Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEȚEI
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1387 pentru FEȚEI.
Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ...
... este; deci cei proști n-au nici un mijloc de scăpare. 7. Umoriștii sunt foarte prețioși, fiindcă sunt foarte rari și fiindcă se arată ireverențioși față cu realitatea, în contra căreia, conștient sau inconștient, ,,avem toți un dinte". 8. ... Sunt mai multe nuanțele stărilor sufletești -- care sunt și așa greu de ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... Încet-încet, romanii, ducând pe-ai lor ce-i morți La mijloc, intră-n codri și iau acum cărarea Spre șanțuri. Și din urmă, din față răzbunarea Barbarilor izbește pe cei puțini, mai des, Mai tare. Și din codrii barbarilor când ies, Se văd o mână mică romanii, plini de rane ...
... drag Și stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag, Nici moare și nici nu trăiește. Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit, Și galbenă-n față ca cei ce-au murit, Nebună plecase, cu furca în brâu, La moară, cu gând să s-arunce în râu, Și mă-sa a ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... O caretă cu livrele, nu costium de amazon, Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
... peșteri, și ne întoarserăm la mănăstire. Ziua începuse a se ascunde după munții de la apus, mai luminând încă puțin culmile cele din față. Apropierea serii da obiectelor culori fantastice și deștepta nenumăratele voci ale singurătății. Hotărâți de a pleca a doua zi de la ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...
Ioan Slavici - Propaganda semitică
Ioan Slavici - Propaganda semitică Propaganda semitică de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Propaganda semitică,â€� în Apărarea Națioală, III (1902), nr. 112 (22 Decembrie), p. 1. E cestiune de conservare națională să nu suferim, ca Evrei să ia parte la viața noastră culturală. Sunt acum vre-o douÄ•-zeci de anÄ numaÄ puținÄ dintre noÄ recunoșteaÅ adevÄ•rul acesta; ceÄ cu desăvîrșire mulțÄ eraÅ de părerea, că intrearea în viața noastră culturală a Evreilor e pentru noÄ un mare succes, și EvreiÄ â€œdeștepțÄ,â€� care începuseră să lucreze alăturea cu noÄ, eraÅ îmbrățișațÄ cu toată căldura și se bucurau de o particulară încuragÄare. Și ar fi riscată afirmarea, că dînșiÄ nu eraÅ vrednicÄ de încuragÄarea aceasta, căcÄ munca lor încordată trebuia să fie luată drept dovadă suficientă, că voiaÅ cu tot dinadinsul să-Ä fie folositorÄ țÄ•riÄ, pe care o consideraÅ ca patrie a lor. In curĂȘnd a ieșit însă la iveală, că EvreiÄ sunt lipsițÄ de aptitudinile cerute pentru lucrarea comună și ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul să facă binele, sunt osândițÄ a face numaÄ rÄ•ul. In loc ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... lăuda hărnicia, Iar' la fruntea vunii lighioane, Unde-împroașcă gloanțele cu mia, VaileĂ² , săracii! cum le-ar fi greață, Cum le-ar fugi sângele din față! Un coif în cap, o sabie-în dreaptă, Inimă-în piept și scutul în stângă, Cu vărtute și minte deșteaptă, Aceste sunt care pot să ...
... judecătorului și apoi iese, zicând cu mirare: — Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecători, ce nu iubesc a li cânta cucul din față, cei ce n-au dreptate n-ar mai năzui în veci și-n pururea la judecată. Corciogarii, porecliți și apărători, nemaiavând chip de traiu numai ...