Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE STEA
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1260 pentru CA DE STEA.
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
... Constantin Negruzzi - Potârnichea şi rândunica Potârnichea și rândunica de Constantin Negruzzi Păsările stând la umbră sfătuiau cu întristare Asupra ticăloșiei care are a lor stare Și dintru toată făptura după a ... mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu îi găsesc nici o vină. Această negrită pâră și acele viclenii toate Îs tot minciuni gogonate. Mi se ... bine Decât oricine. La fereastră îmi fac cuibul, nime nu-mi zice nimica, Și încă când mă vede îmi zice: — Ia vezi, biata rândunică! De nime altul n-am frică Decât de motanul casei, pe care când îl zăresc Tremur și frigure a patra pe loc mă și năpădesc. — Of, cât ești ... ași vedea mai retirată și mai cu melanholie Și n-ai vesti primăvara cu atâta veselie. Zi mai bine că interesul face numai pe oricine Ca să judece pe oameni sau de
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... uram cartea grecească, dar din ziua aceea o urâi și mai mult, ș-a trebuit s-o sufăr până când dete Dumnezeu ciuma de la Caragea, din 1812. Toată lumea era tristă atunci; numai eu eram vesel, c-am scăpat de dascălul Alexe și de psalteria lui, pentru că fugeam la moșie, afară. Până atunci nu intrasem în școalele elenice, ca să mă numească Eliade. Mai un an am fost slobod, și nu-mi petreceam vremea decât la o stână de oi, unde păstorii aveau felurimi de cărți. Acești oameni veneau sărbătoarea în sat și cătau la zodii fetelor și flăcăilor, la un calendar ce era tipărit nu știu unde, că semăna ... știu de era firească sau câștigată din limba grecească. Cu intrarea în școala românească, slavă Domnului că m-am dres, pentru că eram prea fricos de râsul dracilor de băieți. P-atunci să mă fi pus cineva din câți zic ca să scrie românul cum pronunță, p-atunci, zic, să mă fi pus să fac o ortografie românească, că s-ar fi dus pomina de dânsa, ...
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în ... și mai oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene-albastre de lumină. Pe câmpia dunăreană Vede oști române-n zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii de clopote dau veste: ,,Ștefan-Vodă al Moldovei, Ștefan-Vodă nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ... Jalnic apele l-or plânge; Și zadarnic, multă vreme, Din adânc de văi pierdute, Triste buciume-or să-l cheme... Însă când suna-va ceasul De dreptate pentru țară, Din mormântu-i va străbate Vârful sabiei ...
... În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ, Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub ... toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut în lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struț. Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână. Vro doi români în soare ș-o sprintenă română Încungiură ceaunul ... privește-n departare... Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare! Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu se arată pe câmpul de mohor! Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cocoare Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare, Și vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmați, S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpați. Ah! dulce, glorioasă și mult strălucitoare Va fi ziua ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... său se silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei ... tinerii români. Foarte de însemnat e și tonul în care vorbește Alexandrescu de poezia populară de inspirațiile necultivate ale naturii sălbatice, cum zicea dânsul. Era de așteptat ca un scriitor care prețuia atât de mult strictețea strașnică în execuția artistică, să fie nemulțumit de incorectitudinea atât de frecventă în versurile populare. Alexandrescu judecă poezia populară ca un elev pătruns de învățăturile lui Boileau. Ciudățenia sau necorectitudinea facturii literare îl face pe Alexandrescu să nu vorbească decât ironic de vechii poeți ca
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt ... Delavrancea are netăgăduit simț artistic și deci, fără a fi mare geniu, a simțit ,,acea durere fără repaus în fața naturii". Ca artist, Delavrancea a trecut prin toate acele comoțiuni dulci și dureroase prin care trec toți acei care simt într-înșii chemarea de a crea. El a simțit acea emoțiune, acel entuziasm care-ți cuprinde sufletul când în gându-ți se-ncheagă creațiuni sublime ... fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de pătrunzător și profund; platitudinea-i ne uimește
George Topîrceanu - George Coșbuc: Țiganii
