Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUFERIND
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 405 pentru SUFERIND.
George Gordon Byron - Romanță (Byron)
... a-ți arunca ochiul și fără a gândi L-aceea ce cenușa-i te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine Virtutea nu oprește a ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...
George Topîrceanu - Către chipul din oglindă
... cânți și să iubești, Pornit pe râs și glume... Dar tot avântul tău pieri Când ai intrat în lume. Așa pesemne-ai fost ursit Să suferi prea devreme. Și gura ta, nici chiar acum, Nu știe să blesteme! ................ Ușor păstrează urmele De pași adânci nisipul. Ci sufletul meu nu-i așa ...
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine: Unde-i merge, noi cu tine! Cu un zâmbet Domnul pasă Înainte prin pustiu, Călătorii se îndeasă Să s-adăpe la vreun riu. Vântul cald, focosul soare A lor frunte a umplut De arine, de sudoare, Deși nu prea le-au plăcut, Pănă-n seară a suferit. Umbra când i-a răcorit, Doar aicea vom mânea, Între dânșii toți șoptea. Însă Domnul urma-n cale Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe această cale gre! Altul șede peste-o piatră Cugetând la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde, Altul gustă a lui merinde, Din drum alții se abat, Însă Domnu-i neschimbat; În tunericul pământ Nici le zice vrun cuvânt Apoi când ...
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
Gheorghe Asachi - Broaştele care cer un împărat Broaștele care cer un împărat de Gheorghe Asachi Nevrând broaștele s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De-a scoate un cap afară, Să facă conțert de sară. Suveranul îns-acel Pe care l-au socotit Că-i vun urieș cumplit Ram au fost d-un copăcel. Despre acesta mare teamă Avea broasca care-ntăi Au ieșit să iaie samă Și să deie semn l-ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa bine s-au deprins La fireasca bunătate, Încât sărea, înadins Împăratului pe spate. Păzind al său caractir, Toate sufere-acel Sir. Însă broaștele rebele, Neastâmpărate, rele, Cătră Zevs iar au strigat: ...
Gheorghe Asachi - Cocostârcul și vulpea
Gheorghe Asachi - Cocostârcul şi vulpea Cocostârcul și vulpea de Gheorghe Asachi Cocostârcul călători La prânz de vulpe să cheamă, Dar în loc d-ospăț cu spori, Pe disc lat găsește o zamă Limpede și chiar lătură, Fără vo dumicătură. Pasărea cu lungul plisc, Vrând să mânce, toată-n disc, Ostenește sărmănica Și nu-nghite mai nemica; Vulpea însă unde-atinge Soarbe tot și-n urmă linge. Cocostârcul supărat Astă festă n-au uitat Ș-a-nturna vrând neplăcută Daună care au pățit, Pe cea vulpe prefăcută La o masă au poftit. Vulpea vine chiar l-amiază Și la vatr-amu s-așază, Unde un miros priincios Minea vulpei prânz gustos. Dar bucate Delicate Vede-nchise întru un vaz Ce-i cu lung și-ngust grumaz. În el pliscul bine-ncape Ca bucatele să pape, Dar căscatul vulpei bot Stă de prânz departe-un cot; Deci cu foame și rușine Leghioaia ni rămâne. Cel ce vre pe-un alt s-înșele Dese sufere mai
Gheorghe Asachi - Datine naționale
Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...
Gheorghe Asachi - Diogenes Diogenes de Gheorghe Asachi Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de asta nu mă mier Căci un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu puțin se sătura, Cu apusul adormea, În răsărit se scula; Toți ziceau că e smintit, Dar el era fericit. A lui port ș-a sa figură Nu făcea macar trii bani; La frig cum și la căldură El purta de triizeci ani O mănta de tot cârpită, Pălărie bortilită, Locuia în un antal, Unde vorbea de moral. Ospătând odată-o ceapă Și cu palma băund apă, Văzu piața-mpodobită Cu o statuă sculpită. La ea merge,-n genunchi pică În sus mânele rădică, Și plecat ca cerșitor I cerea un agiutor. Dar un grec, trecând, i zisă: Filozoafe, pare-ți-să Că di-i cere noapte, zi, Ruga ta s-a auzi! Ori nu vezi c-acea figură E de piatră săpătură, Fără cuget și simțire, Vrun suspin nu o ...
Grigore Alexandrescu - Încă o zi
Grigore Alexandrescu - Încă o zi Încă o zi de Grigore Alexandrescu Încă o zi cu tine, o zi de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit. Întorc acum asupră-ți privirea-mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi, Precum un dulce sunet, precum o melodie În inimă-ți rămasă din ani ce regretezi. Căci toată-a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi ...
Grigore Alexandrescu - Buchetul
Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește; Ea plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi pare că încă le văz, câte trele, Jaluze, privindu-l în mâinile mele. Să vedeți acuma de-a fost cu putință Acea prețioasă dorință s-ascult: Că lor li se cade, a mea conștiință Îndată mi-o spuse, eu nu gândii mult. Ca Paris cu poama cea fabuloasă, Hotărâi buchetul la cea mai frumoasă. Dar atunci nevoie, atunci greutate. Să fac osebire în zadar am vrut: Așa din trei ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă Simtimenturi de dușman; C-ar fi zis, nu știu la cine, Cum că nu este prea bine A mînca atîția miei, Și că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani. Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A ...