Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCOATE (UN DINTE)

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 164 pentru SCOATE (UN DINTE).

Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei

... de a tot zice: "cine m-o mânca, rămâne grea". Eu n-am mai putut să mă opresc. Mă întinz peste ceilalți pomișori, iau un merișor d-alea, îl bag în gură să-l mănânc, dară, când să mă întorc, dau într-un ghimpe. Așa de m-a săgetat pustiul de ghimpe, încât am țipat și m-am deșteptat. - Frumos vis ai visat, zise împăratul; dar ... la nas, dar ca și aceștia, ba, ba, ba! Trase și ei aci spre a mânca peste noapte. Puseră deci de le făcu un foc mare de părea că au să frigă un bou, se puseră pe lângă dânsul și, după ce cinară, începură a vorbi verzi și uscate; mai multe rele decât bune. Nu le ... frumoasă. Pic de nour nu se vedea. Din când în când greierii și prigoriile te făceau să-ți mai aduci aminte că trăiești pe lume. Un vânticel adia, încât de abia îl simțeai că vine să-ți mângâie obrajii. Ciobanul se făcuse mititel lângă un mărăcine înflorit, pe lângă care păștea calul său, și se pusese pe gânduri. Se uita pe cer la drumul robilor, vedea cum se mișca carul ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om care s-ar trânti cu fața la pământ și n-ar mai voi nici să se scoale, nici să moară. Un uriaș! Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara ... ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ... înverșunare. Dar ce siguranță avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă țelinei un căuș de porumb sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin ... era închisă de coamele neclintite ale munților negurii din miazăzi. Drumul neted și larg se desfășura înaintea noastră gălbiu și lung, iar pe alocurea, câte un picior de munte mai îndrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îi frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul ... pistră și măcaturi de cit gros și înflorit; o masă albâie brad, între paturi, două scaune de lemn la cele două capete ale mesei, într-un colț un dulăpior grosolan de stejar, un lighean de alamă și cu ibric la fel, un prosop aninat într- ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... mult mai adânc decât întâiul, totuși nu ne mulțumește, căci, ca și cel dintâi, el împinge întrebarea mai departe, fără a ne da un răspuns convingător. Dacă decepționismul în literatura noastră e pricinuit de literatura decepționistă a Apusului, apoi care e pricina acestui curent european? Și fără ... În Europa dăm peste o literatură întreagă în această privință, peste o grămadă de răspunsuri, unele mai de duh decât altele, și ne-ar trebui un articol întreg numai pentru a le înșira. Însă cea mai mare parte din răspunsuri sunt departe de a fi îndestulătoare și ... însă științele pozitive i-au răpit aceste credințe naive, dar care linișteau, și nu i-au dat nimic în schimb. Dar omenirea nu poate, ca un simplu muritor, să trăiască fără credință, și de aici pornește decepționismul ori pesimismul: aceasta e pricina boalei veacului". Alții învinovățesc ba filozofia metafizică, ba pe ... nădejdile ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă totul și lumina spiritului produce seninătatea inimii. Până acum ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut

... cel cu cartea în mână născut de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o babă și un unchiaș. Ei până la vreme de bătrânețe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare ... Cea mică zise: - Daca va scăpa de duhurile rele, acest copil are să ajungă împărat. Atâta îi trebui unchiașului să auză, ca să-i dea un cuțit ascuțit prin inimă. El, vezi, nu se împăca cu ceea ce zisese ursitoarea d-a doua. O grije mare îl coprinse și ... genunchi, se rugară și de astă dată cu toată credința în Dumnezeu. Însă, ce să vedeți d-voastră? tocmai în toiul rugăciunei, unde se coborî un călugăr din turnul bisericii, apucă pe băiatul unchiașului de subțiori, îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dânsul în sus. N-apucară oamenii ... vară până-n seară, fără să dea de vrun sat și fără să vază pui de om; și mai mergând ce mai merse, dete de un ...

 

