Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂ
Rezultatele 1151 - 1160 din aproximativ 2894 pentru CĂ.
Constantin Mille - În ajunul anului nou
... păcatele să-i spui, Și proasta omenire gonindu-te departe, Cu flori primește ´n sgomot pe-al timpului nou pui! Ba spun poeții încă că pruncu-i plin de glume, Că fericirea este în cornul lui, că mâne Mai mândru răsări-va alt soare pentru lume, Că pacea și dreptatea vor lua a vieții frâne! An nou! an vechi! pe lume tot rele o s´aducă; Urcați-l azi în ...
Constantin Negruzzi - Potârnichea și rândunica
... a lor stare Și dintru toată făptura după a lor socoteală Cel mai cumplit era omul, fără nici o îndoială Pe lume nici că se află mai groaznic dobitoc. Rândunica s-a făcut foc: — De unde această țensură de nemulțumire plină? Eu omului (le răspunde) nu ... plouă atunci haliciuri prin rândunele, Te-ași vedea mai retirată și mai cu melanholie Și n-ai vesti primăvara cu atâta veselie. Zi mai bine că
Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici
... onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a însemnat soarta de cârmaci al unui popor, care negreșit Vă adorează ca pe un eminent apostol al ... de soartă de la sânul mamei patrii, rămăsei ca orfan din leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am ... îi înțepeni; ea adormise somÂnul etern, pe care eu nu-l înțelegeam, precum nu știam și ce soartă mă așteaptă. Trist îmi este gândul că, ajungând la ultima stațiune a călătoriei vieții mele, nu-mi voi vedea aievea patria. Genii renumiți împodobesc altarul patriei cu cununi nemuriÂtoare ... trimită-i o mică suflare de ură, și ea subit se va stinge, nefiind nici stea, nici luceafăr... Închinându-Vă studiul intitulat Luxul , am socotit că Eminența Voastră ca renumit Învățător poate veți găsi câteva idei demne de a le insufla românilor noștri și, dacă dintr-un pumn de ...
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a ... și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind groaznic, au întrebat cu glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește Și ... â€� „Noi suntem aciea care în întuneric trăim Și scurmăm pământul negru, pentru ca să vă hrănim. Au voi pe noi nu ne știți, Că noi suntem rădăcina copacilor răsfățați, Și înalți, Pe care voi înverziți? Deci să vă fie de bine al vostru trai cu trufie, Că natura au vrut să ne osebească, Ca frunza în toată vara alta din nou să-nverzească, Spre trecătoarea podoabă. Pierind însă rădăcina, vă uscați și ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
... dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind ... un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să ... să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar dumneata n-ai citit ce au fost strămoșii noștri?â€� „Mie îmi este știut Că Roma s-au mântuit de către strămoșii voștri, Însă vreau să știu: voi ce-ați făcut?â€� „Noi nimică, dar strămoșii n-au făcut ...
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
... făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni se părea cinstit Și rușinos, Îi ca un lup mâncăcios, Și trebuia izgonit sau îndată spânzurat! Când eu către toți ...
Constantin Stamati - Porumbița stingheră
... Și iată se pogoară O albă porumbiță Și pe lira mea se pune, Și, în loc să-mi cânte dulce, Amar plânge, Suspină și spune Că-i nefericită, Umblând rătăcită, Stingheră de soț, fără de care Ea simte că moare. Eu i-am răspuns cu jale Că astăzi dimineață Glonțul armei mele I-au curmat viața... Ea a țipat zicând: „Și nu ți-au fost păcat?â€� Apoi capul ...
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
... Pretutindenea zburând, Până aici să se suie nici una n-au îndrăznit? Iar tu, un vierme urât, Doar pe brânci de te-ai târât, Măcar că în locul tău eu așa n-aș fi făcut, Să mă înalț așa tare, de unde mai apoi vrând, Să mă scobor iar la vale ... cu a sa mreajă întinsă, Prăvălindu-l jos de râpă, de unde el se suise. Eu nu știu dumilorvoastre, însă mie mi se pare, Că cu acest paingăn au asemănare Toți acei ce nu au minte și nu vor a osteni, Ce se țin făr’ de rușine de ... Și se-nalță făr’ de veste, îndrăznind a socoti Că cu a lor dignitate s-au făcut avuți și tari, Uitând că
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... mă ascultă, ca nu cumva noaptea Să vie rusalii să mă ia cu sine, Sau să mă răpească în pustietate Stafie urâtă ce o văd că vine! Văd că joacă morții cu lină săltare, Și luna senină holbat îi privește. Văd că tricoliciul groaznic târâiește De păr pe un cioclu, vrând ca să-l omoare. O, tare mi-i frică nu cumva vro strigă Să mă ia ... ta ursită de-a fi rea sau bună. Dar a mea suflare geaba aburește Stecla la fereastră, căci tu prepui poate Că-s flăcău ce umblu să te-amăgesc noapte, Iar nu zburătorul ce se tânguiește... Așa zburătorul plângând se tot roagă, Și la săhniș ușa s ...
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori
... Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori Răspunsul unei scrisori de Costache Conachi Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale Și le crez că-s strecurate chiar din simțire de jale; Nu-mi rămâne îndoială că ți-au adus oțărire Politica cea vicleană ce au toți grecii din fire, Și fănarul care arde seul topit cu cruzime, Și nevinovatul sânge al ... fală mare, Să te faci plugar de țară, sămbrăluit cu prostimea, Și să guști viața cea dulce ce nu are istețimea! Vei vide, dragă tovarăș, că - pe brazda ce rănește Fierul plugului cu huiet, - prostul care cornărește, Sudori varsă și se luptă fără de nici o cruțare, Ca să ducă frupt ...
... și senin, E ca durerea să mi-o spun Și inima-mi să mai alin. Și dacă codrii sunt pustii, Și nu răsare luna, E că de-acum n-o să-mi mai vii, Pe veci, pe totdeauna. Și dacă ramu’le se bat, Acum, ca și-înainte E că de-acuma te-am uitat Și nu te mai țin minte. Și dacă mâna-mi o mai lunec, Pe-a lirei coarde amorțite ... clipă să-mi întunec Durerile-mi nețărmurite, Și dacă sunt așa pustiu, Și nimeni nu mă știe, E că așa am fost să fiu, Și că