Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��CU��OR
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1361 pentru L��CU��OR.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... ei cĂ©le firești și după împreunare. A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu și nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul. Drept acĂ©ia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toț și biruiaște la judecata lui, după cum zice David, ce ... la moarte cela de carele fuge ceriul de groaza lui și i să smeresc toate și ai înălțat pre omul cel din fire smerit și l-ai făcut de au câștigat lăcașurile și fericile cĂ©le cerești. Fericit iaste, cu adevărat și preafericit cine au putut câștiga pre această blagoslovită smerenie, că s-au cinstit și de oameni și de Dumnezeu. Și de vrĂ©me ... cântări, așa să adune și mintea noastră cea înprăștiiată, întru deșărtăciunile cĂ©le lumești și să o luminĂ©ze ca de pururea pre dânsul să-
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
... Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă ... Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu ... ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau ... locuri în adâncimi întunecoase, în sânul cărora s-aude din când în când strecurându-se picăturile de apă ce izvorăsc din umezeala nourilor. Costin privea cu sfială la stâncile ce-l apăsau prin măreția lor și iată că i se opriră ochii pe-un soi de vizunie, care se deschidea fioroasă la picioarele stâncilor și mergea ... cele mai îndrăznețe. Deasupra sufla furtuna așa de puternic, încât ducea păserile de-a roata în aer, și amenința când de când să-l răstoarne în prăpastie, dedesupt pământul năsipos și ud îi luneca sub picioare, și, cu toate aceste, el se urca mereu ajutânduse când cu piciorul, când cu
... sub tâmple-nguste, Moise fața și-o ascunse între mâinile auguste. Preanțeleptul, de trei zile, în extazul lui de sfânt Era stei de nemișcare și cu ochii în pământ... Credincioși îi rămăsese vre o doi — dar fiecare ,,Oare nu mai ești tu Moise?" îi striga cu voce tare. ,,Marea Roșie nainte-ți zid de apă nu stătu? Faraonul înăuntru nu-l făcuși de s-abătu? Oastea lui cea strălucită n-o târâși să piară-n valuri Cât din toată grozăvia numai oase zac pe maluri? Nu ... mai este"... — Dar, tăcut, Se-nălță de jos profetul între-ai săi neîntrecut, Și urcându-se în munte sub a serii strășnicie, Cu
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
... nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și feară, până l-acea floare, Carea vegetează numai un minut! Ce mă face însă, ca să te ador Este mintea, Doamne, care-mi strălucește, Ca și un luceafăr ... Ea mă luminează ca să știu resfrânge Cursele dușmane, verunde vor fi. Ea departă ceața de la ochiul meu, Ca să nu amestec credința deșartă Cu credința dreaptă, într-un Dumnezeu Care o propuse simplu fără ceartă Ca la frați din fire, însuși fiul său. Seculi se-nchinase genul omenesc Soarelui ... crieri stricați. Te măresc ființă fără de finit Pentru-acea scânteie, ce-i zic conștiință, Carea greu mă mustră de-am păcătuit, Și mă desfătează cu
... Alexandru Macedonski - Aripi Aripi de Alexandru Macedonski Prin al vieții mare poate , mintea mea o rătăcesc, Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc, Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite, Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite. Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau, Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau; Nu e stavilă pe care să ... ridică la mărire, Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire, Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând. Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată, Coifurile scânteiază, tobele încep să bată... Aci statele ... nou tumultul vieții și renasc dintre ruine. Aci singur și de lume izolat, adâncul cer Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei! Aripi! printre câte visuri poleite mă purtați! Câte raze pe-a ... splendoare De albastru și de roșu nu-ntrevăd mângâietoare! Câte perle de-armonie se deșiră-n jurul meu Când prin inimă mă faceți să vorbesc cu ...
... La slaba lumină ce-o vede lucind Aleargă purtat ca de vînt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța — c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă — Animă-ne-o dată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă ... paranimfă — moartea. Și maicii ce strînge pruncuțu-i la sîn, Privirea de lacrime plină, Văzînd cum geniile morții se-nclin Pe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin, Speranța durerea i-alină. Căci vede surîsu-i de grație plin Și uită pericolul mare, L-apleacă mai dulce la sînu-i de crin Și fața-i umbrește cu păr ebenin, La pieptu-i îl strînge mai tare. Așa marinarii, pe mare îmblînd, Izbiți de talazuri, furtune, Izbiți de orcanul ghețos și urlînd, Speranța ...
