Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RIDICA (LA)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 535 pentru RIDICA (LA).
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... au dedublat după imaginația lor, zidind astfel din umbre și neguri, din raze și păreri, fantasticul domeniu al irealului... Și toată lumea asta nevăzută, de la începutul vremilor a fost denumită cu nume sonore, toți eroii aceștia fabuloși ajunși pînă la noi s-au chemat într-un fel după însușirile ce le-au avut, dar cu timpul s-au schimbat, s-au transformat, păstrînd totuși fiecare ... Încălțat, transformat și el într-un fastuos cavaler, cum erau pe atunci, cu manta azvîrlită pe umeri, vasta pălărie cu pană pe ureche, războinica spadă la coapsă și cizmele de șapte poște în picioare. La noi, scriitorii disprețuiesc însă poveștile, ca și cum ele n-ar putea să dea nemurirea. Oamenii serioși, severi domni profesori, în augusta lor înțelepciune, le ... pilde închid bietele povești ! Ele sunt o fereastră deschisă spre o lume mai bună, unde toate sunt cu putință, unde binefăcătoarele zîne se arată totdeauna la timp, unde cel nedrept și rău își ia pînă la sfîrșit răsplata, iar cel bun ajunge totdeauna la fericire. E lumea ideală, după cum vedeți, lumea cea desăvîrșit întocmită, pe care o întrevăd încă visătorii, și mințile cele mai înalte se trudesc zadarnic
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... pămîntului, clătesc somnul florilor, și glugile verzi din vîrful trestiilor purtate de copii se ridică ici-colo și se abat din răzor în răzor, dispar la răscruci, pînă ce o rază misterioasă de lampă rănește cuprinsul și glasul bătrînului sună trăgănat și blajin : "La culcare, copii !" Lumina lămpii se mișcă apoi, rumenind stîlpii albi ai cerdacului, dispare o clipă în umbră, și, deodată, rama unor ferești se luminează. Înăuntru ... în aer, departe, se mări și trecu pe dinaintea lui ca o flacără. O clipire de ochi îi însenină vederea, iar cînd privi, punctul era la loc și altă flacără trecu pe dinaintea lui. Și alte flăcări jucară, două cîte două, trei cîte trei, urmînd aceeași linie. Veneau flăcările călătoare, rănind ... ploaie de petale fantastice scuturate din copaci după furtună, pămîntul se acoperi în jurul lor de aripi strivite, dar trîmba de lumină, sus, se făcea la loc, și cei scăpați își urmau fantomatic drumul fără a mai privi în urma lor. Astfel trecea timpul lăsîndu-și cortinele lui albe ... strîngea împrejurul căsuței, umbra se rumeni deodată ca de înflorirea unui nufăr. Sub abajurul ei galben, ochiul de aur al lămpii luci pe o mescioară ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă ... A, la, la, la, lu, la, lu, la, lu! Mirea începu să țipe ascuțit, vesel de cu ziuă de ce-o să câștige de la cucoanele lui cu mâinile moi ca puful, cu ochii blajini, cu zâmbetul pe buze. Și juca în jurul gușatului, tremurând de răcoarea dimineții. Și Zobie ... la întrecere dintr-un cap până la celălalt al orașului. Râul Târgului șopotea în matca sa, și morile vuiau parcă le-ar fi luat cineva la bătaie. Gușatul își luase copilul în poală. Mirea vârâse pisoiul în sân. Și basmele începură, ca la fiece popas obișnuit. — A-ba, a-ba, a-bu, a-ba... Așa știa Zobie să povestească ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
... Și când liliecii goneau de-a lungul drumurilor, copiii măricei părăseau scurteica bunichii pentru ca să arunce după ei cu căciulile, strigând de la ștreaje până la biserică : — Liliac... liliac, trage noaptea la conac, din cloponița bătrână, hop, o dată, hop, de două, pân' la nouă... Liliacii dacă scapă sub căciulă fac calpacă. Și de veneau Floriile, Paștele, cu hainele noi, St. Ilie, cu pepenii de Pantilimon, Moș Ajunul cu ... în sobă, pe gerul Bobotezei. Curțile, pline altădată de păsări, azi sunt pustii. Abia câte un câine pocâltit mai hămăie și te vestește că e la locaș de om. Copiii sunt galbeni și slabi, zdrențăroși și fără chef, căci la Paște n-au cu ce se înnoi, la Moși n-au cu ce să-și cumpere fluiere și hârâitori. Zmeurile nu mai vâjâie pe la Sân-Petru. Dascălul Nicuță nu mai cântă cu o sută de băieți într-un glas: O daĂ¡tă-i una, uĂșna! doĂ³rdoĂ³ paătrĂș! Nunta ... se-ngroapă în ruine și bozii. Și, spre batjocură, soarta a făcut să se ridice în locul bisericuței (plină al'dată de credincioși la ...
