Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
... în epigrame - cu Dimitrie Teleor - Cazu Cuza I Am publicat în numărul trecut o epigramă inedită a popularului Teleor, căruia, precum se știe în cercurile literare de la Berăria Cooperativă, i se zice de către amicii invidioși Țața pentru limba lui prea înțepătoare. Eprigrama țaței era adresată unui burghez ... avem o scuză. — Cine se sCuză se A.C. Cuză! răspunse țața imperturbabil. Moftul Român nr.2, Duminică 8 Aprilie 1902 II Cititorii noștri știu ce nenorocire literară ni s-a întâmplat din cauza ignoranței mele în materie de istorie literară: Am primit de bună credință de la amicul meu Teleor, ca a d-sale proprie, originală și inedită o ... d-l Cuza o publicase demult și care s e găsește în toate antologiile didactice. Dar asta n-a fost destul; se vede în adevăr că o nenorocire nu vine niciodată singură; căci iată că tot amicul meu Teleor s-a supărat de asta. În două numere consecutive ale „Secolului XXâ€� se leagă de mine. Epigramă' lui I.L. Caragiale Și după ce ...
Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri
... mă apuc de vreo lucrare mai serioasă și ziua trece făr-a băga de seamă dacă ninge și dacă suflă crivățul. Sunt zile în care... însă te văd zâmbind și clătinând din cap... sunt zile în care ies pe afară, învelit cu blana nr. 3, și fac o primblare scurtă, de tot scurtă, pe cărările trase în omătul din grădină. Admir în treacăt cerul oțelit, zăpada cristalizată ce scârțâie sub picioare, păsărelele ce zboară împrejuru-mi țipând de mirare (?)... clătinarea copacilor în semn de căinare pentru imprudența mea și mă simt cuprins de un avânt eroic înfruntând dușmana lumii, Iarna!... dar să ne grăbim a ne ... caracteristic al epocii lor. Sunt încredințat, amice, că ai găsit o mare plăcere de a rechema la viață acele umbre care din zi în zi se afundă mai mult în pustiul uitării și al nepăsării. Nu mai puțin sunt convins că volumul tău va procura o deplină satisfacere persoanelor inteligente ce-l vor citi din scoarță în scoarță și vor fi călăuzite de el prin regiunile unei lumi necunoscute lor. În
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul ... fetele și nepoatele, căci anii mulți trecuseră acuma, rîdeau cerîndu-i care frumosul văl de promoroacă, care lunga pleată de beteală, care însăși frumoasa rochie ce-o îmbrăcase ca mireasă, știind că nu mai are la ce să-i slujească, așa îngustă și mică cum era pentru trupul ei pe care anii mulți îl dăruise cu rotunjimi ce nu le cunoscuse oglinda în vremea cînd pășise pragul bisericii. Cu legămînt însă lăsase ea să fie îngropată cu rochia aceasta, albă ca un torent spumegat, să-i prindă nepoatele ... conturul lui de fată, redevenit mic, lutul se modelase din nou pe tiparul rochiei de mireasă, multele zile și nopți ale unui veac reîncăpuse iarăși în marginea trupului ce abia purtase douăzeci de ani, și rochia nevrîstnicei îngăduise pe mult bătrîna ca să-și găsească adăpost în ...
... Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep ... să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind ... o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec, Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis! Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec. Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin! De ... sălbateca mea pradă Și-n cingători însuflețite să las să-mi fie brâu-ncins. Fără de putere împotrivă-mi, pădurea-întragă-mi este roabă, Ea, ...
