Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ����N��AR
Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1386 pentru ����N��AR.
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... Alexandru Vlahuţă - Nunquam ridenti Nunquam ridenti de Alexandru Vlahuță Ciuli urechile și, fluturând din cap, Se depărtă bodogănind: Că multe lighioane, Doamne, mai încap Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind Că nu e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare... Stai, frate, zice calul. Ce ți ... așa posomorât. Pe mine cântecul mă face visător, Și nu că-s cine știe ce cunoscător, Dar, uite, dimineața mai ales, Când ronțăi iarba-nrourată-n șes, Și când încep privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie ... ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori, De bună seamă că au fost crescuți De mici în cântec de privighetori... Ia!... Ș-amândoi tăcură. Dar farmecul acesta, mai presus ... de fire, Cu cât umplea un suflet de iubire, Cu-atât umplea pe celălalt de ură. Tâlcul Să fii tu, cârtiță, judecătoare, Ce zici?... Minune-ar
... Mihai Eminescu - Renunţare Renunțare de Mihai Eminescu Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace ... cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea ... ți zic: Ia-le pe toate, dar și pe mine ia-mă! Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine, De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine, Dezmoștenit de toate, la viață abdicând, Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând: C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă, Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi ești dragă, Înamorați de ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... El, transportat, supunându-se unei mișcări „lăuntrice", îi face un compliment — ea, asudată, îi arde o palmă; el se vâră s-o ia-n brațe — ea îi trage un pumn în falcă; el se-ndeasă mereu s-o sărute — ea îi zice: „O! călca-te-ar ... žUf! am scăpat de pustiul lumii!" Zicând acestea, dă să-și îmbrățișeze nevasta, de față cu atâția veseli nuntași. „Astâmpăr'te, mă! loì-te-ar!..." zice pudică Neacșa, ferindu-se de indiscreta pornire a legitimului și repezindu-l cât colo... Toți nuntașii fac mare haz, iar înțeleptul bătrân ... cu cât de nesuficiente mijloace m-au înzestrat zânele ursindu-mă carierii pline de-nalte răspunderi, nobilei misiuni de publicist român. Cu toate astea, niciodată n-am simțit sub coastele din stânga dureroasa (după cât văd la alții) rozătură a viermelui invidiei. Slavă ție, doamne ! în inima mea destule ... se poticni, străbate întinsele albe câmpii?... Cum nu știu și eu birui pe nerăsuflate candoarea câtorva testele de hârtie?... Pentru ce, crude ursitoare, nu e-n stare și mâna mea seacă să toarne atâtea generoase torente și cascade de proză? Pe când fac tristele mele reflexiuni, intră, plouat ca un cățeluș ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
... fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este străin și călător; Astfel vulturul mândru din nalta sa privire Parcă ar zice lumii din marele său zbor: Pământul mi-este leagăn, dar locuiesc în cer. O, fenomen ce-n veacuri abia când se ivește, O, stea care răsare chiar într-al său apus! Ce fu a ta lucire? Și ce ne prevestește ... și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu sunt ca metalul ce plânge după tine, Prin focuri de durere trecut și lămurit, Și patimile repezi izbind inima-n mine, Fieștecare scoate un sunet osebit, Care-astupat mugește, se-neacă iar în ea. Lutoasa mea ființă aci se zăbovește, Dar eu sunt după tine ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui poet simbolist
... mama, vai! e depărtată? O! Lina mea-i săracă Pribagă Messalina! ...Ei și?... ce-mi pasă dacă Mă bagă mesa Lina A! de n-aș fi fost un laș, Mă jur pe lira mea că l-aș... O! dar niciodată n-aș... Nu c-aș fi laș!... sunt fin, mi-e naș! Cu lumea trebui a fi fin: Nu mi-ar
Petre Ispirescu - Poveste țărănească
... auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de ... ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui ... mai stai olecuță, îi zise atunci și împăratul, carele ascultase cum nu se înțelegeau ei la cuvinte. Cum cam dai tu să se înțeleagă, parcă ar veni la prochimen. - Eu socotesc, mărite împărate, că cel care a făcut o asemenea vitejie, nu crez să se fi culcat pe urechea ... inelul ce luase fetei din deget. - Aoleo! astea sunt ale mele, zise și fata, și mi-a pierit în învălmășeala cu omorul zmeilor. - N-a pierit, domniță, îi răspunse fiul de împărat, eu ți le-am luat, după ce am ucis șase zmei și îmi pare rău ...
