Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE CE VREA
Rezultatele 1191 - 1200 din aproximativ 1603 pentru FACE CE VREA.
... patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea ... înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei ... ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut; Pe-nverzit și tânăr laur, ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut cîteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști. Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd ... viitoare. -Mă recomand, Mihail Eminescu. Așa l-am cunoscut eu. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea cu nepregetul vîrstei de șaptesprezece ani! Ce entuziasm! Ce veselie! Hotărît, închipuirea nu mă înșelase... Era un copil minunat. Într-o noapte mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încîntat. —Dacă ... acela a fost semnalul sfîrșitului. După cutremur, el nu s-a mai închis în odaie să se culce și să mai facă ce făcea mai-nainte Luceafărul. A pornit înainte, tot înainte, pînă ce a căzut sub loviturile vrăjmașului pe care-l purta în sînu-i încă din sînul maicii sale. Copil al unei rase nobile și ... ...
Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei
... o acum vreo săptămână. Iertați că nu v-am răspuns până acum, fiind ocupat cu examenele. Va aduc călduroasele mele mulțumiri pentru acel răsunet viu ce l-a găsit în inima d-voastră dorința și năzuința mea de totdeauna de a lucra în câmpul etnografiei și folcloristicii ... putem să ne gândim la încurajarea și sprijinul lor moral. Volumele trimise îmi sunt de mare trebuință, de asemenea trebuință mi-ar fi și cele ce lipsesc... N-ai putea oare d-ta să-mi arăți modul prin care aș putea să mi le procur? De asemenea, mult m-ai îndatora ... observație că, pe cât am făcut până acuma cunoștință cu lucrările părintelui Marian, folclorul nostru este aproape identic cu folclorul moldovenesc și al Bucovinei, ceea ce nici nu-i de mirat. Spre nenorocire, în vremea de față n-am putință să mă ocup de culegeri, fiind nevoit să-mi opresc atenția ...
... am fugit pe coasta Dalmației, într-un oraș vechi, pe zidurile căruia vremea s-a scurs, de veacuri, ca apa pe o stâncă ce n-a putut-o clinti din loc. M-am dus în Ragusa. N-ai fost? Să te duci îndată ce-i putea. Trebuie să vezi zidurile acelea mucegăite, pe care petele de rugină par niște ochi însângerați, și-n fața cărora parcă ai vrea să pari mai mare decât ceea ce ești în strâmta ta haină de om modern. Trebuie să calci pe treptele înguste, săpate în munte de cine știe ce mâini, să treci pe sub porțile întunecate și umede de răcoare, să privești din pervazul lor marea întinsă, să privești insula smălțuită în verde și ... al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic, legătura sufletului meu cu nemărginirea de apă ce tresaltă veșnic, alături de tine, întinzându-ți brațele să te ia la sânul ei. Nu știu de ce, dar de când am văzut marea la Ragusa, nu mi-am putut închipui altfel moartea decât ca un val albastru ridicându-se domol, ca să ...
Grigore Alexandrescu - Elefantul
... Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O ... unii-alți în lume. Domnii mei, se pot toate, Deși le spui drept glume. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă, Și că nădejduiește Aceea ce dorește. Eu cu încredințare Am auzit odată, La o turmă cam mare, O vorb-așa ciudată. Dar cum poci ști ce spune Oile între ele? Pentru astă minune Am cuvintele mele. Acum, să venim iar la vorba începută: Văzînd bietele oi că toate o să piară ... Cînd am scos biruri grele? Eu iau obicinuit De oaie cîte-o piele. Dar prostimea ciudată Așa e învățată, Și făr-a ști ce cere Va nencetat să zbiere.“ Mărețul elefant, după ce ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... Mirea" e mai mult Anghel -- vezi recenzia noastră despre Helianta -- și pentru motivul că Iosif, singur, n-a scris proză ca Anghel, ceea ce arată că dintre amândoi, numai acesta din urmă era prozator). Iar dacă am adăuga și pe alții, munteni și moldoveni, proporția ar fi încă și ... opere -- mai puțin pentru teatru, unde e vorba mai des de rezolvarea unor "probleme" --, autorul trebuie să cunoască cât mai variat și mai adânc realitățile ce are de zugrăvit, adică pe cele naționale. O bună parte însă din poezie, și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într ... afectivitatea unui individ și concepția lui de viață --, e națională adesea numai întru atâta întru cât sufletul unui individ poartă pecetea sufletului poporului din care face parte. Dar acest element subiectiv național apare și în proză, chiar și în cea mai obiectivă. E atitudinea scriitorului față de lucrurile zugrăvite. Acest element ...
... mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de oraș scufundat și să-mi închipui că trăiesc într-un afund de apă, unde lumina de-abia mai ... nimic alta nu-i mai tulbură. Fiecare așteaptă cîte o moștenire sa-i cadă din cer, după ani de zile de la năruirea fantasticelor averi ce au fost, ca un naufragiat care nădăjduiește corabia mîntuitoare. În monotonia acestei vieți, orice lucru întîmplat ia proporții ce-i privesc parcă pe toți, o curioasă francmasonerie îi leagă și toți iau parte la bucuriile și durerile celorlalți, precum își împart și banul sau ... moment probe de energie și voință, talente diverse, predispoziții naturale, suflete alese și bogate, cum rareori am întâlnit în alte părți. Cum se explică aceasta ? Ce fatalitate s-a abătui peste orașul acesta mort ? De ce energiile dorm și nu e chip să se mai redeștepte ? De ce ...
... plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa striga: — A! Ce necaz, ce osândire! Asupra gâștelor ce crudă prigonire! Privește, un țăran cum bate joc cu noi; De astă-noapte el ne mână denapoi. Lui, nătărăului, nu-i trece nici prin minte ... aceasta vreți A lumii slavă să aveți? Au zis acel drumeț. — Strămoșii noștri... — Știu, Dar eu la vorba mea să viu: Ce faptă vrednică voi ați făcut în lume? — Nimica, însă noi... — Că numai de fripture voi Sunteți și bune. Lăsați dar pe strămoși în ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
... locul celor vechi. Epoca noastră, epoca burgheziei, se deosebește însă prin faptul că a simplificat antagonismele de clasă. Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere dușmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul. Din iobagii evului mediu proveniră tîrgoveții primelor ... și concepții, venerate din moși-strămoși, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal și static se risipește ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, și oamenii sînt în sfîrșit siliți să privească cu luciditate poziția lor în viață, relațiile lor reciproce. Nevoia unei desfaceri tot ... e valabil atît pentru producția materială, cît și pentru cea spirituală. Produsele spirituale ale diferitelor națiuni devin bunuri comune. Unilateralitatea și mărginirea națională devin din ce în ce mai cu neputință și din numeroasele literaturi naționale și locale ia naștere o literatură universală. Burghezia, prin rapida perfecționare a tuturor uneltelor de ... ea a făcut dependente țările barbare și semibarbare de cele civilizate, popoarele de țărani de popoarele de burghezi, Orientul de Occident. Burghezia suprimă din ce în ...
Ion Luca Caragiale - Moftangii
... Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii vitregi ai țărișoarii lui! E ... bal minunat. O moftangioaică gătită și împopoțonată de șapte ori mai scump decât s-ar putea explica prin mijloacele consoartelui d-sale, dacă o întrebi ce părere are despre prințesa: - Fie, mon cher; nu zic! e tânără; frumușică, si vous voulez ; da' ... prea e luxoasă! Când vorbește de regina, zice: la ... sistem de luminare a orașelor rregatului cu aceste interesante gângănii fosforescente. Închipuiască-și acu orice rromân cu dorr de țarră câtă economie și ce lumină! strălucitoare, gratuită și - igienică! Dar pentru asta, savantul nostru, bărbatul ingenios, patriotul neobosit, care a descoperit această luminoasă idee, trebuie să călătorească ... ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... satele, și un miros de fum greu, înăbușit, pătrunde până la noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui signor Vanco. Doamne, cum se schimbă și ... miros de rășină umplea aerul. Și, cum stăteam noi așa tăcuți, auzirăm, deasupra noastră, vocea signorei Giulia, care ne chemă la masă. Urcăm treptele, până ce dăm de cerdacul învelit în viță sălbatică. În cerdac e așezată masa, iar de sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu frunzele! Eu stau față în ... inimile la toți! Signora Giulia se îndreaptă către bărbatu-său și zice: - Cât de bine seamănă signorino cu Girolamo! Numai mie îmi ziceau signorino, de ce, nu știu. - Ce zici, Vacano, așa-i că-i adevărat? Vacano nu zise nimic, ci aftă. - Da, mamă, mai ales la ochi, curat ochii lui Girolamo, și gura ...