... o prăjină de alun. [1] Frunză verde salbă moale, Apucai pe drum la vale Ș-ajunsei pe Lena-n cale. Eu călare, ea pe jos, Cu gherdan de flori frumos Și cercei lungi de mărgele Să tragă ochii la ele. Calea mândrei aținui, O florică de-i cerui. Cerui floarea sânului ... floarea din guriță, Ea-mi dă floarea garofiță. Cerui apă din izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. Cerui apă neatinsă, Ea mi-o dă cu dor aprinsă. Cât am dat de-o am băut, Lena alta mi-a părut, Mi-a părut un toporaș Răcorit de ... cal mă detei jos Să iau floarea s-o miros, Ea s-a prefăcut pe loc Într-un fluturel de foc. Vrui să-l prind, el a zburat. Vrui să beau, apa-a secat. Vai de mine, ce păcat! Lena că m-a fermecat ...
Dimitrie Bolintineanu - O noapte la morminte
... morților Se vede suferindă. Atunci trecură ielele De mâini în horă prinse; Ș-un abur toate stelele Îndată le cuprinse. Țipa în sânul norilor Vulturi cu grele pene. Și vuietul prigorilor Se auzea alene. Un fulger!... Norul fumegă; Iar tunetul răspunde, Și ploaia cade, spumegă În turburoase unde. Apoi s-aud ... roșii ce-n umbră roșesc, Și negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină! Credeam eu acestea, și-așa am urmat! Pâraie de sânge vărsam cu cruzime, Și-aceast-omenire ce geme în crime Un cap vream să aibă ca eu să-l abat. Dar câinii mă latră și corbii crocnesc! Colo pe morminte joc albele iele, Ce râde cu hohot de oasele mele, Iar ochii satanei în noapte lucesc!" În cele din urmă furtuna trecuse Și toată natura cu-ncetul tăcuse. Scheletul acela ce morții rugase La locul său umed intrarea să-i lase, În groapă intră, Iar echo departe apoi repetă: ,,Dar ochii ... noapte roșesc, Ca două steluțe ce-n nori strălucesc, Și negrele-i aripi pe capu-mi se-nclină!" Moartea Iată, măre, iată! Moartea se arată
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu
... din Moldova nu pot ca si trăiască Fără di noi jidanii, iar neama jidovească Nu poate să căștige fără boeri, ghindești? Muntenii nu fac treburi; cu ei te prăpădești! N-au velnițe la sate; la noi nu datorează; Cu grecii și cu nemții boierii lor lucrează. Dar voi mergeți la dânșii și ne luați cu voi Să ținem cheltuiala pe drum; dar vai de noi Ce pătimim acolo, cocoane, cu nebunii! Ei, că Kogălniceanu, ne taie chiar perciunii! Dar să lăsăm aceasta și să ne spui curaț Coconu Manolache, boier de la Bărlad, Ce-a ... să ne dați drepturi, chiar di mai multe ori, Să fim și noi miniștri precum și senatori. În condica civilă pusese Bozianu Articolu-aișta când cu Kogălniceanu, Dar nu-l știuse nimeni, nici noi, nici însuși voi. Nici însuși ministerul, fiind miniștri noi. Și neștiind se puse la Constituantă nouă Di ne sculă poporul ca ... o spadă a lui Aveșalon, Ce-n București se află la un bătrân cocon, Aista spadă arde și taie fără leac; Să tai cu ea condeiul cu care-a scris Boliac. Și suntem ai matale
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor de la Convorbiri ... mai sus tot caracterul lor, fără a le mai atinge. Căci ele nu ne înaintează în dezlegarea singurei întrebări importante aici: cum rămâne cu obiectul propriu al criticii noastre literare? Cum rămâne cu trocheele lui Dositei, pe care Revista contimporană le numește hexametre? Cum cu exploziunea entuziasmului nobil pentru țevile de apă aduse de prințul Moruzi? Cu convulsiunile înflăcărate? Cu profunzimea craterului în erupțiune? Cu ridicarea dlui Sion din adolescență și așezarea d-sale în capitală? Cum rămâne cu lumea tăcută a dlui Pantazi Ghica, care păstra un silențiu?, sau cu