Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROM
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 216 pentru ROM.
Dimitrie Anghel - Visătorul Visătorul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 10 iunie 1907 Albă-i piața Barberini către miezul nopții vara, Cînd se-ntoarce singuratic un poet spre casa lui. Pînă-n Lațiul vechi e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui... Și poetul nostru-i tînăr și naiv ca toți poeții Care cred în frumusețe mai presus de toate-n lume, E naiv, și nu-și dă seamă ce calvar e drumul vieții Pentru cei ce vor să-și facă un diamant din al lor nume. Ochii lui privesc și cerul își coboară-n ei misterul, Sunete, culori și forme, deopotrivă el le-adună Și cînd alții-adună aur, el ar vrea s-adune cerul Într-un vers, și îi ajunge că-i bogat în luci de lună. Sună pasul lui, ș-acuma a ajuns lîngă fîntîna Cu tritonul care-aruncă gîlgîind un joc de apă, — Ah, frumos mai e tritonul, și dibace-a mai fost mîna Maistrului ce-a fost în stare așa lucru să conceapă. Astfel se gîndește dînsul, și puterile-și măsoară, Pe cînd apa ca un suflet ...
Duiliu Zamfirescu - Primăvara (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - Primăvara (Zamfirescu) Primăvara de Duiliu Zamfirescu Bine-ai venit din nou la noi Surată primăvară, Să mai răsune prin zăvoi Teleanca turmelor de oi Și cucul pierde-vară. Bine-ai venit cu părul prins În mărgăritărele, Cu trupul pe sub sân încins În volburate într-adins Rochiți de rândunele. Mireasă-n carul tău de flori Cu fluturi prin bulendre, Aduci taraf de cântători, Vioarele-n privighetori Iar cobza-n măcălendre. Dai lumii sufletul senin Și dor de poezie, Dai chef de joc și de pelin Și poate, un pahar cu vin Nuntașului ce scrie. Roma,
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei
Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei Înrâurirea artei de Garabet Ibrăileanu Că arta are înrâurire, asta nici nu se poate discuta. Că arta poate avea și o înrâurire rea, ca și una bună, asta iarăși nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce este un artist. Un artist este un om care, din pricina organizației sale nervoase, simte mai mult decât noi și are și puterea de a întrupa în forme alese și sugestive simțirea sa. Artistul, prin urmare, ne sugerează simțirea sa. Este întrebarea: artistul poate sugera, poate captiva pe oricine? Poate avea înrâurire asupra oricui? Desigur că nu, căci pentru ca să-ți sugereze simțirile sale trebuie ca tu însuți să fii sugestibil de aceste simțiri, adică să ai o stare sufletească asemănătoare cu a artistului. De aicea nu urmează că trebuie să ai o stare sufletească identică, căci atunci un artist n-ar avea înrâurire asupra nimănui, căci nu sunt doi oameni cu o identică stare sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 1)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 1) Cântec de George Coșbuc Ți-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlădiță ruptă, Și-ți cântai amarul din caval și nai. Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptă Ștefan și Mihai. Când ți-or pune piedici dușmanii să cazi Spada ta să fie și de-acum, române, Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi, Și te-ncrede-a pururi că vei fi și mâine Tare cum ești azi. Sus ridică fruntea, vrednice popor! Câți vorbim o limbă și purtăm un nume, Toți s-avem o țintă și un singur dor Mândru să se nalțe peste toate-n lume Steagul
George Coșbuc - Podul lui Traian
George Coşbuc - Podul lui Traian Podul lui Traian de George Coșbuc Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încrețit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leagă Peste munții de granit, Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în spume! Mulți văzuși tu tari în lume, Însă nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stăvili-va Goana răzbunării sale? Ai voinici tu, Decebale, Să oprești furtuna-n drum? Ori ai ...
George Topîrceanu - Fum Fum de George Topîrceanu Vis albastru al Naturii! Cum se-nalță-ncet din sfera Pământeștilor combustii, spre azur, Spre Infinit, Cu podoabe ireale decorează atmosfera Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul cu pământul Și-n ogeagurile albe stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie Fumul sângelui și-al morții, Fumul gurilor de tun... Alteori, din mari dezastre izvorăște ca un fluviu, Dar cu aceeași nepăsare îl primește cerul trist: Din incendiile Romei, Din Stambul Sau din Vezuviu, Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii: Visul pagodelor albe și-al fachirilor gângavi. Miazănoapte, ceața deasă care-nchipuie vedenii, Iar Apusul, fum de fabrici, Jertfa turmelor de sclavi. Sus, în spații reci, adună cataracte de zăpadă. Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat Altitudini glaciale care-amestecă grămadă Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat. Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii. Dar cu ochii către ...
Gheorghe Asachi - Dochia și Traian
Gheorghe Asachi - Dochia şi Traian Dochia și Traian de Gheorghe Asachi Sub muntele Pion, în Moldova Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Între Piatra Detunată Ș-al Sahastrului Picior, Vezi o stâncă ce-au fost fată De un mare domnitor. Acolo de rea furtună E lacașul cel cumplit, Unde vulturul răsună Al său cântec amorțit. Acea doamnă e Dochie, Zece oi, a ei popor, Ea domnează-n vizunie Preste turme și păstori. II La frumusețe și la minte Nici o giună-i samana, Vrednică de-a ei părinte; De Decebal, ea era. Dar când Dacia-au împilat-o Fiul Romei cel mărit, Pre cel care-ar fi scapat-o, De-a iubi a giuruit. Traian vede astă zână; Deși e învingător, Frumuseței ei se-nchină, Se subgiugă de amor. III Împăratu-n van cată Pe Dochia-mblânzi; Văzând patria ferecată, Ea se-ndeamnă a fugi. Prin a codrului potică Ea ascunde al ei trai, Acea doamnă tinerică Turma paște peste plai. A ei haină aurită O preface în șăiag, Tronu-i iarba înverzită, Schiptru-i este un toiag. IV ...
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid Lacul lui Ovid de Gheorghe Asachi Lângă Cetatea-Albă, pe Nistru Pe stâncos plai, lângă țărmuri, în a Pontului pământ, Care peste luciul mărei și câmpii întins domnează, Călătoriul de departe vede un albit mormânt Ce în toată dimineața de Apolon se urează. Acolo mai îmblânzite parcă gem a mării unde, Și eco din departare cu un sunet trist răspunde. Aici fulgerul puternic a Cezarului August Pe Ovid din sânul Romei înterit-au spre urgie; A lui pulbere e stânsă în acel azil îngust, Dar prin versuri nemurinde a lui patimi încă-s vie. Și în cât în lume-Amorul inimile va să sfarme, Ceatra-Ovidului purta-va între ale sale arme! Chiar pe marginea a Daciei, între barbarul popor, Departat de dulce patrie și molatica viață, De p-acesta plai adese, cerând grație,-agiutor, Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce-a mângâierei se ...
Gheorghe Asachi - Profeţia Profeția de Gheorghe Asachi Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte, Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe Depeurma mea ochire cătră țara cea latină. Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină, Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte, Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină. Acolň a Romei genii au statornic tronul lor, D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază, De virtute, înțelepciune, de al patriei amor. Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază, Fie ca să mă conducă și în timpul viitor, Și-amorțita mea simțire pentru patrie fac-o
Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova
Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...