Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE CE VREA
Rezultatele 1121 - 1130 din aproximativ 1603 pentru FACE CE VREA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella
... minții? — Cine m-a întristat, ca să fiu mângâiată? Cine m-a mângâiat, ca să-l pot dori? Și de ce să mă mângâie? Și de ce să doresc? Mi-e destul ce văd, ce aud, ce înțeleg, ce mă-mpresoară. Iasomia bălsămează aerul cu miros de faguri albi; soarele, în zori, șerpuiește munții Triestului cu chenare de rubin, iar la amiezi sparge și ... și dragostea mea! — Cella, dacă nici pirat, nici pescar, nici păstor nu ți-a înduioșat inima, pe cine chemi când cânți?... De ce cânți? — Cânt că mi s-a dat glas, cum privesc că am ochi. Marea de ce-și cântă povestea ei? Greierii de ce chirăie când noaptea învăluie pământul? — Cella, tu mă privești pierdută gândurilor, ca ruinele Servolo care privesc nepăsătoare peste tot întinsul Istriei. Dar de-ai ... noapte, ci traiul zâmbet din stele ș-o simțire din alte lumi. Aș fi murit de fericire dacă aș fi închis numai în mine aceea ce toate inimile la un loc n-ar fi putut cuprinde." "O, de ce ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă ... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și cea venită-asemeni cu ceea ce s-a dus. Și ce ne-aduce una cu ceealaltă piere, Travaliu și repaos, dureri și iar durere, Și noaptea peste lume, când ziua a apus. Să plângă ... câți s-acață cu mâinile-ncleștate, Ca iedera-n ruine, de zile dărâmate, Câți văd că mai nainte nu au ce mai spera; Iar eu, ce n-am d-amestec nimica cu pământul, Mă duc foarte ușure, ca frunza ce-o ia vântul; N-am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a ... ...
George Coșbuc - Patru portărei
... pas s-aruncă. Și zice portărelul, al cărui cal e corb: Ca pajură pe Surgă, zdrobit, am eu să-l sorb! Ți-l strâng, până ce-mi urlă că nu-i mai trebe fete. Vorbește cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced răstește vulturel: Așa să trăiesc! Astăzi îngrop sulița-n el! De nu-l fac ... Împărate! Mulți ani cu har de domn! Feciorii tăi deșteaptă tot iadul azi din somn! De-ar da spre cer năvală, și-n cer ar face strungă, Voinici, cât să-ți răstoarne pământul într-o dungă. Ei pier în Răsărituri, ca șoimii zboară zbor. Se duc cum nu se duce nici ... e corb: E nalt, cât e nalt cerul, cât iadul e de orb! Hu, tot îs de cutremur, și gheață simț în spete, Suspină cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced oftează tulburel: Să-mi dai pe Cosinteana, eu tot nu lupt cu el! Nu ... poiene. Sunt tari feciori la spusuri, dar slabi la făptuit! Vitejii lumii noastre de mult s-au pristăvit. Când n-au curaj în suflet, de ce se bat nebuni? Nici Dumnezeu nu ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
... ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se ... se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă cațaveică am să fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând așa, apucă vulpea de după cap și, târând-o până la car, se ... vulpea a și început cu picioarele a împinge peștele din car jos. Țăranul mâna, carul scârțâia, și peștele din car cădea. După ce hoața de vulpe a aruncat o mulțime de pește pe drum, bine...șor! sare și ea din car și, cu mare grabă, începe ... că ta...re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul. — Bună masa, cumătră! Ti!!! da' ce mai de pește ai! Dă-mi și mie, că ta...re! mi-i poftă! — Ia mai pune-ți pofta-n cuiu, cumătre, că doar ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... n zid de stâncă. III ....................... — EpifĂ nio, când toaca te deșteaptă la utrenii Și când maicile vin toate să se roage la altar, Pentru ce stai în iatacul încărcat de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună ... O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai sfinți a sărutat, Tu ești moartă pentru lume, — dar așa ți-a fost menirea ... puteri de sfântă! Că-mi închin durerea ție Pentru vecinicie, Și viața mea ți-o-nchin Pe pământ. Amin. Liniștea nețărmurită iarăși sufletul