Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 1121 - 1130 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
... ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un colț din sân, papucii de lemn se târâie și clăpăiesc la fiecare pas. Barba albă i-e cam rară, ochii ca zărul neexpresivi și cam tâmpiți; nimic resignat sau ascetic în el. Ajuns la poartă, trage clopoțelul, un frate îi deschide ... intră în curtea ce semăna a părăsită a mănăstirei, cu pardoseala ei de pietre pătrate printre care creșteau în voie fire de iarbă naltă, și-n mijlocu-i c-un iaz ale cărui maluri erau sălbătăcite de
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2
... ceva, veți zice că acĂ©stia Domnului trebuesc și numaidecât va trimite pre iale. Cum va putea fi adevărat Domnul tuturor făpturilor a-i fi lipsă de niște dobitoace ca acĂ©stia? Că de i-au fost lipsă de cară și de căruțe, ca să meargă undevaș, are el cu mult mai slăvite și mai lăudate cară decât acĂ©stia; că zice David, Psalm 17: S-au ... zburat-au pe arepile vântului. De sunt, drept acĂ©ia carăle lui Dumnezeu acĂ©stia, cum i-au fost lipsă a să purta de niște dobitoace netrĂ©bnice, ca acĂ©stia? Lipsă i-au fost nu numai pentru sine, ci mai vârtos pentru mine, că mă îngroziia pre mine mai de demult mărirea acĂ©ia de care iaste scris: Înfricoșat iaste cela ce ia sufletele boiarilor, înfricoșat iaste mai mult decât împărații pământului. Și iarăș zice într-alt loc: Dumnezeul izbândirilor ... n-a > cutezat ca să iasă înaintea înfricoșatei fĂ©ței lui Dumnezeu, pentru că aceastași Dumnezeu, precum iaste înfricoșat și groaznic, așa iaste de blând și de smerit. Că n-au vrut neamul omenesc cu groază și cu înfricoșare să-l întoarcă de ...
... Iacob Negruzzi - Idealul meu Idealul meu de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Des în anii de junie Când pluteam din val în val Într-o dulce reverie, Îmi cream un ideal. Și o față așa frumoasă Păr de înger blond îi dam C-o ochire mult duioasă Dulce îi împodobeam Și-i dam cel mai dulce nume De femeie, ce iubesc Și gândeam: în astă lume Voiu putea să te găsesc? — Însă anii se strecoară Lin mă suiu pe-al vieții deal ... mea senină Într-o zi te-am întâlnit Și imaginea divină Viu în gând mi-a revenit. Și o față așa frumoasă, Păr de înger, blond aveai, C-o ochire mult duioasă Împrejurul tău priveai. Și aveai același nume De femeie, ce iubesc Ș-am gândit: în astă lume În sfârșit eu te găsesc! Ș-o văpaie de iubire Vai! În peptu-mi s-a aprins Și spre tine cu grăbire Al meu braț îl am întins Și ți-am spus ... tu făr' îndurare Priviși brațul meu întins Și c-o crudă nepăsare Rece-nlături l-ai împins Și mi-ai spus: ce-mi pasă mie ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... ani. Felicitările noastre cele mai călduroase." Peste un an și două luni, iar „aflăm cu deosebită plăcere", minus „fericita coincidență", și-n loc de Traian, Decebal. După un an și o lună, întocmai; dar, în loc de Decebal, Aurelian. La anul în cap, asemenea; însă, în loc de Aurelian, Mircea. Nu trec bine unsprezece luni, și iar „aflăm"; numai, în loc de Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul de lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă ... le am aproape gata. Și mititelul bard, după ce-și atârnă pălăria și paltonașul, își suflă în degetele-i delicate, se ghemuiește la un colț de masă cu spatele spre sobă și-ncepe să lucreze... I-auz pana scârțâind ca un șoricel care ronțăie pripit în taină. În mai puțin de ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
... Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre Elegie II. Dragele mele umbre de Ion Heliade Rădulescu Vederea voastră mă-nsuflețește, Umbre mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre ... de dulce când te ivești! A fi de tine cu-apropiere Este viața ce dăruiești... Ah! auritu-ți păr fâlfâiește, M-atinge, unda-i mă răcorește, Cade p-obrajii-mi cei înfocați; Și a mea ploaie de lăcrimare Pe el se varsă cu-mbelșugare... Ah! cine-mi șterge ochii-nmuiați ?... Al meu părinte, ah, ce ivire! Să vă văz iarăși eu însoțiți ... jumătate lipsea din tine Și-ntreg că nu ești simțeai în sine. Străin, dar iată, te-ai împăcat! În acea lungă întristăciune, În acea vreme de tânguit, Peste durere, amărăciune Nu cumva, oare, ți-am grămădit?!... A!!! o-ngrijire cu voi urmează! Unire, pace vă îndreptează, Înger d-aproape ... Și luminează-mi sânul cel stins! Dă-mi sărutare ce bălsămește Inima-mi arsă ce mi-ai aprins. A mele pasuri ne-ncredințate, ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... îi temniță lumea, Dar și nedreptatea e deșertăciune. Mai încolo râde și necredincioasa, Când plânge, suspină acel ce-au amat-o, Ea, iubind pe altul, i-au jurat credință... Dar apoi ș-acela pe dânsa o lasă. Și pe dânsul iarăși alta îl înșeală. Spuneți dar, amorul nu-i deșertăciune? Veninoși zavistnici hulesc totdeauna Merite, talente, iar faptele bune Sunt rău răsplătite și nesocotite. De faceți și bine, cu rău plătesc vouă, Căci inimi de piatră nu pot avea milă, Dar și răutatea e deșertăciune! Și apoi noi însuși în ticăloșie, Trăind dorim, cerem să câștigăm multe, Le avem, și ... deșertăciune! Deci pe acest luciu a mării vieții, Ne zbuciumăm groaznic în putrede luntre, Înotăm cu frică, prin furtuni și neguri, Și tragem de vâsle s-ajungem la țărmuri, Dar vântul se-ntartă, sfarmă luntrișoara, Și-n hiola mării ne aflăm mormântul, Apoi viața noastră nu-i deșertăciune? Omeneasca minte este de tot oarbă, Măcar că strămoșii ni se par filosofi, Și măcar că însuși silim să-i ajungem. Știința lor însă de la noi se pierde, Și a noastră iarăși după noi se uită, Și tot acea soartă pe urmași așteaptă, Căci și-nvățătura e ...
