Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU CA

 Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1621 pentru PENTRU CA.

Ion Luca Caragiale - Broaște... destule

... din frizăria unde, de când intrase în slujbă, era abonat: trei sfanți la început, apoi, de la introducerea sistemului nou monetar, patru franci pe lună, pentru: tuns la o lună o dată, frizat la zile mari și ras de două ori pe săptămână, miercurea și sâmbăta. Părul lui nu era nici ... cu care se deschid inimile; un condei de pană zugrăvit în smalț pe o condică de aur deschisă spunea clar: sunt registrator etc. Am cunoscut pentru întâia oară pe Leonică acum câțiva ani, vara, prin recomandarea unui prieten, la cafeneaua Fialcowsky. Încântat de cunoștință, noul meu amic îmi dete un plic ... mai bine, și la ceasurile nouă fără ceva mă aflam la Sărindar. În loc însă de a găsi la biserică masalale și trăsuri ca la toate nunțile, găsii curtea pustie și ușa bisericii închisă. Gândii că m-am înșelat în privința datei, ceasului sau numelui bisericii. Mă apropiai de ... vrea, pace bună! Lac să fie, că broaște... destule! Peste vreo două luni mă pomenesc cu un plic: era o nouă invitație la nuntă, întocmai ca cea dântâi, numai numele domnișcarii era altul. — În ziua nunții lui Leonică am lipsit din oraș. Întorcâdu-mă a treia zi, îl ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

... bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură ... dat sfoară-n țară. - Doamne ferește! zice isnaful. - Uite ce e... Știi că venise odată americanul cela cu bani buni, și făcea propunere foarte folositoare pentru noi, și nu s-a putut face nimica. - De ce? - De ce, de nece! nu s-a putut. - De ce nu ... să-l iau repede... - Uite ce e, neică - zic - dumneata ești de la țară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subțire. - Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit. - Când era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva și a zis: nu ... propus neamțului... să-l ia tovarăș la parte... Dar... - Dar ce? - Dar, s-a întâmplat și liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză țara, că vor ciocoii să o vânză la americani... Si când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare

... Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard ... să mă-ntristeze, Nobilul său suflet, astfel l-a schimbat; Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruință Nu poți ca să intri cu a mea voință. Du-te la oștire! Pentru țara mori! Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!" III Ștefan se întoarse și din cornu-i sună; Oastea lui zdrobită de prin văi ...

 

Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște

... de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult ... valuri, n-am soare seninos. Din sânul maicii mele, născut în griji, necazuri, Restriștea mi-a fost leagăn, cu lacrimi m-am hrănit, Ca ale mării repezi și groaznice talazuri, De vântul relei soarte spre stânci am fost gonit. Acuma pretutindeni întorc a mea vedere, Dar ochii ... mine trecând mă ocolesc. Așa! așa! iubite, s-a dus scumpul meu bine; Văzând că nu-mi rămâne plăcere pe pământ, Văzând că pentru mine s-au dus zilele line, Pui mâna pe-a mea frunte și caut un mormânt. Din zilele trecute, din vechea fericire, Din ... sfântul lor amor, Idei au rămas numai, precum o nălucire Rămâne dimineața din visuri care zbor; Așa, fără-ndoială, amara mea viață De-acum e pentru mine nisip neroditor, Ce vara îl usucă și iarna îl îngheață Și nici o floare n-află sărmanul călător. Dar însă suvenirul ființelor iubite Va ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire

... murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult ... Acele nalte cântări, acele gândiri cerești Care-al naturii stăpân el însuși le-a însuflat, Spre slava numelui său, poetului împărat? De nu ca om, ca creștin, dar însă ca autor, Vrednic erai, socotesc, să simți înălțimea lor, Și geniul tău frumos, până acolo să-l sui. Cerul, tăria vestind faptele mâinilor lui, Din pavilionu ... neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu am degenerat; Altul ce scrie pe șleau ca preotul de la sat Zice că e deslușit, se crede simplu; iar eu Mă trag deoparte, privesc, și scriu cum dă Dumnezeu. Cu toate-acestea ... ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania

... de Dimitrie Bolintineanu Batori Andrea, domnul de Ardeal, Lui Mihai îi scrie: ,,Credincios vasal, Să te scoli cu fiii-ți și să vii la mine Ca să capeți pace, grație și bine!" Iar Mihai răspunde: "Fac precum tu vrei. Voi veni la tine cu toți fiii mei!" Zice și purcede cu ... la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă pentru noi lucește. Sub aceste arme lumea vă privește! Umbrele străbune din mormântul lor Vă surâde dulce într-un sfânt amor. Zilele ascunse în viitorime Vă ... Valea-i coperită d-arme fărâmate, De cadavre d-oameni rupte, dezmembrate. Colo mortul zace peste cel rănit Și învingătorul peste biruit. Caii ce-nainte, ca vânturi turbate Străbăteau vârtejul furiei turbate, Abătuți de moarte zac înțărânați, Lângă cavalerii morți sau fărâmați. Șoapta se mărește, apoi scade, piere. Fremet de turbare ...

 

Mihai Eminescu - Misterele nopții

... de amor; Cîte inimi în plăcere Îi resaltă ușurel! Dar pe cîte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i blînd, încetinel. Două umbre, albicioase Ca și fulgii de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri, Plîng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele, Se cunun căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor Saltă Eros nebunește, Îl desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de ...

 

Alecu Donici - Ariciul și cârtița

... țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre ... culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează ... într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își ... œÎn zadar, răspunse umbra, cu arma ta mă-ngrozești; Când de moarte niciodată nu m-am speriat, voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile, hatman lui Ștefan cel Mare, Am servit sub a lui ... aeroasă, zicând cu glas tunător: “Oștenilor, fiii Moldovei! iubiți patria fierbinte, Și fiți cu zel și credință domnilor stăpânitori, Fiți aprigi cu inimicii, întocmai ca ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... cuptor, care coace fânețile, și grâul, și roadele... Cum să nu, măria-ta! Iacă, ți l-am adus, pârjolind țara Munteniei. Și răsăriși în prag ca o minune. Erai cum ești: naltă, subțire și cu cosițele ca flacăra focului. Și țineai ochii-n jos. Și-o lumină tremura în jurul capului. Și de un an de zile ești soarele meu ăl cald ... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și pe toți a biruit... DOAMNA TANA: Cum avea ochii? OANA: Ochii?... Ca solzul de pește... Și de se mânia, i saprindeau ca para... Și fulgera cu privirile... DOAMNA TANA: Pe tine te-a iubit, Oană... OANA: Da, da, Dumnezeu să-l odihnească în sânul lui ... N-a vrut să spuie... Ce bine se stăpânește! De bate câmpii, toți zic: Ce sus s-a ridicat! De se mânie, ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa ... l descos... Ei, d-aș sta eu... OANA: L-am crescut în brațe, doamnă... Oh! și ce drăguț era!... Părul îi curgea inele aurii... gura ...

 

Naum Râmniceanu - Sfătuiri către pămînteni

... De-acum nainte să fiți     Într-un cuvînt, pîn' la moarte,         Laolaltă și uniți.     Vă sfătuiesc părintește         Chipul, care să-l urmați     Trăiți toți moralicește         Ca nume bun să vă dați.     Cea d-acum împrejur stare         Sînguri voi o judecați,     Că fără nici o dreptate         Vă cunoașteți vinovați.     Nu ați grijit ... Căruia era datori,     Și cinstea pe cît se poate         Pe străini lingușitori.     Vedeți acum la ce stare         Nemernicia m-au adus,     La cea rea dărăpănare         Pentru voi, ei m-au supus.     Fără nici o judecată         Voi cu ei v-ați însoțit,     Acum vedeți că dodată         Mai de tot m-au pustiit ... sfaturile mele         Trebuie să le urmați,     Nu vă pară dojeni grele         Ci vă rog să vă-ndreptați,     Și cea d-acum pildă vă fie         Oglindă ca să priviți,     Știți a voastră datorie         Cum pr-o mumă s-o cinstiți.     Vedeți alte mumăni din lume         Fii lor cum le cinstesc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>