Dimitrie Anghel - Balul pomilor
... Dimitrie Anghel - Balul pomilor Balul pomilor de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 4 mai 1913 Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la ... albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome, Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt, Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ... sub care alte cete ninse Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam. Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri, Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... se lege o piatră de gât și să se dea pe Dunăre. Tocmai pe atunci, din păcate, iată că și feciorul văduvei trecea pe acolo în treaba lui. Cum îl văzură boierii, numaidecât se învoiră, și hotărârea fu gata, cam ce, adică, să facă cu fata împăratului. Toți fură într-o glăsuire ca fata să se dea pierzării. Însă ca una ce este fată de împărat, și ca una ce trebuie să fi săvârșit nelegiuirea cu un om, carele și acela trebuie să piară, acel om să fie fiul văduvei, deoarece fata nu vrea să ... dată lumina. Apucară pe o potecă și intrară într-un bunget de pădure. Aci o luară apoi pe o pârtie, și merse, și merse, până ce văzu că se deschide o poieniță. În astă poieniță dete de niște case foarte frumoase, bătătura cărora era câmpul cu florile. Toate lucrurile în această casă erau cu șart. Nimic nu lipsea. Toate catrafusele își aveau vătaful lor și nimic nu era nerostit. Când voiai ceva, era destul numai ... că este priimit a găzdui acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își trimise sluga la bucătărie să-i frigă două potârnichi din cele ce vânase el. După ...
... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe ... de floricele Ivite la stele. [1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra descoperirii apelor minerale de la Mihadia în Banat. Numele de Ercul Erculean repoartă gândirea la timpurile domnirii romanilor în Dacia, pe când băile astăzi cunoscute sub numele de Mihadia purtau numirea latină de: Pontes Herculi și ad media acquae sacrae . Chiar acum încă unul ... izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele ... cuibul său de floricele așezat la răcoare, înfățișează imaginea unui pârâu de munte
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... ei se-ntinse ciorobor și mare sfat: Cine este oare-n lume omul cel mai învățat? După o dispută lungă, după sfaturi fară nume, După ce critică totul, ce este și nu-i pe lume, Aduc la conclus, în fine, pe acest rotund pământ Cei mai înțelepți în toate dânșii sânt. Ah, dânșii sânt! Cum? S-ocupă din juneță numai cu filozofie; Logica-i o jucărie pentru mințile lor! Fie, Că știința-i ... oi ave dreptate, vă dau vouă-a mea crăime Și mai mult, ca om cuminte să nu mă mai țină nime! Sfetnicii râdeau în taină de tot ce craiul vorbea, Dar în sânul lor mânie fără de capăt ardea. Ce batjocură! O, Doamne! Un plugar și-un sfetnic mare Puși în cumpăna științei! Puși acu-n asemănare!... Glumind, craiul zice-atuncea: știu că nu v-a căzut bine, Dar așa îmi este firea: voi ... la ușă și să intre cer în casă. Bătrânul, cam fără voie și cu mare greu îi lasă. Bună seara! Seara bună! Vai de mine ce păcat, Ce
Gheorghe Asachi - La termele de Karlsbad
... Gheorghe Asachi - La termele de Karlsbad La termele de Karlsbad de Gheorghe Asachi O, fântână misterioasă, ce din sânul istui munte Reverși apă, foc și aer, noapte, zi, fără de paos, Înaintea la tot omul umelită pleacă frunte, Că pe Cela vede ... ci-urzi lumea din haos. Prin a sa filantropie căpătat-ai o putere Care vindecă de patimi stolul cel nenumărat De ființe suferinde ce din ambe emisfere În ist an, ca din vechime, la tine s-a adunat. Piatra care te încinge, codrul care te-ncunună, Aburii de ambrozie de-nmiite ...
Ștefan Octavian Iosif - Salcâmul
... Ştefan Octavian Iosif - Salcâmul Salcîmul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea, Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă În liniștea ploioasă... Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale, Bat fîlfăiri greoaie dasupra casei tale... Se face iar tăcere... și te străbat fiorii : Ne lasă și ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... Andrei Mureşanu - Glasul unui român Glasul unui român de Andrei Mureșanu Informații despre această ediție La ceriu, părinte bune, de caut cu umilire, În darn 'mi este ruga, deșert al meu suspin! Un vierme, de se mișcă, tu scii de a lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume ... moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De n'a păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara ... au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte! Spunând,