Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru POATE SĂ
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1441 pentru POATE SĂ.
Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni
... unor reacționari fiefați, nu ne putem aștepta, decât la atâtea și atâtea infamii de tot soiul și altele încă, dar însă nu credeam pentru ca să ajungem aici, nu credeam, o mărturisim coram populo, oricât am fi crezut de infamă reacțiunea concentrată și atotputernică, să ajungem și la incendii ca acela ce s-a petrecut în Dealul Spirii peste drum de cazarma Cuza, care trebuie să serve cetățenilor de învățătură și să rămâie o pată neștearsă și indelebilă asupra acestui negru regim, pretins alb, regim al incendiului, căci daca pompierii, opera venerabilului și bătrânului general Florescu, nu ... ne-a probat până la evidință că: până când nu vom avea pompiari-cetățiani, până când nu vom avea cetățiani-pompiari nu vom sbuti să ridicăm această instituțiune la treapta la care ea în Occidinte s-a ridicat. Să avem patriotismul a lăsa deoparte spiritul de partită și să ne întrebăm: Până când cu spediinte? Este cineva pompier? — trebuie să fie și cetățian; Este cineva cetățian? — trebuie să fie și pompiar. Aceasta este eficace, este ecitabile, speditiv, iust. Speriința din Dealul Spirii până la stremitate ne-a probat că sperietura cetățianilor
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... la 1853 călătoriile în Spania se făceau cu diligențe trase de câte 10 și 12 catâri, prin locuri lipsite de orice confort. Mergând deci ca să mă sui în deligență, am fost prezentat lui MĂ©rimĂ©e, chiar în momentul când conductorul ne chema pe nume, pentru ca să luăm locurile în cupeu. Norocul făcuse ca să am de tovarăș pe autorul Colombei, care se întorcea în Francia. În noaptea aceea n-am preschimbat mai nici o vorbă împreună, căci eram despărțiți ... Cannes, întovărășit de două surori engleze, care se devotaseră lui cu o abnegare admirabilă și se îngrijeau de el ca de un copil. Ele știau să aline suferințele lui și să-i susție moralul când boala îl obosea de tot. Adeseori am făcut partide de vhist cu acele misses și cu iubitul lor bolnav în serile ... de puțin briliantul spiritului său. Într-o zi MĂ©rimĂ©e îmi arătă o sabie de Damas cu litere arabe incrustate pe lamă. — Știi să citești arăpește? mă întrebă el. — Ba nu. — Pune-ți în gând că nu am găsit încă pe nimeni care să ...
Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari
... care nu cinstesc. Toți, de cînd sînt băieței, Înclinează lîngă ei Oameni care-i lingușesc, Care-i laud' și-i slăvesc. Totdeauna cei mari vor Să aibă-n casele lor Prefăcuți ce le vorbesc Tot cele ce ei voiesc. Vor de mulți fi-ncungiurați, Să stea-ntre ei îngîmfați, Să le dea închinăciuni, Să le spuie la minciuni. Ei adevăr nu voiesc, Nu le place, nici iubesc. Socotesc că cîte fac Și la alți oameni le plac, Și d ... Nu fac pentru ajutor, Sau gîndind la viitor, Fac s-auză că-i slăvesc Băsnașii ce-i lingușesc. La curte cînd plec și vin Vor să vază cum să-nchin Oameni mulți care-i aștept Cu mîinile strînși la piept. Ei gîndesc că nu-s născuți, Ci din cer de sus căzuți, De a ... zioă, desperați, Par că-s lei înverșunați. Se culcă degrab' gemînd, Spume, foc pe nas lăsînd. Apoi dorm pînă la prînz, Zic, nu-s negustor să vînz Nici nu-s oameni lucrători, A să scula pînă-n zori. Și cei ce-a-i întîlni vor, Aștept pîn' săli, pîn' pridvor La toate oricum voiesc Pe cei mici
Alexandru Macedonski - Imn la Satan
... Alexandru Macedonski - Imn la Satan Imn la Satan de Alexandru Macedonski Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate, În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor ... în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune. Tu, care culci sub sărutări în silnicia ta sublimă Pe crinul fraged ca să smulgi beția rară printr-o crimă, Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă Și plumb topit în ea țâșnești a ... de-aur și de foc, Ce-nsămânțezi Dumnezeirea, Urmându-ți vecinic siluirea, Din timp în timp, din loc — în loc, Și ce-o supui să-ți rabde firea... Satan, nenvinsă bărbăție, Adolescent în orice timp, Urmează-a ta împărăție Și prăvălește-orice Olimp... Când ai lipsi, ar fi ...
