Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1910 pentru O.
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se ... o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină și-un fluture pe câte o floare; și-n mijlocul unei mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau ... ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura. Și șu-șu-șu, șu-șu-șu, se sfătuiră! Apoi, câteșipatru, veniră
... l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al ... multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în unghere de ziduri; despărțiri sfâșietoare, în praguri de uși. O întreagă țesătură de patimi, ca și sus, în lumea acoperișurilor, cu deosebirea că jos firul patimilor se torcea mereu, fără de nici un răstimp. Și ... ființă fericită! Iar când zorii mijeau și când, liniștit, urca acoperământul să se strecoare iarăși în noaptea vreunui pod, gândea, mulțumit, că n-are nici o îndatorire către nimeni, cum nimeni n-avea către el. Și cugeta: „Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău ...
... în hățișuri, și privește nemișcat; vulpea stă lângă vizuină și nu se-ndură să meargă la vânat; veverița pleacă creangă lângă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea-ntreagă. Iar iepurele a zbughit-o la jucat. Încet, ascultând, ispitind, a ieșit tiptil-tiptil din curătură, și când a ajuns la margine și-a văzut ... zise iepurașul. Și gândul îi răspunse: „Poate mai întâlnești un prieten...â€� Și iar țupai-țupai, iepurele sare vesel: „Poate dau și peste o prietenă.â€� Și gândul: „Poate dai și peste o prietenă.â€� Și mergând așa, iepurașul cu gândul își vorbesc: „Ce lumină, și totuși luna încă nu a răsărit.â€� „ ... a răsărit.â€� „Dar o să răsară.â€� „...O să răsară.â€� Și cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepurașul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de la spate, se ridică, albă și ea, ca de gheață, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată ... împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepurașul se destinse ca ...
... dragul mamei, să-ți aduc ce te-o trage inima să cei. Și s-o dus, sărut mâna, domnule căpitan, s-o dus. Așa... S-o dus cum v-am spus. Când colo, peste vreo două săptămâni, într-o sară, prin postul Crăciunului, eu făcusem niște julfe, numai ce aud că bocănește cineva în ușă. Cine-i? întreb. Eu sunt, mămucă, mi-o răspuns. I-am cunoscut glasul. Repede am tras zăvorul și numai ce-l văd cu mantaua peste mondir, cu șapca în cap și în mână ... el îl am. Și atâta aveam, un franc de parale, da eu i l-am dat. Și am vrut să-l mai țin, da unde o fost chip. Atunci i-am făcut și o legătură cu julfe și o plecat, că trebuia să fie a doua zi la cazarmie. O plecat în inima nopții. Și ce-mi era scris să aud! În ajunul Crăciunului îmi spun ceilalți din sat de la noi că Vasile e ... fi venit acasă. Nu mai fugi, dragul mamei. Haide la cazarmie. Ți-i face pedeapsa și anii tăi și te-i întoarce, că poate mi-o lungi Dumnezeu zilele, să te văd mântuit și pe tine. Când i-am spus eu lucrurile istea, cum stătea acolo lângă cuptor, numai ...
... penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu ... măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat. Era o zi frumoasă de primăvară, pământul era jilav, plin de mustul din care se și hrănea cea dintâi urzeală a lăvicerului ierbii. Cum scurma ... Ridică semeț capul și, drept înainte, de partea cealaltă, vrăjmașul negru se proptise, gata de luptă. Găinile se opriră; înțeleseseră că aveau ceva de privit. O scăpărare, și s-au repezit. S-au oprit față-n față, cu gâturile întinse, cu penele gulerelor zburlite, cu aripile puțin desfăcute și datenapoi. Cel ... cu pintenii, și țărâna sărea împrăștiată. Penele, negre și albe, zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată,
... poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea ... cu măiestrie, ca și cum ar fi fost țesut la începutul rândului: „Slavă țieâ€� . Atunci își aduse aminte cum necăjise mai zilele trecute, la o liturghie, pe-un dascăl, căruia îi rămaseră pe barbă, lângă buze, un fir de grâu uns cu miere. Până ce n-a gustat ... bietului om i-a ieșit sufletul alungând-o. Acum s-a săturat; se suie binișor până-n mijlocul slovei roșii, care o atrage. Își scutură aripioarele, își întinde piciorușele de dinapoi și le freacă unul de altul, ca și cum ar ascuți două cuțite; apoi, leneșă, ațipește ... poftim! strigă părintele înfuriat. Apoi își aruncă ochii pe masă și se supără și mai rău. Până și cărțile mi le-au vrăfuit! Repede, cu o ...
