Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȚI
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 2843 pentru AȚI.
George Coșbuc - Pentru libertate
George Coşbuc - Pentru libertate Pentru libertate de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 19 (12 mai) Plângem, da, că prea ne doare! Nu pe noi! Crescuți în chin Ne-amintim de-un timp cu soare Și-l cunoaștem cel puțin! PIângem pe copii, sărmanii, Că-ntr-al temniții mormânt Își încep în noapte anii, Neștiind ce-i soare sfânt. Plângem, da, și strâns ne strângem Lâng-olaltă, câți suntem, Dar să știți că nu ne plângem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniți prin jocul sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții! Nu cătăm noi adăpost Nici în milă, nici în rugă; Asta cear-o de la voi Cel ursit să fie slugă Dar n-o cereți de la noi! Vom răbda, privind în fața Orișicui, și-a orice chin, Că noi știm că-i multă viață Și în noi, și-n cei ce vin. Blestemați pieri-vor regii Cari s-abat din drumul drept Ne-ați adus stricarea legii Și ne stați cu mâna-n piept. O, și-n loc s-aveți rușine, Vă mândriți cu ce-ați adus: Dar puterea, știți voi bine, Nu vi-a ...
George Coşbuc - Petrea Petrea de George Coșbuc Urlă Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci. Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii-n oi? Isprăvit-ai, poate, sarea? Ai vătui de șarpe supte, Ori opincile-ți sunt rupte Și ți-e dor de noi? Adormii prin vale, tată, Sub un tei bătrân. Vântul s-a stârnit deodată Și-a tot nins pe mine floarea, Până m-a-ngropat ninsoarea Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân. Și mă strânge, biet de mine, Parcă-i lanț de fier Învălește-ți, tată, bine Cârpe groase până-n coate, Pleacă-te-n genunchi și-l scoate Tat-al meu, că pier. Am să-l scot eu, nu te teme, Capul să i-l crăp Dar acum n-am, Petre, vreme. Fânu-i ud pe coasta luncii, Rag de sete-n brazdă juncii, Cată să-i adăp. Urlă Petre prins de trude, Urlă-n chip păgân. Maică-sa din cas-aude, Fir și fus și ghem aruncă Și-și găsește fiu-n ...
George Coșbuc - Poet și critic
George Coşbuc - Poet şi critic Poet și critic de George Coșbuc —"Ce știu nu vreau să țin secret— Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mâi prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să-i furi!" Dar n-a sfârșit, căci Dionis, Ca un al doilea Ajax mitic, A râs de furie și-a-nchis În turn pe critic. P-un biet Omer îl poți nega; Dar când e prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai proști din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi sta La cap, citind până-ndeseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. Dar după ce-a ...
George Coşbuc - Spinul Spinul de George Coșbuc Stătea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lângă ea devale, Să-i scoată spinul din picior Și ea plângea: Un spin în cale! De ce tot râzi? Ah, cum mă dor Aceste râsete-ale tale! Ea are flori de crâng la sân, Și-n păr un trandafir sălbatic, Și părul ei de rouă-i plin. Ei, las să râd! Tu ai cules Trei fragi, venind peste coline, Și vezi cu ce mi te-ai ales! Trei fragi? Și-atât e doară bine! Căci n-am putut în deal să ies; Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine! Cu ochii-nchiși și strânși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! Fricoasă ești! Da! Te-aș vedea! Fricoasă, eu? Așa e frica? N-ai milă de durerea mea! Nu-ți pasă! Da! Ca de nimica! Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea Să-mi fie șchioapă nevestica! Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămâne! Eu nu zic ba! Dar uite, ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi-vor de spaimă mișeii Cuprinși de pornitul potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo ...
George Coșbuc - Unul ca o sută
George Coşbuc - Unul ca o sută Unul ca o sută de George Coșbuc 1895 Uite, de-ar fi lege-n țară Să popim pe toți aceia Cari fac vinului ocară Și zoresc, că-i om nebun Cine crede-n hori și-n fete - Eu pe cinstea mea vă spun : De m-ați bate-n toată ziua, Nici de dascăl n-aș fi bun ! Însă, de-ar ieși vreo lege Că nevestele de-acuma, Nu bărbații, vor alege Pe primar, și că-i iertat Să se caute vrednicia Numai după sărutat : De v-ați pune-n cap cu toții, Eu aș fi primar în
George Topîrceanu - Clipe de zbucium
George Topîrceanu - Clipe de zbucium Clipe de zbucium de George Topîrceanu Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, — Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști, — Și câte taine pline de durere Se pierd în noaptea ochilor tăi triști! Eu chem osânda care mă omoară, — Sălbatic vântul patimii să bată, — Eu cer icoana ta de-odinioară, Pe care n-am văzut-o niciodată. O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele! Atâtea nopți pustii am adorat-o, I-am dat și jertfa tinereții mele Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o. Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte Ce stă deasupra unui larg abis... (Și chiar acum, când mă săruți pe frunte, Tu mă săruți cum se sărută-n vis!) Căci sufletul, ca tristele ruine, Păstrează-n el lumina altor vremuri, — Și când o rază-ajunge pân' la mine Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri: Ea luminează-n tine, fără veste, Prăpastia trecutului întreg... Și-atunci duioasa inimii poveste Eu o ascult, — dar n- ...
