Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VINĂ
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1810 pentru VINĂ.
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate Un tânăr român murind în străinătate de Dimitrie Bolintineanu Cum pasărea ce pleacă în locuri depărtate Se-ntoarce iar în țara de unde a plecat, D-o suvenire dulce, vai! inima mea bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe nimeni, și am trecut plângând. Dar hora grațioasă a zilelor junele Acum se întrerupe, eu trebuie să mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i numai, ai dreptul să mă cei! Când toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară râzător. Ghirlanda aurită de vise încetează Și imima ce-ngheață nu simte nici un dor. Așa acel ce trece pe-o vale-ncântătoare Și-adună toată floarea ce el ...
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
... amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății, Corupții, trădării și tristei umilinți. Vedeți aceste ...
Dimitrie Bolintineanu - Vornicul Dumitru
Dimitrie Bolintineanu - Vornicul Dumitru Vornicul Dumitru de Dimitrie Bolintineanu Pașa din Silistra cu Hatif unit Vor s-apuce țara cu oștiri d-elit. Vornicul Dumitru înainte iese Cu treizeci de turnuri și cu oști alese. Pune-n care tunuri învelite-n lemn Și le duce-n taberi sub al păcii semn. Scrie că le duce birul de la țară. Pașii le primiră și se bucurară. Dar când aste care printre turci intrau, Oștile române mai pe jos veneau. Lăzile se farâm. Tunurile pline Fulgeră d-odată cetele străine. Turcii se-nspăimântă și se risipesc, Iar românii ageri, ager îi
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... mă-nvață ce-aș vrea face și ce-aș zâce. Decât blâdnic-am greșitu-ț, ce știĂș unde ți-i gazda, Miruri scumpe cumpărându-ș, veni cutezând de-ț unsă Lui Hristos svinte picioare, stăpânul mieu Dumnezăul. Precum n-ai împins pre-aceea, cu inema ce-au venitu-ț, ’ Așe ...
Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romanițe....
Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romaniţe.... Culcate-s romanițe.... de Duiliu Zamfirescu Ușor se mișcă tânăra fecioară, Purtându-și trupul drept ca o făclie; Cu amforele vine de la vie Și vinde must, ca-n vremi de-odinioară. Copilă albă, vina ta să fie De te-o-ntâlni Polibus bunăoară: Cum mâinile-ți sunt prinse de ulcioară O să-ți sărute benghiul din bărbie. Dar ea zâmbește. Colțurile gurei S-ascund hoțos în gingașe gropițe Iar ochii vineți iau coloarea murei. Și iată-l el încununat de vițe, Că-i sare-n drum. Pe pajiștea pădurei, În urma lor, culcate-s romanițe. Athena,
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat La bal mascat de Duiliu Zamfirescu Veți zîmbi de vă voi spune că la baluri ți se întîmplă Să găsești inimi în piepturi și sub măști cîte o tîmplă Care să urzească-n umbră ițele unui amor Sau să arză în tăcere la lumina unui dor. Lumea vecinic e tot lume și femeia tot femeie: Cea dintîi un foc de vreascuri, cea de-a doua o scînteie Dar băgați bine de seamă că scînteia are-n mic Tot ce are focu-n mare; universul în nimic. Stam pe-o bancă. Lîngă mine, un domn sta lîngă o mască Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu- ...
Duiliu Zamfirescu - La villa Aldobrandini
Duiliu Zamfirescu - La villa Aldobrandini La villa Aldobrandini de Duiliu Zamfirescu Tăcute lacrămi picură din plante Și-alunecă pe jgheabul de porfiră; Sub șipot stă Orfeu cântând din liră Pe-un glob purtat de gârbovul Atlante. Păuni stelați podoabele-și resfiră Pe-un capitel de frunze de acante; Un grup voios de fauni și bacante Ironici stau și de păuni se miră. Domnița vine, văduvă-ntristată, Și singurică șade la fântână, Cântând încet un vers al ei de fată. Un gâlgâit de apă o îngână, Pe când pe vârful plopilor s-arată, În clarul zilei, luna ca o
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe Corbul lui Edgar Poe de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare, Mai răsfoiam volume, uitate și bizare, Când cineva la ușe bătu ușor, ușor. Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre, Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor. La chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare, “Aproape adormisem când ați bătut, Și-n stare n-am fost s-aud și Ă¡poi băteați încet de tot!â€� Deschid, mă uit, dar nimeni, și să pătrund nu pot A nopții întunecime. Ce vis ciudat mă-nșeală? Strigai încet: Lenora!â€� Ecoul, cu sfială Repetă ...
... să vie vântul să te-asvârlă jos. Dar el stă, sărmanul, stă 'nrădăcinat – Iată vie-un fulger și-o să mori! Nu plânge! Nu! Veni
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
Emil Gârleanu - În fel de fel de feţe În fel de fel de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița: Eu : Pasăre dragă, îți făgăduiesc că de acum înainte n-o să mai spun altora nimic din ceea ce-mi împărtășești. Gaița : Lasă că te cunosc. Așa mi-ai vorbit și rândul trecut, și mi-ai pus ciocănitoarea pe cap, de-mi amărăște zilele. Eu : Gaiță dragă, mă jur... Gaița : Jurămintele tale sunt ca fulgii mei de ușoare. Uite (își scoate un fulg cu ciocul și-l lasă să plutească în aer). Eu : Gaiță dragă, crede-mă, jurămintele mele sunt ceva mai grele... Gaița : Lasă! lasă!... În sfârșit, o să-ți spun și povestea asta, și atâta tot... Eu : Și lada-n pod! Gaița : Așa. Ascultă: La-nceput toate păsările aveau penele de două feluri; albe și negre, ca ziua și noaptea. Decât Dumnezeu se cam săturase să le vadă pe ...
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!
Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...