Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ACEASTA

 Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1797 pentru CA ACEASTA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... cu ce să va mai săra? Îi numĂ©ște lumină, zicând: Voi sunteți lumina lumii. Și iarăși: Așa să luminĂ©ze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre cĂ©le bune, să mărească pre părintele vostru cel ceresc. (Îi numĂ©ște cetate, zicând: Nu să poate ascunde cetatea în vârful ... a dumnezeirii, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, încă sunt 4 pricini. Una, pentru căci să chiamă Fiiul lui Dumnezeu înțelepciune au luat chipu omului ca să vindecere nepricĂ©perea omului, prin carĂ© au căzut în păcat. A dooa, ca cela ce iaste Fiiul lui Dumnezeu, făr de ani, să se facă și fiiul omului, supt ani. A treia, precum s-au făcut ... de vrĂ©me ce iaste taina foarte mare, adecă și peste fire, ci numai cu credință și cu măriri de cuvântări să ne închinăm lui, ca unui soare al dreptății ce au răsărit din pântecele Fecioarei, noao celora ce șădeam întru întunĂ©recul și umbra morții; și din călduroasa inimă să ... și nemăsurata milă ce au făcut cu noi, de-am înoit firea noastră cea căzută, cu nașterea sa, căruia și eu mă rog, nevrĂ©dnicul, ...

 

Anton Pann - Mortul înecat

... nici nu să uîtară, Ci-ncepură guri să facă : -Săriți, că mortul să-neacă ! Toți după mort alergară Și pe cei vii îi lăsară, Carii ca glonțul căzură Și nici nu să mai văzură. Cîți săraci sînt ce n-au pîine, Cît să dea nici la un cîine, Și vînd sculele ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii

... cinci boieri Ce Mihai numise mari consilieri: — ,,Turcii vă insuflă astă cugetare, Căci unirea face neamul nostru tare; Și ei vor să vază pe acest popor Slab, ca să-l supuie lanțurilor lor. Sfântă Românie! Oare nu suspini? Carnea ta se vinde la barbari străini? Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare ...

 

Miron Costin - Epilog (Costin)

... Cei ce acum petrecem, pomenim alții Trecuți; de noi cu vreme vor pomenii alții. Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenușă Dintr-această lume trecem ca pentr-o ușă. Astăzi mare și puternic, cu multă mărire: Mâine treci și te petreci cu mare mâhnire. În lut și în cenușă te prefaci ...

 

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

... este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus ... mea a fost închinată istoriei Pinguinilor. France însuși ne arată astfel care este cartea între cărți. Să nu luăm însă vorba lui numai ca o aluzie la istoria satirică a Franței. Lîle des Pingouins este enciclopedia humoristică universală a celor mai fundamentale, mai obraznice, mai ... cu râsul neînvins al inteligenței, moftul isloric, grav și autoritar, moftul de stat și de templu; grimasa schiloadă și vomitivă a ipocriziilor moralistice. Acest om era complet și unilateral inteligent. Era obsedat de inteligență pură. Aici e semnul și valoarea lui distinctivă pentru istoria spiritului european. De aceea, abaterile ... La Rochefoucauld, Voltaire formează trupa de care veșnic nu se va liniști nici mângâia oastea compactă a proștilor, a celor gravi ca și a celor sentimentali, a celor blajini și onești, ...

 

George Coșbuc - Pentru libertate

... în noapte anii, Neștiind ce-i soare sfânt. Plângem, da, și strâns ne strângem Lâng-olaltă, câți suntem, Dar să știți că nu ne plângem Ca nebunii cari se tem. Robi, meniți prin jocul sorții, Noi ai chinului am fost, Însă nu, și nu, ai morții! Nu cătăm noi adăpost Nici ... lor turbați? O să fii destul de tare, Tot potopul să-l abați? Eu nu chem această vreme, Dar tiranul braț al tău Face totul ca

 

Dimitrie Bolintineanu - Ștefăniță domnul

... Tu erai de țară preste tot gonit: Din uitarea lumii eu te-am dezvălit. Eu ți-am dat avere, cinste și mărire Și, mai mult ca toate, chiar a mea iubire. Dar cînd al meu suflet ți se deschidea Cugetai în sine-ți răsturnarea mea ! Tronul dar să fie ... Dar lovește-n față, căci un tron se naște Printr-o mișelie piere, vestejaște, Însă tu, sărmane, n-ai făcut cum ești ! Apărai coroana-mi ca să o zdrobești !" — "Doamne, n-am scris carte leșilor să vie; De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie !" Domnu-arată cartea. El ...

