Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN MARE

 Rezultatele 1181 - 1190 din aproximativ 2243 pentru IN MARE.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... vie, ascultând cum târâie ploaia pe acoperișul hardughiilor cu butoaie goale, lin, teasc și zdrobitori, prin care îmi plăcea să mă vâr, am plănuit întâia mare îndrăzneală din viață. Fluieram a drum lung și-mi ziceam: când voi pleca anul ăsta la Craiova (adică la liceu) - fiu-fiu, după ... Maxim al meu nu i-am găsit. în locul lor am dat de niște namile leneșe și murdare și care-și blestemau soarta - cu scandal mare la fiecare clipă - și scuipau în ea; dacă ar fi putut, ar fi omorât-o, dar pentru că așa ceva nu era cu putință, se ... mai vream să mă gândesc măcar, îmi plăcea totuși să citesc povestiri și romane și dorința de a pătrunde într-o literatură mai mare ca a noastră m-a făcut să pierd multe nopți (uneori între zilele de munci istovitoare) cu buchisitul unor hârțoage cu ... străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... culte și severe, pentru cari nimic nu era străin cu desăvârșire. Cel mai tânăr era de douăzeci și unu de ani. Slab, palid, cu capul mare și tuns mărunt; ochi negri și vii, gene lungi și lucioase. Nervos și totuși stăpân pe mișcările lui sufletești. Cel mai neîndurat analist în viața ... aceleași cuvinte, ce dovezi pot să vă dau că le înțeleg? - și cu toate acestea mi se pare falsă calea pozitivismului. Se vede că un mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... la tine, să-ți zâmbească în față, ea care n-are ochi să vază decât pe Mihai? Firește, că are o grijă în spate, și mare încă: grija măritișului. Toate fetele o poartă de la vârsta de optsprezece ani înainte; da ian să le vezi a doua zi după ... brațul lui Mihai. În ochii ei ar fi putut ceti cineva două simțiri deosăbite, luptându-se cu putere: amorul și o grozavă frică. Cea mai mare parte din lumea care era acolo nu luă sama la gălbeneala de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... lemnul a pricĂ©pe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după putință, voiu zice foarte pre scurt numai cĂ ... Adam, să adevăra și lĂ©gea postului, iar mai vârtos să zic, să încredința porunca lui Dumnezeu, pentru ca să cunoască Adam că are mai mare peste dânsul și cum că nu iaste volnic a călca porunca, că în ce zi o va călca, cu moarte va muri. Drept ... fie ispovedaniia noastră cu nădĂ©jde bună cum că ne va erta Dumnezeu, iar nu cu deznădăjduire, precum au făcut-o Cain zicând că: Mai mare iaste vina mea decât a mi să erta mie. Așijderea și Iuda, măcar că s-au mărturisit înaintea arhiereilor cum că au greșit ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... noastră și fiind măriia-sa îndemnat de niște obraze mari besericești și mirenești, pline de zavistii și de răutate au trimis la noi cu poruncă mare pre duhovnicul lui pre episcopul Nisis chir Mitrofan Thasitul, carele era sfetagoreț de la mănăstirea Dionisiului, de ni-au zis au să fac paretisis de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... n-a răpus; și ai noștri nu se mai învață minte, capete seci ce sunt! Așa zise una dintre ele și-și făcu cruce mare și apăsată, iar după ea cu toatele se închinară îngânând: - Doamne, ferește, Doamne, și pe dușmanii noștri! Maria, nezărind nici pe Sandu, nici căruța lui ... singurel, cu căruța cu ovăz, nu i-am mai dat de urmă. A doua zi am aflat că Argeșul a venit mare, topenia pământului, că și-a surpat malurile, c-a sorbit toate podurile și și-a răvărsat apele afară din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... și culcând la pământ paiele de fân, vietățile se împrăștie ca puii de potârniche, și multe din ele își dau sufletul de spaimă. Trece cel mare, cel brutal, cel prost, dar cel mai tare... Cum n-o să înspăimânte pe-atâția lași, slăbănogi și fără de caracter? Câtă asemănare între oameni ...

