Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O
Rezultatele 1131 - 1140 din aproximativ 1910 pentru O.
... răcoare: Pădurei verzi dă vocea ei adâncă, Câmpiei triste sălcii plângătoare. Așa în suflet picură cu-ncetul Viața, ceasuri de melancolie: Fântână clară, murmură poetul O
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... fior adie; S-arată-n deal, cu fața purpurie, A nopților fermecătoare Doamnă. Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie Strălucitoarea-i negură albastră, O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. În umbra lui mă simt prins de tristețe ... cum o simți tu, poetul? Ori suntem pradă — o! gândire-amară! De-a simțurilor noastre amăgire Ce-aruncă-un văl frumos peste-o
Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied)
... Elisabeta de Wied - Cina cea de taină (Elisabeta de Wied) Cina cea de taină de Elisabeta de Wied Zise Crist: «O să mă vândă Unul dintre voi!» Și-amară I-a pătruns atunci durerea Pe-ucenici, și-L întrebară: Doamne, eu? Și Ion ...
Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie
... de moarte, nu văd nimic, nu știu - Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu! Și ca prin vis a voastră injurie-o aud. O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud! Iubită fui, ferice, sărind din pom în pom Și nu mă găsea nimeni urâtă ...
... găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ce aleargă, cu bonețică albă tivită cu arnici, de gospodină, pe ... sub tufișul cela de agrișe, sunt cloștile. Înfoiate, gata să sară în capul oricui s-ar apropia, ele scurmă mereu, ca și când ar căuta o comoară. Își hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu două picături de rubin drept ochi. Uite-i cum se frământă, cum se strâng, roi, și ... clipa, sare și apucă viermișorul. Apoi, fugind sub aripa caldă și ocrotitoare a cloștii, ospătează. Ceilalți rămân locului prostiți, sărăcuții! până ce zăresc o altă pradă. Dar ce-i? Găinile se strâng să privească iscoditoare. Doi cocoși tineri s-au apucat la luptă. Penele zbor ca luate de vânt ... lătrăt? E Dudaș, Dudașache, dulăul, păzitorul. Acuma cercetează gardul dacă n-are vreo gaură prin care să se poată strecura lighioanele înăuntrul curții. Când găsește o deschizătură, se oprește și latră, — dă de veste. Aha! Vezi? S-au oprit toate păsările, cu capul întors spre cer. Gâgâlicii de aur au ...
Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe
... de fețe... de Emil Gârleanu Gaița mea e foc. V-am destăinuit pățania ciocănitorii și de-atunci și-a pierdut încrederea în mine. O săptămână întreagă am rugat-o până să-și ție cuvântul, să-mi spuie cum au căpătat păsările penele lor așa de minunate la vedere. Ascultați ce-am vorbit cu gaița ... și s-a făcut ca dracul. Cioara, foarte înțeleaptă, ce-a gândit: „Eu nu-s proastă, cu pana mea n-o să mă ia nimeni în seamă și-o să mă înmulțesc în pace. Ia să rămân eu neagră cum sunt.â€� Și neagră a rămas. Tot astfel și corbul. Puține au ... m-am gândit puțin, apoi iată ce i-am vorbit: Eu : Ia ascultă, gaițo dragă, frumoasă poveste și mare minciună mi-ai înșirat. Gaița : Dacă o crezi, cum o cred eu, ți-am spus un adevăr. Eu : Așa-i! Dar adevărul e un adevăr când e pentru toți la fel. Gaița : Și câte minciuni ... îl știm. Gaița m-a privit, a întors capul, apoi a început să fluiere un cântec care am învățat- ...
... Gârleanu E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub ... și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume. Toate gândurile acestea năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea ațipi din pricina unei privighetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea ... se întrebă greierul. Și cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle și-un răspuns, își puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deși numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el îl apucau furiile. O căută totuși și n-o găsi. „Firește, gândi greierul, lăcustă și să stea acasă, dracul a mai văzut?!â€� Și cum luna se ascunsese într-un nor ... ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... mai auzit. „Înțelepciunea e rarăâ€�, se gândea biata gânganie. Și acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o zi o prinse ploaia; din nebăgare de seamă, căzu într-un șivoi. De-abia scăpă, pe-un pai. Iar altă dată, ce spaimă, Doamne! stătu o clipă, fără suflare, sub talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi! Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai ... cu cumpătare. Întâi zbură pe vârful unei gherghine; de acolo, pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit, iat-o: a ajuns. S-a așezat pe marginea streșinii. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogorește, un chin! Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum ... Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o amețise. „Iată ce fel de buruieni știu culege oamenii!â€� își zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleștat pe gâtul ... treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta de la șoldul vânătorului și, la marginea ei, îi veni sufletul la loc. Tocmai atunci ochii furnicii zăriră o bucățică de pâine ce rămăsese prinsă în rețea. Oricât era de grăbită, lucrul găsit știa că nu se lasă-n drum; mai ales merindele. â ... îndată o și lăsă la loc: fărâmitura era udă de sângele păsării. „Brrr! Vasăzică, ăsta e omul!â€� gândi furnica; și repede-repede-repede o
... Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și ... nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: â ... a șoptit, cu glasul ei cel mai dulce: „Pi-chi-chi-chi-chi-riâ€�: „Te iubesc!â€� Păunul a privit-o dintru-ntâi de sus, dar pe urmă și-a dat seama că nici pichirea nu e de lepădat, mai auzise că dragostea, dacă ... „Bine!â€� Și zilnic s-au curtat. Pichirea, mică și pestriță, dar șireată; păunul, mare, minunat de frumos, dar cam sec. Și așa, într-o ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se ... o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină și-un fluture pe câte o floare; și-n mijlocul unei mreje, țesute între două crengi, un păianjen. Dumnezeu zâmbi, le chemă la el și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau ... ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ne hrăni. Ia să-i croim noi o dihanie cum n-a mai văzut nimeni, doar l-om sătura. Și șu-șu-șu, șu-șu-șu, se sfătuiră! Apoi, câteșipatru, veniră