Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE UNDE

 Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1280 pentru DE UNDE.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... peste noapte i-au descoperit însuș împăratul împăraților, prin rostul slăviților apostoli (Petru și Pavel) cum că pentru credința lui cea desăvârșit s-au hirotonit de la Dumnezeu întocma cu apostolii și i-au dăruit nu numai sănătatea trupului ce și a sufletului, botezându-se de sfântul Silivestru. S-au botezat, drept acĂ©ia în baia a dooa a nașterii și s-au curățit de toată boala. O, de înălțimea credinții lui Constandin? Și cine poate măcar cu mintea să te ajungă? Și de vrĂ©me ce atâta credință au arătat credinciosul împărat mai înainte de a să îmbrăca cu haina cea luminată a credinții prin botez, socotiț de vedeț la câtă înălțime s-au suit după podoaba credinții. Să turbura liniștea cea besericească de dobitoceasca pornirea eresului arianesc și pravoslaviia credinții să lupta de valurile necredinții. Și la atâta nevoe au strălucit steaoa cea luminoasă, blagocestivul Constandin. Și, adunând la Nichea săborul cel lăudat, au potolit turburarea besĂ©ricii ... locul unde răsare odrasla cea purtătoare de moarte, precum să vĂ©de; are otravă ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel) Lui Octavian Goga de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , III, 844, 23 mai 1912, p. 1. Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău. Grămada s-a răzlețit, fiecare căutîndu-și drumul. Cel ce-a slujit un steag a căutat să-și ... ne este prielnică. Menadele te așteaptă, și crede că, orice vei face, un destin fatidic ne cîrmuiește ; și dacă va fi să fii odată sfîrșit de bestii, lira ta singură va mai pluti și va mai vibra ca lira miticului Orfeu pe valurile Hebrului. Baricadele de hîrtie se vor dărăma cu tine și singur cu steagul tău vei merge, sătul de taberi, să-l împlînți la urma urmei în inima ta, singura redută sfîntă și demnă de

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar pe de altă parte, din cauza acestei extracții, având mai redus patosul de clasă, au avut o atitudine mai binevoitoare față ...

 

Ion Luca Caragiale - Știri franceze chestiunea Dobrogei

... absolut sigur, totuși facem rezervele noastre în privința unor amănunte. De aminteri, corespondența aceasta are destulă importanță pentru a ocupa locul, ce credem de cuviință a-i da. Incidentul român cu Dobrogea, după această corespondență, datează de aproape cinci luni. Mai nainte chiar de a-și fi isprăvit Congresul din Berlin lucrările sale, reprezentantul rus la București, d. baron Stuart, a făcut demersuri pe lângă ... acorde Rusiei stabilirea unui drum militar prin Dobrogea, mergând dela noua graniță până la Tulcea. Apoi Rușii rostiră intenția d'a așeza depozite de arme d'alungul nouălor granițe, dela Silistra până la Mangalia, și în sfârșit șanțuri și valuri de pământ înșirate între Maglai și Sulina. Guvernul român a găsit aceste propuneri neacceptabile, mai ales că Rusia nu părea că voiește să dea ... răsboiului pentru trecerea oștirilor rusești prin România, adică convenția dela 4 Aprilie. Mai întâi, această contra-propunere a fost respinsă cu oarecare trufie de către cei din Petersburg, și lucrurile au rămas unde erau, adică găsindu-se Dobrogea de ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... stăruie în Moftul român. Amuzarea și persiflarea mahalalei au mers multă vreme împreună. În germene, însă, apar, în Claponul, și Momentele. Sunt acolo trei schițe de încornorați, pregătiri semnificative pentru figurile de soți blajini sau comozi din Diplomație, din Tren de plăcere, din Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea ... român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta în colecția clasică a lui Caragiale. E un nume care nu mai e făcut după vechea procedare a aluziei ... afară de înrudirea ideologică la Caragiale, ca și la dl Negruzzi, micii-burghezi sunt văzuți cu optica boierească procedarea artistică, clasic tipizantă, e aceeași. Dar unde la vechiul și spiritualul junimist era notare diletantică, adesea rudimentară, e, la Caragiale, execuție artistică: de

 

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă

... în compania din mahalaua armenească. Timpuri eroice! am de la voi frumoase amintiri! Căpitanul meu, d. Guță Cotoi, odinioară sergent în pompieri, era un tip de haidamac, care fusese apoi, pe rând, birjar, cârciumar, binagiu, samsar de slugi, spion de poliție, bătăuș, ș-acum, în sfârșit, urmând unei vocațiuni irezistibile pentru viața politică, se declarase pe față pentru guvern. Era un agent propagandist rabiat â ... A trecut pe dinaintea noastră ca o vedenie himerică. Încă târziu se auzeau în depărtare huiduituri tocmai pe la Piața Teatrului. Noi eram companie de elită. Eu stam postat peste drum de Crețulescu, aproape de palat, între doi armeni foarte borțoși, unul basmangiu pe Podul Tîrgului-de-afară, și altul fabricant de cafea măcinată și alte mirodenii în Caimata. Acesta-și pusese de degrabă paltonul peste șorțul cu care se acoperea când măcina martinică, și șorțul era cu o palmă mai lung decât poalele paltonului, care se mai ... Iancule, să știi că acuma ne-mparte și noă, la garda națională, dicorății pentru apărarea Independenții; să știi că te pui pe listă. Eu, înțelegând unde vrea să m-aducă d. Guță, i-am răspuns că eu n-am pretenție... am luptat așa,

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... al rondelelor cu cizelări de filigrană poate, în fine, să se odihnească liniștit. Tovarășa nobilă și credincioasă a vieții lui chinuite va avea de azi înainte o bucată de pâine și putința de a-i aprinde o candelă lângă crucea de lemn ce-l veghează de 12 ani. Cer voie acelora care se interesează de marile figuri ale literaturii noastre dinainte de război, să evoc figura maestrului Macedonski, pe care l-am cunoscut de aproape, și al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la ... campanie distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura, boier moldovean, cunoscut polemist, autor dramatic și literat, tatăl celebrei noastre compatriote de la Comedia Franceză din Paris, domnișoara Maria Ventura. Deși epigrama apăruse ca simplu joc de redacție pe la mijlocul unei reviste de 120 de pagini și n-ar fi putut fi introdusă peste noapte la pagina 60 a revistei, totuși, în timp

 

George Coșbuc - Ex ossibus ultor!

... George Coşbuc - Ex ossibus ultor! Ex ossibus ultor! de George Coșbuc Publicată în Povestea vorbei , 1896, nr. 8 (28 nov.) (cu titlul Legendă ). Titlul se traduce din latină prin: "Din mormânt se ridică răzbunătorul ... au zis: „A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.“ Iar popii fulgerau blăsteme În cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut. Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme ... Căci groapa lui În blăstemat pământ s-ascunde. Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nui clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare ... orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntruna spre pădure arată Și scapără spre ea mereu; E, parc-arată Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitată. Iar într-o noapte va lovi! Și spintecată de lumină Fugi-va noaptea cea haină, Și brazii-n flăcări or vorbi:    Și-atunci, cu fulgerul tovarăș, Ieși-va mortul împărat, Și-n iadul lor ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Legendă

... Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru ... «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme ... Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n ... răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E, parcă arată Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitată. Iar într-o noapte va lovi - Și spintecată ...

 

George Coșbuc - Legendă

... George Coşbuc - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru ... «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme ... Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n ... răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E, parcă arată Dumnezeu Spre groapa cea de veci uitată. Iar într-o noapte va lovi - Și spintecată ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>