Gheorghe Asachi - Turnul lui But
... codru buruiene, Iarba zânei de la Prut, De la vultur două pene, Iar tu, doamno, de-a lui But, Te rog, părul ca să-mi dai, Ce de suvenirul ai. Din păr șerpe vom forma, Două inel-oi împreuna, Din mic deget sânge-ai da Și pre șerpe voi ... scot. Vezi cum tremuru-l răzbate! Deci aruncă-le de tot! Roib-atunci pe munte-nalt Ia o milă într-un salt. Cele pietre ce să fie, Cele cruci și săpături? Nu sunt cruci, ce e tărie Curței mele dimpregiur; Pre zid dacă voi sui, Calea-n veci vom mântui. Ce ... ncălzi, Doar ceva m-oi răcori. Ce colană-i ferecată? Crucea care mam-au dat! Cruce-mpunge ca săgeata, Fruntea me a încruntat; Să nu pați de ea și tu, Crucea leapăd-o de-amu! Căzând, peri acea cruce, Butul doamna-n braț a strâns, Cel ce ... Și cucoșul a cântat; Din Hang clopotul răsună, Când săhastrul a tocat, Iar cu discul strălucit Soarele au răsărit. Dimineață, când să vie Sântul popa la palat
Dimitrie Bolintineanu - Ștefan la moarte
... ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros; Soliman ce mâine poate se prepară A lovi cu moarte draga noastră țară. Ungurul cel falnic se supune lui. În poloni credință nu mai poți să pui. Un pilot cu minte prin furtuna tare Nu desface toate pânzele ce are. Astfel pân? ce fieru-i nou să-l încercăm, Cu temeiuri bune țara să-nchinăm. Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date, Să muriți cu toții pentru libertate! Nimeni nu e în lume mai disprețuit Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit, Nimic nu ne-nsuflă hulă ca ... viața cu robia, dorul! E mai demn, mai nobil, oameni și pământ Fața lor să-și schimbe sub un dalb mormânt, Decât în robie neamul să trăiască Și de-a lui rușine lumea să
... Gelu Vlaşin - 9:20 â†�â†� 9:09 9:20 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 9:49 →→ n-am nume să-ți dau cuvinte pe strada cu florile care-și preschimbă zâmbetul poate albastru paharul din sticlă mată pe care nu-l mai vrei de la mine n-am nume culori așternute peste chipul tău degetul aleargă printre ...
Cincinat Pavelescu - Lui Ludovic Dauș
... Cincinat Pavelescu - Lui Ludovic Dauş Lui Ludovic Dauș de Cincinat Pavelescu Vrând succesul a-ți mări, Cronicarul o să-ți spună: Poate
Cincinat Pavelescu - Unui tânăr pletos
... Cincinat Pavelescu - Unui tânăr pletos Unui tânăr pletos de Cincinat Pavelescu Ți-e mare părul, n-am ce zice, Și poate place la femei, Dar ca să
... steaua de Mihai Eminescu La steaua care-a răsărit E-o cale-atît de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. Icoana stelei ce-a ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Femeia înecată
... șezând Plin de-ntristare, Eu petreceam prin gând Pe rând Necazurile vieței solitare. "Ce trai De rai A fi căsătorit! Ce dulce armonie Să tot iubești necontenit. Fiind mereu iubit Cu duioșie! Mai în sfârșit Și mie Îmi trebui o soție, Să mor—de bucurie!" Deodată Iată Aleargă oarecine, Dând busta peste mine. — Bre, ce-ai pățit, vecine? — Rău și bine! Nevasta-mi a ... pe dos, Și prin urmare bietul val A fost silit s-o ducă nu în jos, Ci drept în deal: Pe placul ei Să-noate, Căci altfeli nu se poate