 

Constantin Negruzzi - Crispin, rival stăpână-său

... băiet ești tu! Ascultă, Crispin, îți iert cele trecute, am trebuință de istețime ta. CRISPIN:— Ce blândeță! VALER: — Eu mă aflu într-o mare supărare. CRISPIN:— Datornicii d-tale nu vor ei să mai aștepți? Acel gros neguțitori căruia i-ai dat sânet de 900 franci pentru marfă ... a Curții. LABRANCHE: — Credi-mă, prietine, am scăpat-o frumos, de când nu te-am văzut, au vrut să-mi dei slujbă pe mare, gândem c-oi fi cât oi trăi la catarg. CRISPIN:— O, Dumnezăule! Dar ce-ai făcut tu? LABRANCHE: — într-o noapte, am îndrăznit ... tem să nu fi rămas făr curaj. LABRANCHE: — Nu, nu, spune, o furtună trecută nu oprești pe un bun corăbieri să mai între în mare; vorbești. Ce vrei să zâci? Ce, ai vre să faci pe stăpână-tău să treacâ cu numile lui Damis, și să ia ... CRISPIN: — Stăpână ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... adăpostire, Și nici că se vede de om locuință, Ci prin întuneric printre crengi departe Când și când clipește o de foc lumină, Cu speranță mare și îndrăzneț suflet, Eroul prin codru drept către foc merge; La un râu ajunge ce spumegat curge, Și pe țărmuri vede o veche cetate. Vânătă ... așa îngăimare trecu ele noaptea, Chiuind mai strașnic, de vuia cetatea. Dar cântând de trei ori vestitorul zilei, Pieriră în clipală stafiile, racla. Deci tăcere mare ca în țintirimuri, Ș-adânc întuneric se făcu în sală; Iar Dragoș se miară de cele ce vede, Neputând a crede ochilor săi ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... fragmentele perfecte și neasemuite ale altora, se va alcătui mîine prototipul, se va ajunge idealul, se va crea chintesența. Supremul sculptor, printr-o idee prea mare de sine, dreaptă poate, ca un bun burghez, ce după o masă copioasă se joacă cu miezul de pîine rămas, cătînd să-și facă chipul ... fund ; iar de sus, de sub imensul coviltir boltit, tot ceea ce supsese gura arsă de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele cerului, și ...

 

George Coșbuc - Blăstăm de mamă

... IV 5 V 6 VI 7 VII I Frunză verde tulburea, Avea Lena nici ca ea Trei feciori frumoși avea; Trei feciori și-o fată mare Lena cea veselă are. Trei feciori ca niște zmei, De-a dragul să cauți la ei, Iar copila râzătoare, Subțirea și-ncântătoare Ruptă ... ntr-un cal s-a preschimbat; Giolgiu-n căpeneag îndată, Crucea-n spadă de fier, lată. Constantin suie călare Și pornește-n fuga mare; Și fugea calul ca vântul, De-abia atingea pământul, Și zbura, dar nu glumea, Căci ca dorul se ducea, Căci stăpânul îi zicea: Zboară, murgule ... mai fost așa minune: Să meargă viul cu mortu Tot alăturea cu codru, Să meargă viul aproape Cu cel mort, ieșit din groape! Alelei! minune mare, Viu cu mortu p-o cărare! Constantin bine-auzea, Lenuța nu-nțelegea, Dar glumind așa zicea: Auzi, frate Constantine, Ce vorbesc munții de tine?! Constantin ... crescut sub glii ierboase, Sălaș strângător de oase! Dusu-m-ai și m-ai adus Și pe cale și pe sus Și-ai făcut un mare bine Pentru mama, pentru mine, Pentru mamă, pentru fată, Pentru mine totodată! Și tu, căpeneag iubit, Pânză albă de-nvălit, Și tu, spadă lucitoare, Crucea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>