George Coșbuc - Pe drumul Plevnei
... George Coşbuc - Pe drumul Plevnei Pe drumul Plevnei de George Coșbuc Iar pe drumul care duce de la Dunăre spre munte Trec românii zi și noapte către Plevna, merg și vin. Vesele batalioane cu maiorii lor în frunte, Șir de care cu provizii schilăviți în haine crunte Scârțâit și chiu, și tropot pe-acel drum de oameni plin. Într-acest pestriț amestec, scoborând pe dealuri, iată Pe-un răzor s-oprise-n cale o bătrână și gemea, Cu desagii goi pe ... o ceată De drumeți din țara noastră și s-opriră lângă ea. Bună calea, zise unul, Inima vă fie bună, Oameni buni! Dar unde mergeți? De ne-ajută Dumnezeu, Noi, la Plevna, maică dragă. Tot la Plevna! Cum ne-adună! Eu de-acolo viu. Băiatul mi-e-n război acu de-o lună, Și m-am dus să-mi văd băiatul că-i la Plevna și-i al meu. Repede-mprejur se strânse ca prin farmec toată ceata Ca să-ntrebe cum e Plevna? cum stau turcii-nchiși în ea? Ce mai ... o fi războiul gata? Și-mbătată de potopul întrebărilor ea, biata, Își ștergea cu palma ochii și plângând le tot spunea. Dar în urmă, ei ...
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir
... părăsit! E lung cel șir de osândiți! Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață, Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud. În urma lor și pe-mprejur Cazaci, bașchiri sălbatici, Cu suliți lungi, cu ochi de ciur Alerg pe cai zburdatici, Și-n zarea sură stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume ... Sub crivățul de noapte. Din sânu-i rece, amorțit, Ies dureroase șoapte. Toți se înșiră-acum în rând, Gemând și tremurând. Un comandant, aprig călău, I-adună ca pe-o turmă Și-nseamnă chiar pe biciul său Câți au căzut în urmă; Apoi în vânt cu aspru glas Dă ordin de ... dorm adânc! ș-al nopții vânt Cu șuier viscolește; Ei dorm adânc; și pe pământ Mereu troianul crește, Și stelele, privind la ei, Plâng lacrimi de scântei. Treptat, omătul spulberat Se-ntinde ca o mare, Și crește, și sub el, treptat, Convoiu-ntreg dispare, Și-n zori tot câmpu-i învelit C-un giulgi nemărginit. Au fost! acum ei unde sânt?... Un cârd
... Miron Pompiliu - Ultimul dor Ultimul dor de Miron Pompiliu Acolo unde lângă râu Se-nșir' răchiți bătrâne, Se duce gândul meu ades, Se duce azi și mâine. Acolo-i satu-ncununat Cu-a nucilor verdeață, Ferice-acolo am trăit A vieții dimineață. Bisericuța cea de lemn Și azi e vie-n minte-mi; Căsuța cu doi plopi la drum O văd parcă nainte-mi. Și parcă din grădină ies S ... lume, Căci am fost surd la tristul plâns Al iubitoarei mume! Ca roua s-au topit, s-au dus Iluziile toate, Și sufletu-mi înstrăinat De jale nu mai poate. Și dacă din atâtea flori Nici una nu-mi rămâne, Un singur gând, un singur dor De suflet se mai ține... De n-am putut ca să trăiesc De scumpul sat aproape, La cea biserica de lemn Când oi muri mă-ngroape. S-ascult prin somnul cel de veci Cetaniile sfinte, Ș-acele cânturi ce-mi aduc De-a mea pruncie-aminte; Să mai ascult ca de
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)
... Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează ... o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și cîntă din gură Și vîntul îi flutură pletele-
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
... Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează ... o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și cîntă din gură Și vîntul îi flutură pletele-