i-apasă, Ce pustiu și ce tăcere! Din bogatul ei pervaz, Maica pururea Fecioară o privește blând miloasă, Cum stă albă, nemișcată, cu un cot lipit de masă Și cu palma ... e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și vânătorul ce imitează Pe frunzuliță un glas străin, De vicleșugu-i se îngâmfează, De bucurie el este plin. O! câte lupte, câte suspine, Tăcuta noapte n-a ... țipăt în valea-adâncă S-a-ntins departe plin de fiori. Dar nici pustiul, nici depărtarea, Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr ... nu lasă, Decât minutul acel dorit. A mea durere trecut nu are; Ea nici va crește, nici va scădea; Și fericita, dulce uitare Ce crezi că cearcă inima mea E c-acea tristă, vie tăcere, Care domnește după război Pe-un câmp de groază și de durere, De morți ... toată-a-ncetat, Unde se-nalță un fum de sânge, Ca blestem jalnic și necurmat. Mai mult d-atâta nu poți a face: Asta e soarta
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea ... să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea ... de la mine vorbișoare dulce; Să-mi vezi fețișoara câtu-i de frumoasă, Ș-aripile mele cât sunt de ușoare, Și să-mi vezi gurița ce miros revarsă, Care covârșește ori pe care floare. Mi-i frig, căci sunt gingaș, umbra mă îngheață, Iar ție nu-ți pasă de rugile mele ... de-a fi rea sau bună. Dar a mea suflare geaba aburește Stecla la fereastră, căci tu prepui poate Că-s flăcău ...
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
... Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea ... să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea ... de la mine vorbișoare dulce; Să-mi vezi fețișoara câtu-i de frumoasă, Ș-aripile mele cât sunt de ușoare, Și să-mi vezi gurița ce miros revarsă, Care covârșește ori pe care floare. Mi-i frig, căci sunt gingaș, umbra mă îngheață, Iar ție nu-ți pasă de rugile mele ... de-a fi rea sau bună. Dar a mea suflare geaba aburește Stecla la fereastră, căci tu prepui poate Că-s flăcău ...
Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului"
... Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului" Manifestul "claponului" de Ion Luca Caragiale Către cocoane Auzit-ați, cocoanelor! Nu e glumă! Până aci a fost ce a fost, văzurăți ce văzurăți — de acum să vă mai țineți, că aveți să vedeți minuni! De când n-ați mai cetit Claponul, a mers chestia ... pierdeți copiii mai mici la înghesuială! Dacă v-o ciupi cineva prin lume dați-i cu pardon, și dacă cumva vrun monșer galant v-o face loc ca să vedeți pe țarul drept în față, tratarisiți-l cu mersi. Când or trece pe lângă dumneavoastră ofițeri muscali, zor cu paroldoner[xiv ... Delea Veche și Popa Nan până la Grădina cu cai și Sfântul Elefterie, din Dealul Spirii și din Izvor până-n Precupeții Noi și Tirchilești. Ce
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... sale îmbelșugatele câmpii ale Ungariei. Mai e de amintit Mureșul, ce trece prin TranÂsilvania; Prutul, ce traversează Bucovina și se varsă în Dunăre; Siretul, ce desparte Muntenia de Moldova. Celelalte râurele rămân cu numirile și cu însemnătatea lor locală, neavând deoÂsebită valoare generală. Dar să ne întoarcem la formația ... este dusă prin apă în ocean, și că insula Helgoland nuÂmai cu anevoie va scăpa pe un timp oareșicare de mortiferele valuri ale apei, ce-i spală și pradă malurile. Acest proces, după mii și mii de ani, negreșit că va face din pământul nostru o sferă netedă, care e, după cum susține deja Aristotel, singurul corp de o perfecțiune inalterabilă. Așadar, întemeindu-mă pe ipoteÂzele ... Nistrului ca un zid colosal, ce desparte Basarabia de Podolia, acoperite de tufe lemnoase, și reprezintă prin forÂmațiunea lor pitorească o panoramă grandioasă. Călătorul ce trece pe plute de la Hotin la Soroca pe curgerea Nistrului, simte nespusă plăcere privind acești martori muți ai veacurilor stinse. Societatea de navigațiune din ... pentru călători, înzestrat cu tot comfortul, plecând de două ori pe săptămână de la Soroca la Movilău în contra curgerii, trăgând în remorcă galerele deșerte