Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... tânărul Ioviță, Copilaș de Novăciță, Nici nu bea, nici nu mânca: De la inimă ofta. ,,Nepoțele hăi, Ioviță, Copilaș de Novăciță, Șoimuleț, pui de român Ce nu știe de stăpân! Nici nu bei, nici nu mănânci. Ce stai pe gânduri adânci?" ,,Eu pe gânduri am căzut De când, moșule,-am văzut Pe fata cadiului [2] Din satul Odriului." [3] ,,Fecioraș pui de român Ce nu știe de stăpân! Dacă este mări,-așa, Încetează de-a ofta Și te du în grajdul meu De-ți alege-un pui ... Și la grajd se îndrepta. Iar la grajd dacă mergea, El un mânz își alegea, Mânz de fugă sprintenel, Ieșea-n vară pătrărel [5] Mânz ce fuge ca șolcanul De nu-l prinde nici arcanul. Pe el iute că sărea Și din fugă mi-l oprea La o poartă de grădină, De grădină cu flori plină Unde stau cadânele [6] De se-ngân cu florile. ,,Tu, fată ... balada precedentă, căci nu se potrivește comănacul său cu hainele novăcești și cuca viteazului ostaș și prieten al domnului Mihai Viteazul. ↑ Cadiu, cuvânt turcesc ce însemnează judecător. ↑ Din Adrianopol. ↑ Sărututul de mână e un semn de respect din ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... pot avea milă, Dar și răutatea e deșertăciune! Și apoi noi însuși în ticăloșie, Trăind dorim, cerem să câștigăm multe, Le avem, și-ndată altele mai cerem, Așteptând să moară clironomii noștri, Și ei iar, din contra, vor a noastră moarte, Când și avuția e deșertăciune! Deci pe acest luciu a mării vieții, Ne zbuciumăm groaznic în ... iarăși după noi se uită, Și tot acea soartă pe urmași așteaptă, Căci și-nvățătura e deșertăciune. Nimică sub soare nou acum nu este, Căci ce este astăzi au fost de când lumea. Și mai înainte s-au vărsat mult sânge, Și mai înainte plângea amar omul, Și mai înainte am fost jocul soartei, Speranței deșarte, patimelor jertfe, Căci toate aceste sunt deșertăciune. Împărat și sclavul, înțeleptul, timpul, Cel fără de lege și neprihănitul ... nșeală lumea și chiar viața, Noi tot vroim încă să trăim în lume, Și cât de deșarte sunt pompele toate, Noi le dorim însă cu mare căldură, Făr-a ne pricepe că-s deșertăciune. Și ce nu se cade iubim cu căldură, Și ce ...
Ioan Cantacuzino - Cîntec păstoresc
... despre această ediție Păstoreaua cea-ndrăgită Poartă turma tot mîhnită Ei, floricica cîmpului Nu-i dă odihna sufletului. Iar viersul păsărelilor O dau și la mai mult amor. Toate-i par că să jelesc Para dragostei tînjesc. O fîntînă preacurată Oglindă-i unde ea cată. Or după chip n-o cunoaște ... a naște. Fata-i zice, foc curat Ochii, suflet tulburat. Ea cu lacrămile sale Mulțește apa spre vale, Zicînd : — Tă rog, rîule, spune Celui ce l-amar mă pune Că dă curgi acum mai tare, Din lăcrămi ești așa mare
Grigore Alexandrescu - Elefantul
... Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O ... unii-alți în lume. Domnii mei, se pot toate, Deși le spui drept glume. Apoi, știți dumneavoastră Că oaia este proastă, Și că nădejduiește Aceea ce dorește. Eu cu încredințare Am auzit odată, La o turmă cam mare, O vorb-așa ciudată. Dar cum poci ști ce spune Oile între ele? Pentru astă minune Am cuvintele mele. Acum, să venim iar la vorba începută: Văzînd bietele oi că toate o să piară ... ne-ai dat, În loc a ne păzi, de tot ne-a-mpuținat.“ Domnul lup, întrebat, Răspunse cu glas mare: „Stăpîne luminat! Nici un cuvînt nu are: Cînd le-am năpăstuit? Cînd am scos biruri grele? Eu iau obicinuit De oaie cîte-o piele
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea ... să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea ... tine, Și o perinuță fiului luminii, Și nici ca cum grijă să n-ai despre mine, Căci eu fug îndată la ivirea zilei. Frații mei mai ageri s-au dus după soare, Alții ce rămase prin flori se culcară, Iar eu, rătăcitul, nu văd noaptea floare, Deci mă rog, fetică, ia-mă în cămară... Te rog mă ascultă, ca ... ...