... se simte nici un cal. Toți ceilalți beau mai încolo. Arareori seara, își aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul călărețului, care gonește caii, cum o strigă prelung: „Martaaa!â€� Ea întoarce capul și o ia înapoi. Vine la pas, sleită de puteri, printre tulpinile înalte de lumânărică ce o ating ușor, ca și când ar alinta-o. Și parcă întreg câmpul s-a obișnuit cu dânsa, o cunoaște și-i e dragă; cum merge încet, fluturi mici, albaștri, atrași de albeața părului, se țin după dânsa, se așază pe crupa lucioasă, se ... câinii nu o latră, copiii nu o fugăresc, nimeni nu se apropie de dânsa. În grajd, un grajd părăsit în care numai ea stă, într-o încăpere singură, își găsește întotdeauna fânul. Iarna e ca într-o pivniță; și noaptea, când viscolul geme la ferestre ca un uriaș rănit, ea se culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a ... de veste, i se păru că se mișcă sub ea pământul; nici n-avu vreme să se înfricoșeze, malul se desprinse mai întâi domol, răsturnând-o pe-o coastă, apoi se surpă dintr-o
Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg
... că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu ... părinților focar; Armele nu-și mai revede, Nici fidelul armăsar. De la Toggenburg apune Jos spre văi, necunoscut; Peste membrii nobili pune Vestmânt aspru, răsțesut. O colibă izolată Își clădi-mprejurul ei, D-unde closterul s-arată Printre frunzele de tei. Aștepta de dimineață Pân' l-al soarelui apus, Cu speranța ... dus. Către closter sus din vale Ore-ntregi în sus căta Spre fereastra scumpei sale Pân' fereastr-a răsuna, Până când el s-o mai vază, Până ce chipu-i venea Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Și-n dulcea lui ... vază, Ori chipu-i a s-arăta, Ca d-un angel dulce rază Jos spre vale-a se pleca. Astfel, într-o
Friedrich Schiller - Ector și Andromache
... Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă! După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă, Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat. Și-n lupta pentru sânte ... să mai aud eu a armelor vuire Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire, Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici. Vei merge unde ziua etern nu mai lumină, Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină, Colo unde amoru-ți în Lethe va muri. ECTOR Orice ...
Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei
... fără să se cunoască unul pe altul și fără să fi citit pe Eminescu, este evident că ei ar fi întrupat simțirea lor fiecare într-o formă proprie: poetul A în forma X, poetul B în forma Y etc. ... Însă, fiindcă ei toți au cunoscut pe Eminescu, au căzut ... spus, aceste sentimente sunt de soiul celor ale lui Eminescu. Acest fenomen -- împrumutarea formei -- este foarte natural și simplu: când vrei să întrupezi ceva într-o formă frumoasă, dacă un lucru de soiul acestui ceva a fost întrupat de un altul mai mare decât tine, numaidecât îți va veni ... și Eminescu ar trebui să aibă temperamentul foarte puternic, adică să fie un poet mai mare decât Eminescu sau cât dânsul, ca să poată avea o formă proprie. Altmintrelea, dacă are o forță mai mică, nu va putea fi independent, va trebui să cadă rob lui Eminescu -- cum se și întâmplă. Un poet, însă, care are alt ... a cărui formă e a celui mai talentat, a lui Eminescu. Pentru a încheia, vom rezuma ambele articole: O ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o ființă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, și o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care ... arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunașul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu știu: era pe capră, ori nu ... dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O ...