Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TINE DEPARTE DE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 332 pentru TINE DEPARTE DE.
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... departe închipuirii sale. Victor asculta neclintit, de frică să nu întrerupă șirul acelor note dulci ce ieșeau din adâncul sufletului ei. În sfârșit, ea încetă de a cânta; își șterse ochii de lacrămi, se uită împrejur și, când zări un străin înaintea ei, aruncă un țipet. — Ce voiești, domnule? zise ea cu un glas speriat. â ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... ți-ai ieșit din minte, copila mea! Mai degrabă ți-aș frânge gâtul, decât să fii femeia lui Ștefan. El voiește să se îmbogățescă prin tine; el iubește girezile și banii mei, iar nu pe ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... Oastea lor este departe, și cu ea-i și domnul lor; Mergiți dar, și-n astă noapte toți ostașii vă gătiți Și când va miji de ziuă, nesmințit călări să fiți, Ca prin marș iute și grabnic, fară veste să-i călcăm, Cine sunt ungurii noștri și Hroiot să le-arătăm ... când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... se bat pentru scăparea ș-apărarea țării lor. Coperiți de rane grele, făcând semnul Sfintei Cruci, Își dau duhul sub cuțitul sălbatecilor haiduci! Pârcălabul plin de ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume. Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil ... urât de ei. Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuiești, tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi pe ... sfârșit să cercăm. De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele, cu tine
George Coșbuc - Pe pământul turcului
... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... a spus cum că nu-și va face atâta necaz și cale Să mai meargă peste noapte ci va rămâne la câmp: Căci e cam departe holda, pierzi pe drum atâta timp. Ei! această hotărâre a lui Constantin era Bună pentru Veronica; de
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... oile trudite... De ce atunci nu m-am născut, Când El cu noi a viețuit, Când jertfă lumii a căzut Și de necaz ne-a izbăvit?... De ce amarul crucii Tale, O, Doamne,-n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... făcut gospodar. — Ia, știi că nu m-ai învățat rău? Așa am să fac. Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, își ia boii de-o funie și pornește cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, și toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, și iarmarocul pe sfârșite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că așa îi era porecla, pentru că atâta odor avea și el pe ... boit! Ia apoi și el capra și pornește iar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncea în toate părțile, încât îi era acum lehamete de dânsa. — De-aș ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta. Și, mergând el mai departe, iaca se întâlnește c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în brațe. — Bun întâlnișul, om bun! zise Dănilă. — Cu bine să dea Dumnezeu! — Nu vrei să facem ... tot înainte spre târg. Când ajunse în târg, gânsacul, dorit de gâște, țipa cât îl lua gura: "ga, ga, ga, ga!" "Na! c-am scăpat ...
Ștefan Octavian Iosif - Reînviere
... Ştefan Octavian Iosif - Reînviere Reînviere de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție I Plutesc în aer glasuri fermecate, Vestindu-mi pretutindeni primăvara ! Văzduhul scînteiază sub povara Mărgăritarelor din cer picate ... Și-acolo-n cer se leagănă și cîntă Pîn' ce-amețește iar, căzînd pe lanuri ; Așa,-n pornirea sfintelor elanuri Se-nalță sufletu-mi spre tine, Soare ! Și cade iar din slăvi amețitoare... II Iubesc, și-mi pare că-i întîia oară ! Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie Atunci cînd eu credeam că vrea să moară. Uimit, dezgrop din suflet o comoară Ce ... astăzi reînvie, Mai falnică decît odinioară... Veghează în noi porniri de viață nouă Și nici nu știm cum izbucnesc deodată Din depărtate-ascunse-adînci izvoare... De
... spre casă a porni. Simți însă că lacrămi pe mîna lui picase Și greu niște suspinuri din ce mai tari ieșea : Copila ce de mînă nici cum nu îl lăsase Ca nici odat-acuma de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce ... Că rămînînd de tine eu mult oi lăcrăma. Dar dacă nu te-ndupleci a rămînea asdată, Și pleci iubite-acum, și pleci tu de la noi, Apoi, răspunde, Niță, te ții de vorba dată Că peste două zile te vei afla-nnapoi ? Iar muma umilind-o sispinurile fetii Se-ntoarse către dînsul ce sta-nenduplecat ; „Ascultă ... De n-ar fi vro veste de vreun greu păcat. Pe cînd eram odată Ca dînsa-n lume fată Noi nu știam ce este pustiul de iubit, Dar îns-acum o fată ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... pe pământ. Un cântec, numai unul! Dar rima cea cochetă Aleargă după tineri, și eu s-o prind nu pot; Iar când, răutăcioasa, s-apropie de mine, Gândirea mi-o cioplește ieșind ceva mai mic. A, rimă răsfățată! Crezi tu că far’ de tine Bătrânul nu-i în stare să-și taie din granit Un cântec ce nu piere, un imn ursit pe veacuri, Păretele ciclopic durat făr’ de ... pestriț: Prin singura-i mărime, se-nalță cel ce-i mare; Cel mic se-nzorzonează, căci e pipernicit... Un cântec, numai unul și cel mai de pe urmă, Aș vrea să smulg din mine... Dar unde-i? Nu-l brodesc; Acum îl simț aice, și-l simț deja departe, Și-l simț că-i pretutindeni, și simț că-l simț mereu. Eu nasc o cugetare, și dânsa-și ia avântul, Nemic n-o mai ... Mi: să se-nșire În salba de luceferi un nou mărgăritar. Mi-e dragă chiar o peatră; dar un arhanghel! Dânsul Din mușchi, prin suferințe de secoli necurmați, Reintră iar în Mine, iubirea înmiită Din tot ce el iubise în sutele ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor. DESPOT Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă? LASKI Nu! n-ar putea nici dracul ... Ascunsă-ntr-o mănușă? LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită... DESPOT (zâmbind) Am fost crescut la Roma, în școala iezuită. LASKI Ești om cu două daruri: sub haina de oștean Porți inimă vitează și cugetul... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din ... mării mal, Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val. Voi ști să-nfrunt eu soarta. LASKI Înfrunt-o bărbătește; Iar dacă ea de ...