Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE)
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 3461 pentru (SE).
... numite rodini, și care se alcătuiesc din scutece, ouă, găini sau faguri de miere, numai să nu vie nimeni cu mâna goală. A se duce în rodine este în limbă anume vorbă, prin care se arată asemenea faptă. Aducându-se mai multe în casă, după ce au urat fiecare la vremea sosirii sale sănătate lehuzei și veac lung cu noroc copilului, apoi se pun la cinste și, tot îndesând paharele de rachiu îndulcit cu miere, își deschid în vorbă inima toată. Iau mai întâi prilej de vorbă de ... žmulțămim“, îl dă de dușcă, iar poftitorul adaugă „să vă fie de bine!“ Odată cu amurgul serii, încep a se aduna, unul câte unul, cei poftiți la cumătrie, bărbații cu femeile lor, căci numai gospodarii se poftesc la asemenea petreceri. Sosind la casa de cumătrie, bărbații se strâng grămadă de o parte, și femeile de altă parte, fiecare ceată vorbind de ale sale. În vremile de demult, bărbații vorbeau de cumpenele războaielor ... nănașul și nănașa, în lipsa popii, și apoi tot perechi, bărbat și femeie, după cum sunt de fruntași, pân’ se încheie masa. Mânâncă, beau și
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... românului. La Ignat vru să taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul. Nevoia îl făcu să se gândească la vecin, un vecin ciudat de tot. Bătrân, singur cuc, uscat, ducând o viață de pravoslavnic, de pusnic, de sfînt în toată legea, bombănînd ... groase ca un lat de palmă. Le simțea pe limbă și în cerul gurii. Pravoslavnicul așteptă pînă după miezul nopții fără să închiză ochii, trudindu-se cu gîndul cum să șteargă slăninele spînzurate în podul casei. Se gîndi el ce se gîndi, și înainte cu „Doamne-ajutăâ€� și cu Sfînta Scriptură. Cînd ajunse la ușa vecinului, vecinul sărac, rupt de oboseală și ghemuit de frig ... claie peste grămadă. Cucernicul bătrîn vru să încerce cît de adînc le e somnul și, bătînd tare în ușe, zise : - Dăschideți voi ușile, și vi se vor dăschide vouă porțile raiului ! Aș ! bieții oameni dormeau duși. Nu se ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă și rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților ... ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar vrea să culeagă zvonurile împrăștiate în aer, se întinde și dibuiește prin întunerec... Afară însă, dulce, domoală și liniștitoare, noaptea își caută ritmul și se statornicește. Luna, înălțată sus, a chemat ochii visătorului care se privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet amar. Spectrala figură ...
... picățele, bibilica — picherea — aleargă dintr-un colț într-altul, să puie toate la locul lor. Numai să-i auzi gurița când vreo leneșă se întrece mai mult cu dedeochiul somnului! Albe, linse, sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul de gâște se înșiră, una după alta, ca și când cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al căreia capăt l-ar fi hăpăit, pe ... mereu, ca și când ar căuta o comoară. Își hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se strâng, roi, și se desfac pe urmă, cum se ciupesc de la un viermișor. Unul a sărit pe spatele mamei și, cu piciorușele lui subțiri și fragede ca paiul, i se cocoață după gât. De acolo urmărește cu ochișorii lui vioi ce fac ceilalți; prinde clipa, sare și apucă viermișorul. Apoi, fugind sub aripa caldă și ... de vânt. Stai puțin și-o să vezi! Grămăticul curții mele e doar curcanul! Iată-l: i-a și zărit. Uite-l cum se repede, cum ...
... lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb ... iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie se întorcea de la fântână cu o tivgă plină cu apă pe umăr. La poarta țarinei stătură. Stăpânul său se coborî, deschise poarta, căci jitarul lipsea, nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii, de-i încordă gâtul, și porni pe jos. În mijlocul ... și, în aceeași vreme, un fior îl furnică în tot trupul. O gâză mică, obosită să mai zboare aiurea, îi nimeri într-o nare. Calul se pregăti să sufle, s-o gonească, dar fără veste un miros de câmp, de flori i
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale, Ea vine lângă apă, cu drag la ea privește Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O! dalbă feerie! divină încântare!... Rochița de pe umeri alunecă, dispare, Și lumii se arată minunea cea mai rară, Albind ca faptul zilei în zi de primăvară! Toți ochii de luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de ... o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal. Și iarba de pe maluri se pleacă s-o privească, Și trestia se-ndoaie voind ca s-o oprească, Și apa-n vălurele de aur se-ncrețește, Și nuferii se mișcă, bâtlanul se trezește, Pădurea cântă imnuri, și luna amoroasă Revarsă pe copilă o mantie-argintoasă. Acum pe lângă trestii ea lunecă ușor Și, vrând la mal să ... ud încă ea părul își adună, Se oglindește-n apă, se oglindește-n lună, Și umbra-i diafană cu formele-i rotunde În lină îngânare se clatină pe unde. IV Cocoșu-n depărtare intonă o fanfară! Copila cu grăbire din valuri iese-afară. Ah! unde-i e rochița și unde-al ...