George Topîrceanu - Doleanțele unui cronicar teatral
George Topîrceanu - Doleanţele unui cronicar teatral Doleanțele unui cronicar teatral de George Topîrceanu Pe cerul plin de sclipitoare puncte, Trec efemere linii de lumină. Sub pasul meu întârziat, suspină Sonorul glas al frunzelor defuncte. Zadarnic luna mă petrece-n cale Pe bulevardul alb și singuratic, — Că subsemnatul, "cronicar dramatic", Acum e-n rolul misiunii sale. De-abia încerc un singur vers de odă, — Și-n capul meu vin stafii inedite, Cu gesturi largi, — cu răcnete cumplite: Moțoc, Spancioc, Ciubăr și Despot-vodă! "Sunt eu?... Sunt treaz?... Deschide-te, morminte!..." Deodată tace ritmicul meu pas: În scena a III-a, mi-am adus aminte, Madam Pruteanu a strâmbat din nas. De ce-a strâmbat?... Probabil, o nuanță De fin dispreț, când vede pe Carmina, — Fiindcă-și pierde ultima speranță... De n-aș uita nuanța cu pricina! Și iar pornesc... dar mă opresc deodată. Ah, sunt dator să fiu cu mintea-n patru: De ce nu vin ieșenii toți la teatru?... O chestiune foarte complicată! Francisca... artă... rasa și talentul... Deci, vasăzică, vor să se răzbune... Ce-i vinovat Onor. Direcțiune? Domnia-sa regretă incidentul... ...Vâr degetul în buzunarul ...
George Topîrceanu - Expunere de motive
George Topîrceanu - Expunere de motive Expunere de motive de George Topîrceanu Pentru ce n-am concurat niciodată la premiile Academiei. Întâi, fiindcă mi-a fost lene... Al doilea, nu-s modernist Sentimental ca Demostene Și nici ca Blaga — futurist... Al treilea, mi-e imposibil: Eu dezaprob și versul șchiop Și orice premiu divizibil... Al patrulea — sunt mizantrop. Al cincilea, din fudulie... Al șaselea, fiindcă n-am Încredere-n Academie Și nici la cine s-o reclam... Al șaptelea, — mi-a fost rușine... Al optulea, n-aveam nici eu Părere bună despre mine... Al nouălea, îmi vine greu Să mă prezint cu opu-n mână Pe la iluștrii mei confrați Din Academia Română, Să zic: "E bun — mi-l premiați?..." Al zecelea, nu pot admite Să fiu învins la handicap — Și când m-ar scoate din sărite Le-aș da, pardon, cu opu-n cap! Al unsprezecelea, — valuta Reduce-o parte din talent. Când mia face azi cât suta, Ori dai un spor echivalent, Ori tragi oblonul la fereastră... Și-al doisprezecelea — nu pot, Fiindcă printre dumneavoastră E unul cârn și
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni împlinite departe de țărmuri, eroul Nu mai zărise de-atunci dulce obraz de femeie... Cum, la sfârșit de ospăț, muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec pe pustiile ape Fără să știu încotro, nici până când rătăci-voi? Valul ușor clipotind îmi aduce zadarnic aminte Sunetul glasului ...
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul
George Topîrceanu - Otilia Cazimir: Ariciul Otilia Cazimir: Ariciul de George Topîrceanu Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici, — O mică vietate ghemuită. Copiii l-au zărit de pe cerdac Cum se mișca domol pe sub gutui, Și toți au alergat în jurul lui. Iar el a-ncremenit pe loc, posac, Cum îl prinsese vremea pe cărare, — Ca o perniță sferică în care O fată rea, ca să se joace, A-nfipt o sumedenie de ace. Băteau copiii din vătrai și clește, Dar el tăcea, săracul, ca un pește, Și doar fiori de groază, când și când, Treceau pe trupușorul lui plăpând... Am alungat copiii să se culce Și-n înserarea limpede și dulce Ce se lăsa din cer încetinel, Am stat acolo, singură cu el. Și mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum A fost făptura-i la-nceput de lume? Din care veacuri înecate-n fum Porni el oare, ca un scai, la drum, Să se oprească-n dreptul meu anume? Ce vânt vrăjmaș și mohorât Ca pe-un măcieș pitic l-a scuturat, De- ...