Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE��IN
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 3997 pentru PE��IN.
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... la moșii răpite De însuși a lor stăpân, făr-a fi de el poprite. Căci lui foarte mult îi place Slănina pe porcii săi să fie groasă și grasă, Iar de poznele ce fac lui puțin îi pasă. Deci rădăcina de vie au strigat cu duios țipet ... sfărâmat, Rădăcina mi-ați scurmat Și roada mi-ați îndopat, Ba încă vă bucurați că m-ați desființat! Dar să știți, cumplite fiare, că și pe voi oarecând, Oamenii buni ucigând, Și foc mare aprinzând, Din curpenii viei mele acestei părăginite, Pe-ai mei cărbuni vă vor frige, Și mâncând a voastră carne, vor chiui și vor zice: “Să bem vin din roada viței ... o strice.â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Două zicători știute a neamului românesc, Ce le au ei din vechime, au fost și sujetul meu, Pentru fabula aceasta pe care v-am descris eu, Și pe care ca o odă viilor o hărăzesc. Una este — cât țiu minte — când norocul ne-ndurat Aruncă o biată fată, Bună, frumoasă, -nțeleaptă ... porcii o mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Alteori, când vedem iarăși că iese și se ivește Din populul românesc un om mai deosebit, A căruia fapte bune ...
Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune
... toate aceste neplăcute senzații s-au potolit în mine, am luat colecția "Vieței românești", această primitoare gazdă a noastră a tuturora, pe care o păstrez cu sfințenie, și, răsfoind-o, am căutat să văd ce s-a scris în vremile acelea triste, cînd o pată ... a întins peste ogoarele țărei noastre. Și cerul parcă deodată s-a luminat de flăcări împurpurînd zările. Toate sângeroasele întîmplări de atunci, pe care le-am auzit povestite și care au găsit un așa de palid ecou în literatura noastră, mi-au revenit în minte. Pornirea aceea la ... marginile drumurilor de țară, toate urmele de obuze care au rămas ca niște peceți neșterse unde au ajuns, toate tiparele mînilor pline de sînge lăsate pe varul caselor, ca o amintire neștearsă, m-au umplut de fiori și de groază... Și am răsfoit "Viața românească" înainte, m-am plecat pe paginile pline de doctrine înțelepte, de umanitar poporanism, și în afară decît rătăcirea literară de la Stoborăni n-am găsit nimic. Nici un strigăt de ... din lumea celor ce nu cuvîntă ? Se poate face o comparație oare între nevinovatul gest preconizat de Gîrleanu și gestul covîrșitor și larg al coasei ...
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
... capricios al flăcărilor, care nu ține seamă de nimic. Viața e fatal făcută dintr-o înșirare de fapte care se succed : amintirile sunt o temelie pe care poți zidi însemnările pe cari le-ai cules de-a lungul drumurilor și al întîmplărilor, sunt frînturi prețioase, cu care poți întregi tot. O simplă urmă de ... încetinel, cum bate în ea trecutul. Și eu acuma așa sunt, dibuiesc prin întunerec și mă recaut, visez la cărțile mele dragi adunate de pretutindeni pe unde am fost, la poemele iubite unde se deschidea volumul singur, la însemnările făcute, la florile presate ce dormeau în ele adunate întîmplător, ici dintr ... ochii, la floarea albastră din farfuria de porcelan ce o purtasem cu mine pretutindeni de zece ani, ca simbolul lui Novalis, la vazele mele dragi pe cari o mînă iubită avea grijă să mi le împodobească în fiecare săptămînă, la scrisorile scumpe, la foile acestea, pe cari le scutura copacul dragostei, și la cîte nu visez în nopțile mele de nesomn... Inima bate însă ; mintea cîte le-a adunat ... toată clădirea aceea de piatră și de fier, în care am trăit laolaltă, alături, atîtea vieți, pentru mine poate să dispară. În norii de praf ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin ... omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie ... sufletu-mi pătrunde. Vorbele-ți sunt mândre, dulce mă răpesc Din amare gânduri unde rătăcesc! Dar, înalte doamne! mult ar fi mai bine Să-mblânzim pe heară prin cuvinte line. Țara-i obosită ca un trist mormânt, Aur, arme, brațe, doamne, nu mai sânt. Apărarea noastră, cât de dalbă fie, Ar ... n fața sa — ,,Legea ni se calcă, țara se robește Ș-armia română tot mai viețuiește." Zice și realță brațu său în sus, Arătând pe cruce chipul lui Isus — ,,Crist muri pe
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
... cunună Damele drag o-mpletesc. Noaptea este foarte rece; Iar afară-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonând cântări de dor. —"Aduceți îndată-aice Pe drumașul lăutar!" Scutierilor le zice Domnul casei cel barbar. Lăutarul se aduce, Coamele-i voios se joc; Fața-i palidă și dulce; Ochii-i varsă ... voastre inimi rele, Inimi moarte, nu-nfloresc. Astfel vântul dezvelește Cu-al său fraged sărutat Crinul care-mbobocește, Dar nu crinul cel uscat!" Zice și pe loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale ... cerbice, Și pentru omul cel neferice Aveți disprețuri crude barbari; Fără de cuget, nici Dumnezeu, Fii de minciună și înjosire, Astăzi cu cruda-mi disprețuire, Pe voi să cază blestemul meu! S-aveți repaos într-un mormânt Numai când corpul ars de durere Răci-va-n lume orice plăcere Prin desecatul ... osământ! S-aveți vedere; rău să zăriți! Auz, ș-auzul să vă înșale, Gură și vorbe fără de cale; Inimi, și numai chin să simțiti. Pe cât trăi-veți p-acest pământ, Fapta cea bună ce-ți face-n lume Să se topească fără de nume Cum piere-n spațiu urma
