Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I��I
Rezultatele 1191 - 1200 din aproximativ 2873 pentru ��N��I��I.
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un ... Dacă însă o țară, un neam ar fi dator, Când au greșit despoții, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ... mi-e scumpă cetatea ce-a domnit; O iubesc, căci e tristă și căci a suferit: Și precum anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs, Așa în a mea râvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărâna lor ... din țara de exil Pe calea mântuirii ducea pe Istrail! Note [1] Gh. Bibescu. [2] Pe când scriam aceste versuri, reînnoirea monumentelor nu începuse încă (n. a). [3] Capul lui Mihai Viteazul (n. a.). [4] S-a pierdut. [5] Turnul curții domnești (
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... ce zgomot de ciocane și de nicovală! ce gesturi zbuciumate! ce năprasnice opinteli! sudoarea curgea de pe fruntea încrețită a Maestrului, și brațele-i răsuceau metalul cald, pe când picioarele i se-nglodau în vrafuri de documente îngrămădite... Pe când această viziune ne umplea ochii de admirație, de groază, aproape de milă, d. Zola, așezat frumușel ... și cu un mitropolit răufăcător: un biet autor modest și obscur, când imitează câteva șiruri, e pierdut; Zola ia cu lopata de unde apucă, și-i merge bine; un popă de sat, dacă ar ciupi din beteala de metal prost a unei icoane, ar înfunda, ras și tuns, pușcăria ... pe î.p. sfinția-sa, după nenumărate clasice plagiaturi, nici sinod, nici guvern, nici vodă n-ar avea de unde să-l apuce, cu toată barba-i cea lungă. Dacă toată lumea — și cea “burghezăâ€� și cea “nouăâ€� — ține și cu Zola și cu mitropolitul: cât i-ai prinde, n
George Topîrceanu - Din prag (Topîrceanu)
... Din prag de George Topîrceanu Ca steaua serii, Mă sting în noapte, Și noaptea crește În jurul meu, Când tot trecutul În suflet moare, Coboară-n urmă-i Pustiul greu... Icoană scumpă Din alte vremuri, Îmi pari acuma Un vis pierdut... Vin’ mai aproape, Dă-mi mâna albă Și ochii negri Să ți ...
Alecu Donici - Bărbatul cu trei femei
... Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare Unei asemene de pildă rea urmare; Că la de împotrivă, el hotărât era Pe toți a-i spânzura. (Asemene un împărat Nici pe la noi n-ar fi stricat.) Judecătorii văd că nu-i de șuguit; Să hotărască drept ei mult s-au sârguit, Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat, Căci socotința lor aceasta au urmat: Ca omului să dea femeile tustrele, Îndatorându-se de a trăi cu ele. Norodul însă ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
... Dimitrie Bolintineanu - Mihnea şi baba Mihnea și baba de Dimitrie Bolintineanu după o tradiție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI - Blestemul 7 VII 8 VIII 9 IX I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum ... O soarbe într-o clipă Și tot de sete țipă, La dreapta lui zbură. El are cap de taur Și gheară de strigoi. Și coada-i de balaur, Și geme cu turbare Când baba tristă pare; Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urâte Ca un mistreț la cap, Cu lungi și strâmbe râte Cu care de pe stâncă Râm marea cea adâncă Și ... bubuie, Calul său cade; Demonii râseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iară încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfârâie În apărare. Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfâșie guri însetabile, Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute ca fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i ...
Alexandru Macedonski - Geniurilor
... se tot luptă C-o inimă vilă, perfidă, conruptă. Să sfarme aceea ce voi ați creat, Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate Mereu e forțat! În van contra voastră pigmeii cutează Să-și verse veninul de care turbează, Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las'!... Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a ... a face un pas! Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă? Și-ndată pigmeii putură să vadă Că luptă în van! O! Geniuri! vouă ... Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui! Și ție, junime, în care străluce Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce, Debilele-mi versuri și ție dedic; Mergi dar înainte și nu privi-n urmă Mulțimea de oameni compacți într-o turmă Cu sufletul mic! Derâdă! derâdă! ființele brute Și geniul vostru ș-a voastră virtute!... Voi ...
Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia
... crunte ca-nainte, Îngenuncheat de cei atotputernici, Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul... Și sub gorun aceleași jurăminte Răsună : „Moarte domnilor nemernici !â€�. * Dar n-au vrut cei de sus să-l înțeleagă Și, după mari izbînzi și zile-amare, Într-o colibă, făr-o lumînare, S-a stins ... Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă Cu-al doinei vaier fără de-alinare. Bătut de ploi, de nopți vijelioase, Cercînd zadarnic pe urmași să-i cheme La luptă nouă, stăruie și azi Gorunul falnic, neînfrînt [1] de vreme, Ci trist își pleacă crengile-i stufoase, Umbrind mormîntul marelui viteaz. * Ce-nseamnă însă-a cerului mînie ! Ce-nseamnă norii vajnici de s-adună ? Gorunul azi mai greu din ... și învie ! În hohote de plîns ar vrea să-i spună C-ai lui uitară drept și datorie ; El cere-un semn din ceruri, să-i îmbie La luptă sfînt, ca în vremea bună... Și iacă ! Trăsnet zguduie gorunul Și val de crengi acopere mormîntul, În care mîndrul crai își doarme ...
... Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ... Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de ... culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă-mi-te!" Cel viteaz de ortoman Izbea negrul dobrogean Și cu pala lui cea nouă Pe balaur tăia-n două, Apoi trupul înghițit, Plin de rane, otrăvit, El în cârcă-l ridica, Sus, la stână se urca Și în lapte mi-l scălda, De ... și care, când se luptă cu vitejii feți-frumoși, se lovesc cu ei în buzdugane, iar când alung vreo pradă, o alung cu o falcă-n cer și cu una în pământ. Însă ei sunt totdeauna învinși de către feți-frumoși și tăiați în multe bucăți care cearcă a se ...
Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală
... cătunului, sub un umbrar de frunze de palmier: este capul atotputinte al bieților Tâmpiți. În jurul lui, alți câțiva Beduini, armați cu câte o lanciă 'n mână, un arc și o tolbă cu săgeți la spinare și un cuțit enorm la brâu, purtând câteva pene de struț înfipte 'n părul lor lung, și creț, compun curtea și se numesc favoriții consiliari. Aceasta este toată organizațiunea sociale a Tâmpiților. Acum, sunteți curioși să ... la urechiă, și apoi, cu un semn, congediează pe toți. Curtea se răsipește. Șeapte Beduini, mai marii celor mari, se răped pe cai, ia cuțitele 'n dinți, împumnă lancile și dau goană cailor prin cătun, sbierând ca niște posedați. Vai de Tâmpitul care se va găsi 'n calea lor ! îl trag în lanciă ca p'un iepure 'n frigare. Bieții Tâmpiți aud de departe sbieretele Beduinilor și dau năvală 'n bordeie; cei ce nu au avut pas să intre, se trântesc cu facia la pământ, ating țărâna cu fruntea și, aducând mâinile pe d'asupra ... zi la o parte pe câțiva Tâmpiți mai de căpetenie. - Bine, nefericiților, le ziseiu, cum nu vă vine odată ideea să vă sculați cu toții 'n
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... de spaimă, ca să nu deschiză asupra mea ochii reci și răi profesorul neclintit și galben ca un mort, în jețul catedrei! Nici un câne n-a fost mai încolțit de vrăjmași. Cartea, pe care trebuia s-o născocim noi (afară de doi-trei profesori, toți ceilalți nu deschideau ... palmele gata pe bătaie... iacă vrăjmașii mei! Clopoțelul care ne speria din somn, iarna, la cinci ore, cu noaptea în cap... apelul... rugăciunea pe care n-am vroit s-o zic niciodată, cu toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ... băncile murdare și încărcate de litere și necuviințe, cu atâtea chipuri nespălate și oțelite de nevoi, injuriile aveau un mediu prielnic; blestemul plutea în aer: n-aveai decât să-l sorbi și să-l azvârli. Lupta pentru aceeași tablă, pentru aceeași cretă, pentru aceeași lumânare năpădea sângele la cap, smâcea mânele ... se ducea, zgomotos și vesel; mă luam după ei, fără să vreau... și aceleași porți vechi de stejar mie mi se închideau... niciodată inimă bolnavă n-a jinduit mai dureros libertatea perdută! Și d-atunci, când toamna îmi trece pe dasupra dunga de cocori și aud pe câte un
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid
... viață, De p-acesta plai adese, cerând grație,-agiutor, Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce ... acel semn fiind nour, umplea ceriul de fortune, Ochii săi de-un râu de lacrimi, inima de-amărăciune! După ce apoi cu ziua și speranța i-a pierit, La locașul singuratic se-nturna întru durere; Aici muzile-ndurate poetului favorit Aduceau din Elecona balsame de mângâiere, Și-atunce-a ... versuri răsunau atât duioase, Încât a lor armonie fărmăca inimi fioroase. A lui lacrimi, trista voace, ce-a supune n-a putut A Cezarului urgie, pe-nsuși scitii îmblânzise, Lângă lac, la raza lunei, deseori în codrul mut, Când cânta a ... tânăr cântător aice zace, Geniul care-l mărisă pe dânsul l-a și răpus; Tu ce treci, de-ai iubit, spune: răposeze Ovidu-n