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

... că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a ... încet și a dispărut din nou cu ultima notă cristalină, sub umbra altei porți ce i s-a închis pe urmă ca trasă de o mînă nevăzută. Un zîmbet duios ca o geană de zi a trecut pe fața bătrînei. Un clinchet sec de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și ... vers înduioșat a încremenit negrele mărgele, cine știe !... Și brusc, o tobă a sunat rupînd canavaua visului meu, și toată ograda, ca prin farmec, s-a umplut de figuri răpitoare. Canaturile ușilor s-au deschis brutal într-o parte, și pe scările vechi au dat ... zile, deschideau dulapuri, cotrobăiau prin saltare... Mirosuri vechi se ridicară, și deodată, în larma aceea un sunet cristalin căzu și zgomotul se potoli o clipă ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația Psaltirei românești, tipărită la București, în anul 1694

... den suflet și den trup. Și toate pentru el s-au făcut și i s-au dat aciastă simțitoare lume cu toată frumusĂ©țea ei, ca o grădină cu multe fĂ©liuri de flori, ca să-și aleagă cĂ©le de folos, să se împodobească trupĂ©ște. Și i s-au dat și lumea cea de sus den suflarea dumnezăiască ... te-ai ales foarte den tot sufletul râvnitoriu dumnezăeștilor fapte, și te nevoești cu toată osârdiia de aduci multe fĂ©luri de roduri sufletești, pentru ca să aibă preavoslavnicul tău nărod să se adape sufletĂ©ște. Iară mai vârtos de toate, precum zice acest fericit David, ai iubit podoaba casii lui Dumnezău, care iaste sfânta bisĂ©rică. Și măcar că și cu alte daruri multe o înfrumusețezi, iară cu ... pentru mai mult folosul și înțelesul celor ce vor ceti. Și mi-ai poruncit măria-ta de o am tipărit cu toată cheltuiala măriei-tale, ca să să împarță în har pravoslvnicilor creștini, carii toți împreună datori să fie a ruga pre atotputĂ©rnecul Dumnezău pentru viața, întărirea și ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Reacțiunea

... a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge. Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii ... capul! Sânge! o baie de sânge! Atunci patriotismul meu și liberalismul se deșteptau formidabile cu o supremă încordare, și, trezit dintr'un vis chaotic, răcneam ca un apucat: Jos Reacțiunea! A trecut vreme, și spiritul de examen, - aces fatal spirit, care ne'mpinge să știm mai mult, poate, decât ... permis ție, om cu oarecare cultură, să crezi în existența ființelor fabuloase? Nu ți-e rușine ție, om matur, să aibi frică când te culci, ca un copil pe care bunica îl stăpânește speriindu-l cu Muma-Pădurii? Dar Reacțiunea e tot atât de reală cât sunt de reali grifonul, sfinxul ... alte instituțiuni. Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul! Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe, Și înalță vase de-aur înflorite cu argint. Un peșchir ca hiacintul masa toată o-nvelește, Și pe purpura-nfocată, în lădițe de sandal, Floarea tainică de lotus întristat se veștejește Printre poame ce se urcă ... Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate, Dar pișcați în ciuda vârstei de-al plăcerilor tăun, Înmuiați în tinerețe ca-ntr-un lac de voluptate, Peste masa largă mișcă evantalii de păun. Și cum robii vin să cânte din cimbal și din chitară, Pentaur ridică ... iuțeala și Baal a lui putere, C-o silință uriașă sparge zidurile vii, Iar în urma lui se scurge sânge roșu din artere, Ca un must de struguri negri de sub teascul unei vii. Și pe când se luptă capii cu grozava-nvălmășeală, Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri, Printre pulberea ... ce urcă licărind de-năbușeală Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. Tarekenas — l-acest nume se întoarce fiecare Către oaspetele tânăr mai frumos ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>