Petre Ispirescu - George cel viteaz

... să-l apere Dumnezeu de rele și să piară năluca dinaintea lui. Ași! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca un îngeraș. După ce se încredință că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui și-l puse în pătuceanul său. Capra sări și ea și se ... sa și părintele său cel duhovnicesc. Apucă și el pe cărarea ce o văzu mai aproape și se lăsă pe dânsa a-l scoate oriunde va voi ea, după ce-și închelbără un rând de haine ca de urs, alcătuite din niște piei de vulpe ce găsi în podul chilioarei, unde șezuse el cu pustnicul. Merse ce merse ... o mare parte din oraș, ajunse la o fierărie, și acolo, văzând și buzdugane, intră și ceru să-i dea și lui o sabie și un buzdugan. - Alege-ți de care poftești, îi răspunse negustorul. După ce alese un săbioi ce de abia oamenii ceilalți îl ținea în mână și un ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... opera Don Juan . Fatala realitate se arătă înaintea mea. Acum înțelesei de ce vocea ei tremura cînd cîntam împreună, de ce cînd îi adresam cîte un compliment se roșea și lăsa ochii în jos; înțelesei suspinele ce ieșea din pieptul ei cînd îi naram istorioare de amor și acele convulsii și ... mulțumească pentru serviciele ce i-am făcut, iată totul! Dar nu! Nu se poate! De ar fi fost numai recunoștința, ea mi-ar fi adresat un compliment galant dar rece și nu s-ar fi servit de unul din cele mai înfocate versuri ale ilustrului ghibelin. Ei bine, fie așa!â ... erou, care a murit pe cîmpul de onoare? Nimic, negreșit, decît o inimă zdrobită de suferințe, o față pălită de vîntul pasiunilor, și un nume de aventurier. O nu! Acesta este un vis pe care trebuie să-l uit. Emoțiunea ce-mi cauzase liniile scrise de bela Amelia mă făcu să caz în delir. Un frig omorîtor îmi coprinse tot corpul și făcu să-mi tremure toate fibrele. Sărutai scrisoarea și o depusei între cele mai intime suvenire ale mele ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai bine de a lipsi la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa ... corp de armie, și, ca aripi, viile domniei Regensburg și alte acum plantate — iată Copoul, iată primblarea favorită a concetățenilor noștri, adică un loc întins, primăvara verde, vara galben, toamna negru de glod și numai iarna mai curat, adică alb, fără nici un copac, fără o șosea cât de rea, având ca singură varietate grămezile de gunoi, ce cotiugele boierești aruncă în toată ziua. Cititorii mei binevoiască a ... se caută cu nu mai puțină râvnă decât posturile statului; lungi șiruri de trăsuri stau dinainte; și nu este rar de a vedea un ministru sau o damă de sferă înaltă ocupând locul unde cu câteva minute mai înainte șezuse un simplu șef de masă, un ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... i tăiase cheful și liniștea, nu-i tăiase și pofta mâncării. Înghițea ca și mai nainte aceleași porții de biftece, cu singura deosebire că între un biftec isprăvit și altul început scotea câte un oftat din adâncul plămânilor, mijloc prin care își ușura năduful. — Agă dragă!... pentru un amorezat mănânci parcă prea mult, băgam de seamă eu. — Aș!... Atâta mi-a mai rămas și mie! răspundea el pe un ton liric, să te rupă la inimă. Se zbătea nenorocitul în ghearele amorului ca pasărea în gura șarpelui, când într-una din zile veni la ... la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ce vesel era la masă, cum i se dezlega limba după un pahar de Cotnar. Avea un talent nespus de a imita pe unii și pe alții, mai ales pe un camarad al nostru din vremea acea, Gavril Bărgăoanu, cam prostatic din fire și care vorbea lătăreț. Îi ziceam prin prescurtate Gavril Bărgă. Luasem, noi băieții ... petrecerile, cărțile și mesele. U... iu... iu ș-aș bea rapciu, ș-aș mânca pcită de grâu!... era cântecul lui obicinuit când se greșea c-un

 

Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos

... dă-mi laptele să-l beau. Făt-Frumos făcu precum îi zisese calul, iar peste trei zile sună iarăși frîul; dar d-astă dată veni un cal ca un zmeu și-i zise: — Ian încalecă acum pe mine și atinge-mă de trei ori cu scările. Făt-Frumos împlini voia calului și, după ... ce văzuse, dar calul îi zise: — Stăpîne, noi trebuie să trecem prin mijlocul acelor balauri; bagă dar mîna în urechea mea cea dreaptă și scoate un arc de săgeți și, cînd vom fi aproape de dînșii, să slobozi o săgeată și ei ne vor face loc să trecem. Făt-Frumos făcu ... palatul se făcu o nucă, pe care o băgă în sîn, și plecă înainte. Se duse și iar se mai duse, pînă ce dete peste un palat de topaz, care strălucea atît de mult, încît la soare te puteai uita, iar la dînsul, ba. După ce se cunoscu și cu soră ... Făt-Frumos se făcu și el flacără roșie și iar se luptară, dar nu putură să se biruiască. Zmeul se uită în sus și, văzînd un ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, ușurel ca un ogar. Câteodată alivanta pe spinare... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi ... cela ca să-mi găsesc gineri... știi?... SAFTA: Știu... căzuseși în mâinile unor coțcari!... CHIRIȚA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toți îs îmbrăcați într-un fel... și nu poți alege care-i boier, care-i coțcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am ... o belte mai mult sau mai puțin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă... Ian spune-mi, te rog... (Îi vorbește încet, în vreme ce scoate un port-țigar din buzunar.) ȘARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se consoler du dĂ©part d’ Ulysse. GUGULIȚĂ: Calypso ne ... c-așa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu țigările... SAFTA: Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? CHIRIȚA: Ce gust? Toată lumea azi fumează, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>