Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE ACELA/ ACEEA

 Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1583 pentru PE ACELA/ ACEEA.

Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte

... Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte O noapte la morminte de Dimitrie Bolintineanu Mergeam pe căi sălbatice, Cătam adăpostire; Iar fantasme lunatice Râdeau p-o monastire. Lătra departe câinele La duhuri neguroase, Scoteau din groapă mâinile Scheletele hidoase. Pe munți, regina nopților Păruse gălbenindă, Așa cum fruntea morților Se vede suferindă. Atunci trecură ielele De mâini în horă prinse; Ș-un abur toate stelele ... Mortul ,,Deschideți, schelete, aceste mormânturi, Căci ploaia se varsă pâraie din nor, Căci vântul mă bate, și câini mă-nconjor, Și ielele albe duc hora pe vânturi. Aseară, când umbra cădea pe pământ, Ieșii să văz luna jucând pe ruine, Căci două schelete gemeau lângă mine Și-un verde balaur zbura prin mormânt. Dar luna s-ascunde d-odată-n furtună Și astfel ca ... Dar ochii satanei în noapte lumină, Ca două steluțe ce-n nori strălucesc, Ca doi cărbuni roșii ce-n umbră roșesc, Și negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină! Credeam eu acestea, și-așa am urmat! Pâraie de sânge vărsam cu cruzime, Și-aceast-omenire ce geme în crime Un ... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - La arme

... sânge-am scris al nostru nume În cartea gloriosului trecut: Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume, Dar până când mai stau Carpații scut Acel ce ne va șterge de pe lume Să știe toți că încă nu-i născut! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru ...

 

George Topîrceanu - Toamna în parc

... George Topîrceanu - Toamna în parc Toamna în parc de George Topîrceanu Cad grăbite pe aleea Parcului cu flori albastre Frunze moarte, vorba ceea, Ca iluziile noastre. Prin lumina estompată De mătasa unui nor, Visătoare trece-o fată C-un ...

 

Mihai Eminescu - La arme

... sânge-am scris al nostru nume În cartea gloriosului trecut: Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume, Dar până când mai stau Carpații scut Acel ce ne va șterge de pe lume Să știe toți că încă nu-i născut! La arme, cei de-un sânge și de-o lege! La arme, pentru neam și pentru ...

 

Vasile Alecsandri - Străinul (Alecsandri)

... frâng trupu-n obezi, Să tot plângi și să nu crezi!" Frunză verde de granate, Căci m-aș duce-n ceea parte Să mai văd pe bietul frate! Da-s o biată fată mare Și la lume n-am crezare, Ci am numai ochi de plâns Ș-un suflet de dor ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

... se duc și vin, de ce privighetorile cântă așa de frumos; iară ciuhurezii, te apucă răcori de groază când îi auzi. Și cotoșmanul îi spunea pe șart toate și-l făcea să priceapă că aici, pe pământ, toate sunt cu rânduiala lor. Scorbura o ținea așa de curată, încât ți-era milă să calci pe acolo. Nici că se stăvea vreo goangă măcar pe la ei pe acolo. Cotoșmanul nu lăsa pe băiat să puie mâna pe nimic. Toate el le făcea. Băiatul se făcuse flăcău de însurat. Și-i zise pisoiul: - Stăpâne, acum ți-a venit vremea să te ... întâmplat? întrebă boierul. - Ce să fie? Iacă tocmai când veneam cu Mătăhuz împărat, stăpânul meu, să-ți vedem fata, o ceată de haiduci puse mâna pe noi, a jăfuit pe stăpânu-meu până la cămașe, iară eu mă strecurai, și pe ici mi-e drumul, alergai într-un suflet să-ți dau de veste și să cer ajutor de la d-ta. Abia, uite, am scăpat ... a purtat până acum așa haine proaste. Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoșmanul se dete pe ...

 

Mihai Eminescu - S-a dus amorul...

... a dus amorul, un amic Supus amândurora Deci cânturile mele zic Adio tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de isvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist ... rău Că nu mai sufăr încă! Că nu mai vrei să te arați, Lumină de-ndeparte, Cu ochii tăi întunecați Renăscători din moarte! Și cu acel smerit surâs, Cu acea blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești ... Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec poate, Prea am uitat de Dumnezeu, Precum uitarăm toate. Și poate că nici este loc Pe

 

Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)

... Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia ... trist: Îl vezi, copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte nu i-a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și-n zori de zi îl părăsește, Căci setea lui de libertate, când stă în loc, îl chinuiește. Și cuibu-i ... de-aceea, pururi solitar, El cată lumi nețărmurite și-mpărății fără hotar... Tot ca și el sunt visătorii, copil frumos cu ochi de zână, Și pe-al lor suflet doar o clipă iubirea poate-a fi stăpână. E drept că au și ei nevoie adeseori de mângâieri, Ca să ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cîntece (Iosif, 1)

... — zi     Doina mea, stăpîne! Doina cu păstorul, cînd     Prăpădise turma Și se duce tot cîntînd     Ca să-și piardă urma... II Nu mai sunt pe luncă flori,     Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori     Pribegind departe ! Și văzduhul s-a-nnorat,     Ninge sus la munte — Trec pe ... răspund,     Soarele apune, — Glas de bucium sună-n fund     Ca o rugăciune... III Boii stau în jug supuși,     Gata de plecare ; Necăjiții cărăuși     Merg pe lîngă care... „Hăis și cea!â€� — gem sub poveri     Carele greoaie ; Ieri ca azi, și azi ca ieri ; Frig, și vînt, și ploaie ... pe căi străine... Chezășie mi-a rămas     Inima la tine. Tu m-ai învățat să cînt     Din copilărie, Și de-atunci n-am pe ... moarte, Că de-acas-abia porni     Și-i bătrînă foarte ! — Domnule, măria-ta,     Zice altul iară. Bun ai fi de-ai aștepta     Pînă mîini pe sară... Am nevastă, copilaș ;     Lung e drumul foarte ; Pînă intră în oraș     Nu mă du la moarte !... Cel din urmă-i asculta,     Împăcat cu toate ... vedea-voi mîini ori ba     Soarele și luna !... N-o să-mi plîngă la mormînt     Maica ori nevasta Că străin am fost și sunt     Eu ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

... Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul ... pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc ... privire s-o-ntoarce spre mormânt, Dac-a vieții-mi triste făclie osândită S-o-ntuneca, s-ar stinge de-al patimilor vânt, Pe aripile morții celei mântuitoare, Voi părăsi locașul unde-am nădăjduit; Voi lăsa fericirea aceluia ce-o are, Și a mea pomenire acelor ce ...

 

Dimitrie Anghel - Dantura

... coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să ... își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb în felul lui, să încerce operația cataractei, atunci cu vuet zăvoarele ... că în jurul lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în aur, defilară din nou împărații și ... batjocoritoare se împrăștia în sfîrșit mulțumirea celui ce aștepta de atîta timp să se răzbune. Și ca prin farmec, mincinoasele măști căzură, arătînd adevăratele obrazuri, pe care nici o lacrimă nu se mai scurgea. Furioși și congestionați priveau ochii, bestiale și monstruoase se întindeau fălcile, murmurătoare deveni concurența de regrete, și

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>