Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului
Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� ...
Ivan Andreievici Krâlov - Drumeții și câinii
Ivan Andreievici Krâlov - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� †...
Ivan Andreievici Krâlov - Măgarul împodobit
Ivan Andreievici Krâlov - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feșteli cu tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai ...
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul și albina (Stamati)
Ivan Andreievici Krâlov - Vulturul şi albina (Stamati) Vulturul și albina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Fericit om este care se preamărește în lume Prin servicii și vrednicie, Făcând sunet între oameni a lui isprăvi mari și nume, Dar cât îi demn de cinste și cel ce în sărăcie Necunoscut și smerit trudește și ostenește Pentru binele comun. Care nici o recompensă alta nu sperează Decât pacinicul său cuget în taină se fălește Că putu folos să facă ca un patriot prea bun, Precum vulturul odată, văzând harnica albină Zburând din floare în floare, ostenită, obosită, Îi zicea cu defăimare: “De tine foarte mi-i milă, Că ești de tot ticăită, Măcar că ești învățată și lucrezi cu iscusință; Dar în stup sunt mii ca tine ce lucrează cu silință, Lipind faguri vara toată, Și, în fine, pentru trudă nu câștigați altă plată Decât că cel ce culege Rodul vostru nu alege, Care au lucrat mai cu deosebire, Și căruia i se cade răsplătire. Deci între mine și tine este mare osebire, Căci eu aripele mele le deschid cu sunet mare, Mă sui mai pe sus de nouri, împrăștii frică și groază Păsărilor zburătoare, ...
Johann Wolfgang von Goethe - Cântec de nuntă (Goethe)
Johann Wolfgang von Goethe - Cântec de nuntă (Goethe) Cântec de nuntă de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Mihai Eminescu Hochzeitlied de Goethe Povestim și cântăm de-acel conte cu drag Ce-odat locuit-a castelul, Azi când un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfântul război, C-onoare luptase pin multe nevoi; De pe cal când se dete întors înapoi Găsi cetățuia lui susă Â Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vânturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut? Ah! multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mâne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el de voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricât și va vrea... De-ar avea vo fărmioară, cum n-are! Dar iute!-un pitic se arată deodat C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă ...
Marius Marian Șolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet
Marius Marian Şolea - Crinul trandafiriu de la Cabinet Crinul trandafiriu de la Cabinet de Marius Marian Șolea Domnișoarei Corina Trandafir, redundant În ochii tăi eu am zărit apropierea și am înțeles cât de responsabil ar trebui să fiu, în cazul în care ai accepta să te întinzi. în timpul liber, femeie politicoasă, nerefuzând diversitatea de cefe păstoase și în valuri din aparatul de partid și de stat și schimbul de informație cinegetică, iar între 9.00 și 17.00, machioră de morți, minus pauza de masă, un nume de cod pentru gustarea caldă de la intersecția de peste drum. această pauză în funcționăreala ta ai susținut-o ca fiind obligatorie pentru toți angajații MCC, luându-le 30 de minute din zi, doar pentru ca tu să ai motiv să ieși din minister, evident, în cu totul alți parametri orari, pentru întâlnirile devenirii tale, cele care, fiind prea multe, nu mai aveau loc în gurile nopții… oricum, referitor la deveniri, nu ai tu păsărici câte poduri de palmă am eu. voi, femeile, deși nu prea ți se potrivește încadrarea, sunteți întocmai ca sursa de lumină electrică – luminați atunci când vă aprindem. în rest, plătești doar abonamentul. între soare și ...
Mateiu Caragiale - Înţeleptul Înțeleptul de Mateiu Caragiale El de măriri deșerte, de faimă, nu visează, Domnia n-o râvnește, de curte stă străin. Ca dânsul nimeni altul bun nu e, nici blajin, Pe toți îi miluiește, cunună, creștinează. Dar armele iubește și caii, des vânează, Și-mbelșugata-i viață își toarce firul lin, Mărinimos și darnic, cu cugetul senin, El tot mereu petrece și bea și ospătează. Așa un veac trăit-a, voios și înțelept, Și când l-au dus în raclă cu mâinile pe piept, L-a plâns ca pe-un părinte mulțimea-ndurerată; Și dacă cronicarii uitării-l hărăzesc, În cântece-amintirea-i e de popor păstrată, Și tainic pe mormântu-i bătrânii ulmi
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului
Mateiu Caragiale - Întoarcerea învinsului Întoarcerea învinsului de Mateiu Caragiale Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit, Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit, Spre casa părăsită în văile uitării, Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit, La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit, Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere Și oricât de adâncă ar fi a ta durere, Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător, Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor, Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-
Mateiu Caragiale - Domniţa Domnița de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Domnița , de Mateiu Caragiale Domnița , de Ștefan Octavian
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului
Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...