Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
Grigore Alexandrescu - Un preot cuvios
Grigore Alexandrescu - Un preot cuvios Un preot cuvios de Grigore Alexandrescu Un preot cuvios Odată spovedea Un crai religios, Și astfel îi vorbea: "Ajută, domnul meu, Pe câți săraci găsești, Căci chiar pe Dumnezeu Într-înșii îl cinstești. Știi ceea ce-a grăit Al lumii ziditor, Că cerul e gătit De moștenire lor." - "O! dacă e așa, răspunse mulțumit Acel spoveduit, Nici o grijă să n-ai, cuvioșia-ta; Căci bunul Dumnezeu de mă va ajuta, Eu îți făgăduiesc Pe toți supușii mei de rai să-i
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor
Grigore Alexandrescu - Unirea Principatelor Unirea principatelor de Grigore Alexandrescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 Note I Pe antice monumente am văzut ades sculptate Acvila ce poartă crucea, zimbrul țării-nvecinate, Sub o mână, o coroană, întrunite figurând; Și în vechea capitală, o măreață mănăstire, [1] După lupte sângeroase monument de înfrățire, De-al Moldovei domn clădită, stă trecutul atestând. II Ce spun aste suvenire? ele-arată că-altădată, Înainte-acelor lupte, în vechimea depărtată, Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați; C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire, Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire, Decât numai în unirea către care sunt chemați. III Căci de urile interne mult a profitat străinul; Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul, Ce corumpe, ce îneacă tot instinctul generos; Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare, În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare, Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios. IV Astăzi nu ni se cer lupte, sacrificiuri de sânge, Virtuți mari de altădată; astăzi ținta vom ajunge Prin credință în ...
Grigore Alexandrescu - Ursul și vulpea
Grigore Alexandrescu - Ursul şi vulpea Ursul și vulpea de Grigore Alexandrescu („Patria“, 1855) „Ce bine au să meargă trebile în pădure, Pe împăratul tigru cînd îl vom răsturna Și noi vom guverna — Zicea unei vulpi ursul — c-oricine o să jure Că nu s-a pomenit Un timp mai fericit.“ — „Și-n ce o să stea oare Binele acest mare?“ Îl întrebă. „În toate, Mai ales în dreptate: Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim, Și legea criminală s-o îmbunătățim; Căci pe vinovați tigrul întîi îi judeca Ș-apoi îi sugruma.“ — „Dar voi ce-o să le faceți?“ — „Noi o să-i sugrumăm Ș-apoi să-i judecăm.“ Cutare sau cutare, Care se cred în stare Lumea a guverna, Daca din întîmplare Ar face încercare, Tot astfel ar
Heinrich Heine - Din basme vechi...
... de izvor, Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție ...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n neștire, ...
Iacob Negruzzi - Nepăsare (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Nepăsare (Iacob Negruzzi) Nepăsare de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Marea geme și vuește Și s'a svârle 'n sus și 'n jos Cerul tună și trăsnește Vântul urlă fioros. Vasul fraged se despică Valuri negre-l învelesc Când spre nouri îl ridică Când în funduri îl isbesc. Și pe vas în desperare Toți aleargă nesfârșit Nicăiri nu văd scăpare Groaza morții i-a lovit. Și ochiri și brațe mute Ridic spre mântuitor Să se 'ndure să-i ajute Cu cerescu-i ajutor. Singur, fără de mișcare De catarg stau răzemat Și privesc cu nepăsare Oceanul întărtat. Căci puțin îmi face mie Dacă marea m'a 'ngropa Sau de inima-mi pustie Pe pământ voiu mai
Iacob Negruzzi - O rază de Amor
Iacob Negruzzi - O rază de Amor O rază de Amor de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Precum pe bolta întunecată Un moment singur luna s'arată Ș'apoi dispare iarăș în nor, Dacă în ochiu-ți mândru și rece Un moment singur tainic ar trece Numai o rază dulce de-amor, Acea privire atât de dragă Aș duce-o 'n gându-mi o viață 'ntreagă, Împins oriunde de-al meu destin, Mi-ar părea lumea verde grădină Și cerul negru, făr de lumină Etern albastru, etern senin. Atuncea singur cu-a mea gândire, În mii de visuri de fericire Și zi și noapte m'aș adânci Și ah! din peptu-mi cu inspirare Ar ieși dulce așa cântare Cum n'a fost încă și n'ar mai
Iancu Văcărescu - Ielele Ielele de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Ielele , de Ștefan Octavian Iosif Ielele , de Iancu
Ioan Barac - Poezii populare Poezii populare de Ioan Barac Informații despre această ediție Dorit-am de măritat Ca să-mi capăt un bărbat Mai nimic nu mi-am fetit Bată-l piatra de iubit ! În brață m-au aruncat, Bată-l piatra de bărbat, Pînă-n gît m-am îngropat. Unde-s acum fetele Să-mi jelească zilele ? În ce grijă m-am băgat Bată-l scîrba măritat ! Că mi-au dat dorul de cap, De bărbat nu pot să scap. O, dragă luniță, Varsă-mi luminiță, De sus peste mine Caută cu bine, Că-mi e săgetată Inima mea, iată Eu mă rog de tine Scapă-mi pe mine Dintr-o zăpăceală Care cu greșeală Mi-au fermecat firea Și toată simțirea. Lună strălucită, Însă cu oftare, Te rog foarte tare Să-mi iai o durere, Dacă ai putere, Ce mă bîntuiește Inima-mi căznește Și trage să moară De-un ochi de fecioară, De care deodată Fusă deochiată ; Însa ea nu știe Că ce-mi este
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a V Țiganii la sfat n-au bună plază; Tandaler ca ș-un bărbat s-arată, Vodă tabăra le cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta hodini câte le place, Să mânce, să beie și să joace. Numa de una grijă să poarte: Când s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai trimite bucate. [2] După multe sfaturi și cuvinte Spuind fieșcare a sa ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...