... tot mai tare Pulberea se-nalță-n sus. Vin țiganii!... Fără veste Pe la porți răsar neveste, Satul se deșteapt-acum — Când prin văl de praf subțire Începură să se-nșire Cară mici cu coviltire Scârțâind încet pe drum. Trec flăcăi cu urși în lanțuri. Câinii, deșteptați din șanțuri, Latră ... cu gura Întețesc harababura Când îți umplu bătătura Să-ți ghicească din ghioc. Vin mișcând din șold alene Cu privirile viclene Și cu sânii arși de vânt, De la sudul tainic, unde Soarele-ndelung pătrunde Bronzul formelor rotunde Stingherite de veșmânt... S-a oprit lâng-o poiată Un țigan răzleț de ceată, — Ochii-i fug după găini... Strâns își ține-acum vioara Și, cum trece ulicioara, Fac în urma lui ca cioara Toți copiii din vecini. Mai încolo, pe-o mârțoagă, Dintr-o gură de desagă Atârnată de oblânc, Fără scâncet, cu sfială, Iese negru la iveală Numai cât o portocală Un căpșor mirat de țânc. Lume pe la porți se-ndeasă. Chiar și doamna preuteasă Și-a lăsat gherghefu-n pat Și-și păzește-n prag odaia ... drumuri, Pale străvezii de
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... fantastică a poetului, cu splendidul ei pitoresc și mitologic, și cosmic, cu mișcarea măreț înceată a faptelor, e, poate, mai aproape de narațiunea pură decât scenele strânse sub accente scurte ale celorlalți doi. Cu toate deosebirile, povestitorul Creangă e aproape tot atât de dramatic cât Caragiale, cel predestinat teatrului. Dialogul lui Creangă, cu indicațiile de mișcări și atitudini, în Amintiri, dar nu mai puțin în Soacra cu trei nurori sau în Moș Nichifor Coțcarul, sunt făcute ca să creeze intens figurile; iar mersul întâmplărilor e continuu îndreptat astfel ca să culmineze în crize. Amintirile din teatre sunt însă, propriu-zis, tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă și stilizată teatral; personajele, oricât de fugitiv schițate, devin, în câteva replici, tipuri și caractere. Și, ca în povestirile de mai târziu, Caragiale arată și aici puterea lui excepțională de a încadra acțiunile în evocări fulgerătoare de vremi și locuri. Solomonescu, care e și cântăreț la Biserica dintr-o zi și artist dramatic, nu pronunță niciodată curat numele proprii străine și neologismele ... ani în urmă. Dar amintirile sufleorului Caragiale au și o semnificație mai generală: în ele apar, monumental, veselia unei rase Caragialeștii au fost o dinastie de
Ștefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeți
... Ştefan Octavian Iosif - Cătră tinerii poeţi Cătră tinerii poeți — 1901 — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre... Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori ... și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele... Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei ... țară ! II Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ? Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă ... satul Pierdut în noapte... Numai o ființă Din miile ce-așteaptă-n suferință — Dar va veni odată mult-visatul ! Veni-va — și cîntări de biruință Vor izbucni de ...
George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Primăvară (Topîrceanu) Primăvară de George Topîrceanu După-atâta frig și ceață Iar s-arată soarele. De-acum nu ne mai îngheață Nasul și picioarele! Cu narciși, cu crini, cu lotuși, Timpul cald s-apropie. Primăvara asta totuși Nu-i decât o ... iau la sfadă Nu știu din ce cauză. Un curcan stă sus, pe-o bârnă, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atârnă Moale ca un ciucure. Doar Grivei, bătrânul, n-are Cu ce roade oasele. Că de când cu postul mare, Toate-i merg de-a-ndoasele. Pentru câte-a tras, sărmanul, Cui să ceară daune?... Drept sub nasul lui, motanul A venit să ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... fiu a nenorocirei, eu pot a-ți da lacrimi pentru lacrimi. Amorul fost-a el pentru sufletul acest atât de tânăr asemenea cu minele Lageniei(mine de aur din comitatul Wicklow) cărora surfața schinteie de aur curat; dar, când ademenit de strălucirea sa, vor a-l urma mai nainte, amăgitor ca vedenia celui ce doarme, strălucitorul metal pere. Poate că nădejdea imitând paserea povestei( O mie si una de nopți) care zbura din arbur în arbur, luând cu dânsa prețiosul talisman, făcu să strălucească în ochii tăi adimenitoare nadă a fericirei, numai ... ei pelegrin, întuneciile începuseră a mă învăli; nici o lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor! Am alergat în camera ei, ea era pustie, ca și când moartea ar fi răpit dragostele mele. Ah! căci nu era moartea, numai moartea! Dar nu, necredincioasa fugisâ. Acolo sta spânzurată alăuta care prefăcea în desfătări cele mai amare dureri ale mele; mâna care deșteptasă atât de ades pentru mine acoardele sale tresărea acum sub arzătoarele sărutări a falnicului meu rival! Era o vreme, o, cea mai mincinoasă din femei ... ...