațio), ceea ce va să zică încarnare, întrupare (venirea în trup a Domnului nostru Iisus Hristos). Se vede că în vechime, la creștinii romani, numele nașterii Mântuitorului
... de pe pridvorul din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie îl lovi pe mână și alunecând ... efectul loviturii, fereastra e închisă, perdelele lăsate la loc și lumina stinsă. Se apropie de ziuă când tânărul se hotărăște să se-ntoarcă-n dormitor... Se trântește pe brânci în pat, își reazimă inima, în care simte o strânsoare nedefinită, pe mâna dreaptă, și pe cea stângă fruntea caldă - adoarme și ... așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește înecat. Ea îi șoptește: "Vino, te așteaptă!..." Atunci... nu e chiar asta! El ...
... așezase hamurile bine, o nebăgare de seamă din care, Doamne ferește! i se putea întâmpla pe drum cine știe ce primejdie măriei-sale. M.-sa se supără de această brutalitate și făcu niște mustrări bine simțite superiorului sălbatic; dar și mai supărat fu conul Mihalache, care luă numele căpitanului, făgăduind acestui ... deprinderi barbare, dar nu vede încă putința aplicării unei asemenea legi, fiindcă... deprinderi seculare... ignoranța și lipsa sensului datoriei... incapacitatea omului de a se dezbăra de un șir întreg de învățături... ș. cl., ș. cl. Ministrul se încăpățânează... Spiritul secolului... lumina civilizației... demnitatea omului liber... ș. cl., ș. cl. — În fine, această reformă este absolut trebuincioasă: trebuie făcută, măria-ta!! â ... lui conul Mihalache un țigan de casă, care cunoaște bine tabieturile ministrului. Conul Mihalache, trebuie să știm, nu obicinuiește nici papuci, nici halat. Dimineața, cum se scoală, se-ncalță, sembracă din cap până în picioare și rămâne așa toată ziua. Acum se dezbracă să se așeze-n pat. Odaia de culcare a ministrului e despărțită printr-o ușă de-a lui vodă. Conul Mihalache se ...
Vasile Alecsandri - Inelul și năframa
... un loc Ș-a aprins un mare foc În mijlocul codrului, La fântâna corbului. Mâna-n sân el și-o băga, La năframă se uita... Inima-i se despica! ,,Dragii mei, ostașii mei, Puișori viteji de zmei! Stați pe loc de ospătați Și la umbră vă culcați. Eu sunt gata de plecat, Acasă ... și trăsnește, Tună-n cine despărțește Dulcea dragoste-nfocată De-un fecior și de o fată. [1] În poveștile, în legendele și în baladele românești se găsesc o mulțime deidei poetice și de imagini răpitoare, precum inelul ce ruginește și aurul năframeice se topește în ajunul morții unui om. Pe lângă minunile din povești: palate decristal zidite pe munți de oțel, copaci crescuți până în nouri și purtând ... năluce,pocnirea lemnului icoanelor din casă, stătutul cailor pe loc când au a pleca ladrum etc. [2] Adică inscripție cu litere latine, precum se obișnuiește pe sarcofaguri. O variantă a legendei sună așa: Trecu toată primăvara, Trecu pe urmă și vara, Inelul nu ruginea, Nici năframa nu ... cu lacrime pe față, El cu arma la război, Și se ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o turmă de oi; de va sălta în horă, vesel și cu pletele în vânt; de se va coborî pe o cărare de munte, cu durda sa pe spinare; de se va arunca voinicește pe un cal sălbatic; de va cârmui o plută de catarguri pe Bistriță sau pe Olt ș.c.l.; ... oricum l-îi privi, fie ... putea nicăieri să-și îmbogățească albumul mai mult și totodată mai lesne decât în țările noastre. Vezi-l pe român când vine primăvara, cum i se umple sufletul de bucurie! cum îi crește inima în piept ca frunza în pădure! cu câtă mulțumire el cată la noua podoabă a naturii ... cu natura, căci o iubește cu toată dragostea unui om primitiv. De aceea și toate cântecele lui încep cu frunză verde . Lui îi place să se rătăcească prin desișul pădurilor; îi place să pocnească și să cânte din frunze; îi place să-și puie flori la pălărie, să asculte cântecele păsărilor ... la poiană, Să săpăm o buruiană, Buruiana macului, Ca s-o dăm bărbatului... [2] sau: Pentru tine le fac toate, Ș-apoi zici că nu se
... lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb ... iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie se întorcea de la fântână cu o tivgă plină cu apă pe umăr. La poarta țarinei stătură. Stăpânul său se coborî, deschise poarta, căci jitarul lipsea, nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii, de-i încordă gâtul, și porni pe jos. În mijlocul ... și, în aceeași vreme, un fior îl furnică în tot trupul. O gâză mică, obosită să mai zboare aiurea, îi nimeri într-o nare. Calul se pregăti să sufle, s-o gonească, dar fără veste un miros de câmp, de flori i
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... lipsit ambiția, dupre talentele și virtuțile lui, istoria pe dreptul l-ar pune în rândul lui Tit, ce numea pierdută ziua în care nu i se înfățoșa prilej să facă vreun bine. Nu știu însă de ce privirea se ostenește a se uita mult la această prea regulată arhitectură; poate pentru că lucrările nouă n-au acel grandios ce se vede în toate lucrurile bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul ... deopotrivă; le deosebește numai gustul proprietarului. Să nu trecem cu nebăgare-n seamă pe lângă Bălănești. În iazul acesta, precum odinioară în fântâna Ipocreni, ades se scaldă Muzele * Mergând înainte nu te poți opri de a privi cu răpire astă încântătoare vale ce se desfășură dinainte-ți ca un covor. Vezi cel pârâu care o despică în lung și seamănă de departe cu o cordea albă? Se numește Cracău. Artistul ar zugrăvi con amore acele sate vesele împregiurate de grădini ce se ...
Constantin Stamati - Răpitorul
... Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o ... pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa ... Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le-am supt. Căci ei în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... particulare, se numește delapidator, când un om subtilizează o valoare ce i s-a încredințat și caută să nu dea seama de ea, se numește abuzator de încredere, si acela care își însușește dintr-o casă de fier o sumă a altcuiva anume se numește hoț. Nu e așa? Cum se numește acum acela ce, fiind mai mare peste necredinciosul depozitar, îl îngăduie îndelungă vreme, ani întregi, să exercite aceste industrii? Acela, mai-marele, se numește în mai multe feluri, după motivele diverse ale îngăduielii sale: daca cu știință, complice; daca din nebăgare de seamă, negligent; daca din încredere oarbă ... multă emoțiune, se înțelege, aștept judecata publică, dar nu tocmai lipsit de încredere. Teatrul — oricât le-ar părea de rău unora de aceasta — se va deschide dar ca de obicei la 1 octomvrie. Nu suntem încă fixați cu care piesă vom începe; e probabil, însă, că vom începe ori ... puțin importă dacă o dată amicul d-sale afirmă ca d-sa este un bărbat competinte. Pe acesta îndeosebi îl invităm, cu tot respectul ce se ...