Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
... el fu condamnat la moarte. Viața noastră e o ironie, Minciuna-i rădăcina ei. Dorința De-a fi și de-a-avea singur tot ce este Principiul e de înflorire a ei. În van pământul mort ne-nspiră câteodată Din sântul suc al stinsei sale ... veșnica nefericire. Suntem copii  etern nefericiți. Dar în zădar, căci suntem după chipul Și-asămănarea lui. Noi suntem răi Fără de-a-avea puterea lui. Răi putem fi Mai ca și el  dară din neputință Se naște ironia vieții noastre. În van Titanul mort, ce ne-a ...
Mihai Eminescu - Despărțire (Eminescu)
Mihai Eminescu - Despărţire (Eminescu) Despărțire de Mihai Eminescu Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pârău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți? La ce să măsuri anii ce sboară peste morți? Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor, Când voiu să uiți norocul visat de amândoi. Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi, Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit, Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit, Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți — Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete ...
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam
Mihai Eminescu - Din Berlin la Potsdam Din Berlin la Potsdam de Mihai Eminescu Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe. Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși... Și de gât cu blonda Milly, C-ochi albaștri, buze roși. Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e Decât arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie. Am aprins și eu luleaua Și jertfesc lui tata Brahma, Lângă mine-un șip cu KĂ¼mmel! Ș-o bucată de păstramă. Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță  Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță. Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina. Fumul pipei lin miroasă, Sticla KĂ¼mmel mă invită, Milly-mi râde.  Ce-mi mai
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Frumoasă-i...
Mihai Eminescu - Frumoasă-i... Frumoasă-i... de Mihai Eminescu În lacul cel verde și lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La geamătul dulce din vânt. Natura, de jur împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zÄ�firi cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să zbor! M-aș face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil Cu suflet voios de copil, M-aș pune pe-o floare de ...
Mihai Eminescu - Frumoasă-i Frumoasă-i... de Mihai Eminescu În lacul cel verde și lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La geamătul dulce din vânt. Natura, de jur împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zÄ�firi cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să zbor! M-aș face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil Cu suflet voios de copil, M-aș pune pe-o floare de ...
Mihai Eminescu - Gândind la tine
Mihai Eminescu - Gândind la tine Gândind la tine de Mihai Eminescu Gândind la tine fruntea-acum mă doare. Nu știu ce rost mai are-a mea viață Când n-am avut o clipă de dulceață: Amar etern și visuri pieritoare! De ce în noapte glasul tău îngheață! Vedea-vor ochii-mi înc-o dată oare Frumosul trup, Â femeie zâmbitoare! Â Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brață? Tu, blond noroc al unui vis deșert, Tu, visul blond unui noroc ce nu e, De-i mai veni, să știi că nu te iert. Căci dorul meu mustrări o să-ți tot spuie Și sărutându-te am să te cert Cu dezmierdări cum n-am spus
Mihai Eminescu - Junii corupți
Mihai Eminescu - Junii corupţi Junii corupți de Mihai Eminescu La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite, Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite, Blestemul îl invoc; Blestemul mizantropic, cu vînăta lui gheară, Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară Cu fierul ars în foc. Deși știu c-a mea liră d-a surda o să bată În preajma minții voastre de patimi îmbătată, De-al patimilor dor; În preajma minții voastre ucisă de orgie, Și putredă de spasmuri, și arsă de beție, Și seacă de amor. O, fiarbă-vă mînia în vinele stocite, În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite De sînge putrezit; Că-n veci nu se va teme Profetul vre odată De brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie-n orgii? Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflînd din gură boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși ...
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar  păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru  înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult Decât lumea, decât totul ce putusem să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate ...
Mihai Eminescu - Mușat și ursitorile
Mihai Eminescu - Muşat şi ursitorile Mușat și ursitorile de Mihai Eminescu Sub vântul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate; Sub alba-i haină câmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lângă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plâns, se vede luminare Și în căldura locuinței scunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scânciri c-un cântec ea răspunde. Și-au adormit încet, încet feciorul, Â Sub a lui leagăn a împins o piatră Â Gândirea ei spre viitor ia zborul. Mai licuresc cărbuni colo pe vatră, Ea cade-ncet pe-a scaunului spate, Din codri lupii urlă, cânii latră. Ea doarme-adânc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească: Un mândru vis în sufletu-i străbate. Da, când a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de ...
Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și- ...