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
... Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea ... să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea ... tine, Și o perinuță fiului luminii, Și nici ca cum grijă să n-ai despre mine, Căci eu fug îndată la ivirea zilei. Frații mei mai ageri s-au dus după soare, Alții ce rămase prin flori se culcară, Iar eu, rătăcitul, nu văd noaptea floare, Deci mă rog, fetică, ia-mă în cămară... Te rog mă ascultă, ca ... ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea ... cerul meu?... Vino când dorești: orcând, bucuros îți va fi deschis!" Pe urmă i-a adăogat domnul cu multă bunătate: — Ei, acuma, mai du-te pe pământ și te mai plimbă. A mulțumit Poetul din fundul sufletului și a plecat măgulit de atâta frumoasă atenție din partea domnului. S-a coborât pe pământ... Acolo toată lumea forfotea în sus și-n jos, alergând fiecare fără astâmpăr după treburile sale ... dat Poetului — cinci clondire și zece topuri. Dar când a vrut să plece Poetul, domnul zice: — Ia ascultă, mă băiete, nu ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă ... să scap trenul!... Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi șoptește pripit și cu un aer foarte sever. Mai sunt două minute. Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron. Fluierul ... a dezbrăcat de șubă și șade cu sacul pe mână. — Bonsoar, zice domnul. — Bonsoar, răspunde negustorul. Și domnul se așează pe fotoliul din față, după ce ...
Grigore Alexandrescu - Oglindele
... Grigore Alexandrescu - Oglindele Oglindele de Grigore Alexandrescu Am citit altădată, nu mai știu în ce carte, Că într-o țară mare, de aici nu departe, Plăcuta frumusețe trecea de urîciune: Cîți se-ntîmpla s-o aibă se socotea slutiți; Iar frumoși de minune Se socotea aceia ... Oglinzi ca să se vază nu se afla în țară, Și era poprit lucru să s-aducă d-afară. Așa fieștecine Socotea despre sine Ceea ce auzea, Căci chiar undele gîrlei ce curgea prin cetate Era atît de negre ș-atît de-ntunecate, Încît nu putea omul nici umbra a-și vedea. Dar după multe ... ndelungată, O corabie mare, cu oglinzi încărcată, Trecînd pe lîngă țara de care vă vorbesc, O apucă furtuna, o furtună cumplită, Sau ca să zic mai bine, furtună norocită, Pricină de prefaceri, de un folos obștesc; Și pentru-al obștei bine, o pagubă oricare Nu mi se pare mare, Mai vîrtos cînd acesta nu s-atinge de mine. Împinsă de talazuri, corabia slăbită Se sfărîmă, dar marfă puțină s-a-necat; Oglindele mai ...
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
... Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede ... de mâncări, Că e prinț de dobitoace, Că pe noi va a ne face Să ajungem la mari stări. Ne-a mai spus că ne e rudă, Că din vârsta cea mai crudă Neamul nostru l-a iubit. Ea, ca și al nostru tată, Că ne tragem ne arată Din vultůrul cel slăvit. Și adesea ne vorbește Că din suflet se silește A ne da slava dintâi." Lebăda strigă cu jale: Sunteți pe a morții cale, O, voi ai corbului ... al vostru sec părinte Cum nu și-a adus aminte Ceea ce i s-a-ntâmplat, Când își părăsi locașul Și
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi ... ce nu simțește, nu poate nicidecum! Iar când năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor, Eu însumi întru sine că sunt poet mă simt, Și nu fac cititorii atât de mult să caște. Grăbesc voios și ager ca un ... luptă, Sau ca un popă care când mortul și-a-ngropat, Aleargă să nu scape ospățul pregătit. Cântările-amoroase sunt numai pentru-aceia, Ce au o minte crudă și trupul slab din fire. Când văd pe rumeni buze un suflet scânteind, Când sânul alb îmi cere un dulce dezmierdat, Și ochii cu văpaie privirea mea așteaptă, Nu ... se leapădă de mumă, Și numai cu boierii voiește a fi neam; Când un morar făina abia a scuturat Ș-acum