... soarelui de a tulbura fără timp (la 1386) repaosul părinților. Oltul, în mărețele lui capricii, aci desfășoară cu fală undele sale, aci strecurându-se ca un șarpe printre două stânci, ce se par a se împreuna ca să-i închiză dr umul, își răzbună prin urlete sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea ... trepte, iarăși de piatră, facilitează suirea pe o măreață terață, spânzurată ca printr-un farmec deasupra abisului. Aci sunt stâncile ce privite din foișorul mănăstirii se par a se împreuna ca să oprească Oltul. La spatele terasei, pe culmea muntelui, se văd rămășițele unei zidiri ce se numește Turnul lui Traian, loc de observare demn de acei oameni în care toate erau mari, virtuți ca și crime. Ca să vorbim ceva cu ... lor voință de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care în termeni bisericești se numesc peșteri: una din ele, încă neterminată, ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... Prâslea, a prinde pe hoți, ci zic că o încercare de voi face și eu, nu poate să-ți aducă nici un rău. Împăratul se înduplecă și mai lăsă pomul netăiat încă un an. Sosi primăvara: pomul înflori mai frumos și legă mai mult decât altădată. Împăratul se veseli de frumusețea florilor și de mulțimea roadelor sale, dară când se gândea că nici în anul acesta n-o să aibă parte de merele lui cele aurite, se căia că lÂa lăsat netăiat. Prâslea se ducea adesea prin grădină, da ocol mărului și tot plănuia. În sfârșit, merele începură a se pârgui. Atunci fiul cel mai mic al împăratului zise: - Tată, iată a sosit timpul; mă duc să pândesc și eu. - Du-te, zise ... prăpastiei și văzură că dâra de sânge nu mai înainta. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea trebuie să locuiască furul merelor. Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât vârteje și funii groase, și îndată se și gătiră. Le așezară, și se lăsă fratele cel mare. - Dară, zise el, când voi scutura frânghia, să mă scoateți afară. Așa și făcură. După fratele cel mare ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... lui aproape stinși de a fi privit atîta strălucire, de la un timp, bătrînul își lăsă cartea din mînă și privi trist, gîndindu-se că poate în curînd va trebui să plece aiurea, și colecțiile lui se vor risipi fără să-și fi putut isprăvi lucrarea de atîția ani începută. O slăbiciune îl cuprinse, și cum se gîndea așa, la veșnicile transformări ale naturii, deodată, un punct năluci în aer, departe, se mări și trecu pe dinaintea lui ca o flacără. O clipire de ochi îi însenină vederea, iar cînd privi, punctul era la loc și altă ... împins de cine știe ce forță oarbă, căci hrană pentru el e pretutindeni și culcușurile, gata așternute de Dumnezeu. Uimiți priviră copiii, și glugile verzi se ridicară să abată șivoiul în mers. Ca o ploaie de petale fantastice scuturate din copaci după furtună, pămîntul se acoperi în jurul lor de aripi strivite, dar trîmba de lumină, sus, se făcea la loc, și cei scăpați își urmau fantomatic drumul fără a mai privi în urma lor. Astfel trecea timpul lăsîndu-și cortinele ... din cînd în cînd cu grijă spre patul bolnavului. O undă de vînt trecînd ca un suflu misterios umflă o perdea. Și cum ochii bătrînului
... feciorul în frâuâ€�: asta n-ar fi voit Busuioc s-o zică neamurile nevestei sale despre dânsul, pentru că avea și el neamuri, și aceste se supărau când acelea îl grăiau de rău, și apoi se supăraul și acelea când știau că aceste s-au supărat, încât Busuioc se bălăbănise câte un an de zile până ce ajungea să se împace. El se duse dar la popa, fiindcă popa era cel mai cu minte dintre toți. - Lasă-l frate! – a grăit popa – că el ... i trecea prin minte, și când Iorgovan și-a făcut cele trei cruci și a zis „Doamne ajută!â€�, tatăl se gândea la cele patruzeci de pogoane ale sale, iar feciorul la secerătoare. - Doamne ajută! grăi și Șofron, sluga, care nu se gândea decât să facă treaba în care-l trimisese stăpânul său. II Busuioc avusese dreptate. N-avea stăpânirea destulă putere spre a-i ... Sosind la Șiria, cetele trec de-a curmezișa prin sat și se opresc în bătătura de la marginea Câmpiei. Aici e începutul. Satul se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... — Nimic. — Copaia goală... — N-am noroc, femeie. — Nu e minte, omule. Omul își șterse fruntea de nădușeală cu mâneca cămășii. Ea se uită la el, el se uită la ea. Ea dete din cap, el dete din cap, apoi se duse după casă, își făcu mâna căpătâi și închise ochii. Dar unde să adoarmă? Jos, pământul tare și rece; sus, întuneric adânc; în casă, copiii ... Omule, dă-mi ștergarul ca să ridic tava. — L-am pierdut, muiere. — Cum l-ai pierdut? — Vezi că ce e al tău se duce și ce e al dracului rămâne. — Dar asta... ce-o mai fi? Copiii mâncară, se săturară și adormiră cu fețele în sus, doi pe prispă și cinci în casă. Omul se dete după casă, puse mâna sub cap și adormi, visând turme de oi, cirezi de vaci, herghelii de cai... Și toate ale lui! Și se ... noroc?" Iar ea se facea că-i zice: "Norocul e de la Diavolul". Se albise luna ca un rotocol de hârtie. O apă de lumină se ...