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
... faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar care mânjește, după ce se stinge Însuși pe acela care îl ținea. Tu-mpletești cununa morții La maptirii renumiți, Tu tragi jos în lume sorții Regilor neodihniți. Pizmă, orișiunde naște o virtute, Un ... prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se varsă-al tău fior, Regii sunt a ta suflare Și pălesc pe tronul lor. Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta putere, Inima se umple cu al tău venin, Care o îmbată și o schimbă ... Ura-nlocuiește amorul divin. Eu te văz pe orice față, De la domni până la sclavi. Fumul tău pe toți răsfață, Pe cei slabi și pe cei bravi. Tu inspiri adesea pana care scrie, Vorba roditoare unui orator, Ce combate crâncen oarba tiranie, Și reverși mânia până în amor. Lauzi cu ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au venit la luptă de răpiri chemați Și dorința pradei e căzută foarte, Rar înalță omul ... rușine! Dar va fi, din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune și român sunt eu!" Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă. Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie ... Semănați cu lacrimi, ale morții flori. Pe gurița-i mică, fraged zmeurită, Sărutarea pare încă adormită! Iar pe fruntea-i trece umbra unui chin Și pe braț i-o pleacă ca pe-un moale crin. — ,,Fiica mea cea dulce! doamna-mumă spune, Să-nălțăm la ceruri sfânta rugăciune! De va pierde domnul lupta, viața sa, În ... aspră, mai degrădătoare... Între două rele, moartea nu-i mai rea. Pentru-al nostru suflet, roagă fiica mea!" Strigăte de-nvingeri s-aud depărtat... Paloșul pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Un tânăr român murind în străinătate
... a plecat, D-o suvenire dulce, vai! inima mea bate Și zboară spre pământul în care s-a format. Căci am văzut adesea pe muma doritoare Copilului său dulce, o lacrimă ștergând. Eu nu aveam o mumă să-mi șteargă-a mea plânsoare, Eu nu aveam pe ... mor! Frumoasă rondurelă, pe aripile tele În țara mea iubită, de ce nu pot să zbor! O! moarte, mai așteaptă, căci eu sunt tânăr încă. Pe douăzeci de roze îmi număr anii mei! O! moarte, crudă moarte, abia-am ajuns sub stâncă, Și tu, din vârfu-i numai, ai dreptul să ... ntristează, Amorul rupe arcul și zboară râzător. Ghirlanda aurită de vise încetează Și imima ce-ngheață nu simte nici un dor. Așa acel ce trece pe-o vale-ncântătoare Și-adună toată floarea ce el a întâlnit, Mai caută să vază d-a mai rămas vro floare ... eu nu voiam să mor! Așteaptă, dragă moarte, ca să mai văz o dată Acele văi frumoase în care m-am născut, Să simț, murind, pe sânu-mi o lacrimă-nfocată, Să-mbrățișez părinții și frații ce-am avut! Dar, vai! deșartă rugă, căci viața-mi se va stinge Cu soarele ...
... altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de-a curmezișul dragostei ... cel mai dulce: „Pi-chi-chi-chi-chi-riâ€�: „Te iubesc!â€� Păunul a privit-o dintru-ntâi de sus, dar pe urmă și-a dat seama că nici pichirea nu e de lepădat, mai auzise că dragostea, dacă o întâlnești, s-o culegi de ... o dimineață, pichirea, harnică titirez, s-a sculat mai devremior chiar decât cocoșul, a ciugulit ce-a putut și, pe urmă, s-a dus sub culmea păunului, de l-a sculat. Și-amândoi, aripă la aripă, au pornit pe pajiște. Flori, răcoare, mireasmă dulce. Pentru întâia oară și-au apropiat pliscurile: întâiul sărut! „Sunt mulțumită!â€� „Chiau!â€� „Sunt fericită!â ... și iubitul: „Privește, privește, dragă!â€� Dar păunul se supără. Îngâmfala îi descleștează limba: „Ce să te uiți la soare, când mă ai
... miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o ... să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii fugeau goniți de vânturile din înălțimi; cerul de sticlă, înflăcărat, uscase totul. Crinii nu mai miroseau; când și când ... prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau ... În clipele acestea, când parcă se cutremura la gândul că poate și dânsa va trebui să se desprindă, să moară, ca și celelalte, vederea prietenei pe care o adăpostise atâta i-ar fi fost de ajutor. Și pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... i-ar sufla mereu un foi în coșul pieptului, cu capul ei buhos și nedormit, cu ochii nepotrivit de mari, ca de-mprumut, buhna, care pe vremea aceea era pasăre de zi, ca celelalte, și-a dezmorțit aripile și-a pornit-o la drum, să găsească un ... altă pădure. Decât se-ntunecase de-a binelea, căzuse noaptea, și peste o apă să deie nici gând. Atunci a poposit pe-o cracă, să aștepte zorii zilei. Răcoarea nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub ... de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când simți pământul sub picioare jilav. Fusese pe acolo un șipot bogat în apă, și-acum nu mai izvora decât câte-o picătură pe care Dumnezeu o păstra, în fiecare noapte, privighetorii. Lucea picătura ceea ca un ban de aur, căci, ca să o găsească privighetoarea, Atotputernicul răsfrângea într ... avea unde să se oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi ...