Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 1131 - 1140 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
Grigore Alexandrescu - Bistrița
Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Dlui ***
Grigore Alexandrescu - Dlui *** Dlui *** de Grigore Alexandrescu M-am silit totdeauna să-mi dobândesc bun nume, Și prin purtări cinstite să mă cinstesc în lume, Fără să am mândria să zic c-am izbutit. Dar de când luai știre că tu, ș-alții ca tine, Mă defăimați în obște și vorbiți rău de mine, Încep să mă crez singur de ceea ce-am
Grigore Alexandrescu - Elefantul
Grigore Alexandrescu - Elefantul Elefantul de Grigore Alexandrescu În vremea de demult, dobitoacele toate, De împăratul Leu sătule, dezgustate, Își aleseră lor Un alt stăpînitor, Pe domnul Elefant, cu nasul învîrtit, Puternic îndestul, dar însă necioplit, Și de cap tare, gros, cît vreți să socotiți. Însă ca să puteți să vi-l închipuiți, Mă grăbesc să vă spui O judecată-a lui. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi, Iar lupu mîncător Se făcu favorit Și ministru la oi. Vă las să judecați, Cîți miei fură mîncați, Și cîte oi slutite De fiarele cumplite! În zadar fac strigare Oile-mpovărate, Chip nu e de scăpare, Și plîngeri necurmate Ce vin de pe la turme Răul nu pot să-l curme. Lupul dar își urmează A sa nelegiuire, Căci de ce se lucrează Craiul n-are de știre; Ba cîte lupul spune Le ia toate de bune. A! cînd o să ne vie O zi de bucurie, Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi? „O! asta nu se poate“, Zic unii-alți în lume. Domnii mei, se pot ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile
Grigore Alexandrescu - Uliul şi găinile Uleul și găinile de Grigore Alexandrescu Ion prinse un uleu și, ducîndu-l acasă, Îl legă cu o sfoară, Lîngă coteț afară. De o vecinătate așa primejdioasă, Găini, cocoși și gîște întîi se îngroziră, Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obicinuiră. Începură să vie cît colea să-l privească, Încă și să-i vorbească. Uleul cu blîndețe le priimi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit, Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate La dumnealor să vie, Vizita să le-ntoarcă dup-a sa datorie. Mai adăogă însă că daca dumnealor Îi vor da ajutor Ca să poată scăpa, El le făgăduiește — Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește — Că la orice primejdii va ști a le-ajuta: Încă din înălțime, el le va da de știre, Cînd asupră-le vulpea va face năvălire. Astă făgăduială Nu mai lăsă-ndoială; Și găinele proaste, ce dorea să găsească Pe cineva destoinic să va să le păzească, S-apucară de lucru: azi, mîine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl deslegară. Uleu- ...
Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... Ea ...
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul de noroc, Pe care cu mîndrie ochii îl urmăreau din loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea..." Atunci din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și-ncet, prin ploaie și noroi, Prin noapte și prin ceață, iată-l adus la tabără-napoi ! La raza unei mici ...
Iacob Negruzzi - O dorinţă O dorință de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pentru ce cu chinu-n mine Pe pământ mai rătăcesc, Ce dorință mă reține Chin, viață să sfârșesc? Cu o singură lovire Al meu chin aș alina De durere, de iubire Tot deodată aș scăpa! Ah! eu știu ce mă oprește Toate, toate-a nu sfârși Ce dorință mă silește Pe pământ a rătăci: Aș vrea s-o mai văd odată, Aș vrea s-o văd dormind, Ochiul său să nu mai poată Să mă ucidă crud privind, Să nu poată să-mi vorbească Cu-acel ton nepăsător Ce-a făcut să se-ngrozeascâ Al meu suflet simțitor. Atunci ochiu-mi să se-ncline Spre frumosu-i chip visând Și să cred c-atunci de mine Ea visează suspinând, Să mă perd într-o privire Lungă, lungă de amor, Să mă-mbăt de fericire Și atunci abie să
Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă
Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă Ultima lacrimă de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Într-o fatală, crudă oară Grozav eu am jurat Să smulg din peptul meu afară Amoru-mi înfocat. L-am smuls!... și mult în depărtare Am plâns și am jălit Până timpul blând, cu îndurare, Durerea mi-a gonit. Și azi din nou ca mai 'nainte Simt un suspin amar Și văd o lacrimă fierbinte În ochi lucindu-mi iar... Ce vrei tu, lacrimă amară Ce vrei, adânc suspin, Vrei tu ca să înceapă iară Amorul ș'al meu chin? Nu! — grabnic lacrima va trece, Pe cer cum trece-un nor Stropind duios mormântul rece Al stinsului