Grigore Alexandrescu - Ursul și vulpea
... unei vulpi ursul — c-oricine o să jure Că nu s-a pomenit Un timp mai fericit.“ — „Și-n ce o să stea oare Binele acest mare?“ Îl întrebă. „În toate, Mai ales în dreptate: Abuzul, tîlhăria avem să le stîrpim ... i sugrumăm Ș-apoi să-i judecăm.“ Cutare sau cutare, Care se cred în stare Lumea a guverna, Daca din întîmplare Ar face încercare, Tot astfel ar
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana
... albe care îi dădeau în ochi, mai răsturnă clondirul pe beregată. — Așa, cum vă spusei, urmă Tămădueanul, cum năpustiră muscalii peste noi — fir-ar de râs să fie cu crucea lor cu tot -parcă ne luă piuitul. Într-o săptămână nu se mai pomeni de lighioaie omenească. Grăunțele de ... răpuie și-și ținea casa cu rostul ei, stropolind și deretecând prin vecini. Pleca din revărsatul zorilor și se întorcea pe la amurg cu alba-n căpestere: cu de-ale gurii pentru ea, cu boabe pentru păsări și cu oscioare-n poală pentru căței. Și să fi văzut cum toate lighioanele curții îi ieșeau înainte, parcă erau dăscălite. Cloșca cu puii: clonca-clonca. Dolfa cu cinci ... și tot răcnea de-o apucau groazele, mai ales când scrâșnea din dinți și învârtea sabia (...) Într-o bună dimineață veni la mine cu noaptea-n cap. Era c-o cămășuță soioasă pe ea, de unde o știam albă-floare din tălpi până la creștet. C-un glas de-ți era ... săraca Dolfa, câțiva pași, împleticindu-se, cu sângele și cu puii dâră după dânsa, ș-a căzut moartă în mijlocul lor! Și eu ...
Gheorghe Asachi - Peștile și păscariul
... Un mic pește, Mare-a crește, Dacă zile va avea; Dar prinzându-l tu abia, Să-i dai drumul, iar să-ți vie, Ar fi mare nebunie! Un crap încă foarte mic, Fiind încă chiar pitic, Păscuitu-s-au odată În o apă turburată. Când păscariul l-au văzut ... Bunu-mi început, Unul mulți va să-mi câștige, Și cu ii pe tine-oi frige; Deci în sac așteaptă-un pic! Crapu-i zice-n a lui limbă: Ce-i să faci c-un pește mic? Cu un mare, rog, mă schimbă, Că în zamă sau friptură Nice ... Lasă-mă să mă fac crap, Că de undiță nu scap. Ș-apoi preț va da becierul Să mă ducă la boierul, Când acuma pănă-n sară Osteni-vei tu aici Ca să scoți din apă-afară Mizerabilii pitici! Dar păscariul flămânzit, Care zama-n gând o soarbe, Nu se-nșală d-aste vorbe Și-n acest chip i-au vorbit: Ce ghibace ritorie Dizvălești acuma mie, Să te duci l-a mea odaie, Acolo în o tigaie Când ...
... așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul ... ceva; și nu întârzie mult: o vargă i se așterne pe spate, lăsând o dungă peste pielea udă. Omul țipă: — Sireace, sireace! Mânca-te-ar lupchii! O albină, rătăcită, se ține mortiș de plugar și el o alungă, înfuriat, cu mâna. Un graur s-a desprins de stol ... uneori ciocul. — O-ahoo! Soarele s-a înfipt în creștetul cerului și de acolo dogorește văzduhul. Țarina e încropită, ca și cum ar fi turnat cineva pe deasupra apă fiartă. Boulenii răsuflă din greu. Împrejurul gâtului simt, ca o zgardă de fier, urma jugului scos. Plugarul le-a ...
... în Sămănătorul 17 iunie 1907 Cum te-așteptam odată Duminică Prea-Sfîntă Și cît îmi pari acuma de tristă și pustie... Salonu-i gol, și-n umbră doar samovarul cîntă Asemeni unui popă ce-ngîn-o leturghie. Era cu toate-aceste așa de multă lume, Veneau tenori celebri, și doamne diletante ... găsi un astru nespeculat de-un altul. Cuvinte fără noimă urcau, dar, orice vorbe Din gura ta căzute, mi se păreau divine, Puteau să cînte-n pace și harpe și teorbe, Căci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine. Și-acum e gol salonul, e gol, și-n umbra casei Stau vastele fotolii și lung prind să se mire : Pe unde-o fi azi pasul micuț al prea frumoasei, Ce tot venea statornic ... căutat eu — dară Mi-e frică, căci în umbră, supremă ironie, În neagra umbră, pianul cu dinții scoși afară Rînjește ca un monstru ce-ar