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... așa că Petrache Mănescu vine în goana cailor pe brânci o zi, o noapte și o dimineață, și sosește-n București cu oasele pisate pe la 11 înainte de amiazi. Merge degrabă la otelul Caracaș, unde cobora regulat, își lasă sacul, și fără întârziere se prezintă la consiliul de miniștri. Tot consiliul era adunat, lipsea numai prezidentul, pe care-l așteptau din moment în moment. Până să vie conul Manolache, prefectul expune ... toate locurile pe unde se putea bănui că l-ar putea afla... Se-ntorc toți fără ispravă... 12 și trei sferturi. Nerăbdarea și neastâmpărul cresc. La fiecare trăsură care trece, la fiece ușă care se deschide, la orice pași pe scări, sar toți... Vine!... Nu... Nu vine. Ce să fie? Petrache Mănescu își cere atunci voie să se repează măcar să guste ... toată noaptea n-a putut dormi în trăsură și n-a mâncat nimica din ajun. El merge să dejuneze în pripă la otel — să dea fuga aprodul să-l cheme îndată ce-o sosi prezidentul. Lasă consiliul într-o fierbinte discuție asupra întăriturilor de la Metz, și se duce
... duce în rodine este în limbă anume vorbă, prin care se arată asemenea faptă. Aducându-se mai multe în casă, după ce au urat fiecare la vremea sosirii sale sănătate lehuzei și veac lung cu noroc copilului, apoi se pun la cinste și, tot îndesând paharele de rachiu îndulcit cu miere, își deschid în vorbă inima toată. Iau mai întâi prilej de vorbă de la niște stative ce zac în casă sau de la niște gheme ce stau pe coardă, ori de la o furcă ce stă zăhărită pe horn, pe când gazda este bolnavă, și apoi grăiește fiecare de pânzele și gospodăria sa, în vreme ce paharele ... rachiu, intră în fiecare casă, zice câteva vorbe de cinste pentru gazdă, apoi, umplând paharul, îl închină fiecăruia dintre gospodari și-i poftește pe seară la cumătrie. De obicinuit, vorbele ce se zic la asemene împrejurări sunt de felul următor: „Jupânul nănaș și jupâneasa nănașa, împreună cu ai lor cumetri, se închină la cinstita fața d-voastră ca la un mândru codru verde, ca să vă osteniți deseară pân’ la ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la ... României, oraș apusan, cu clădiri frumoase, cu școli mărețe, cu uliți largi și drepte — cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă ... pentru trei ani de zile. * Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. Pe malul stâng, căsuțe albe se ivesc dintre copaci. Turme de vite se scoboară la adăpat. În fața pichetului Hinova, grănicerul nostru, cu arma la ...
... Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără ... vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ... vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... ............................................................... Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai ... Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Pintre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la ...
... Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără ... vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ... vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân' la frunțile crăiești, De a vieții lor enigmă îi vedem pe toți munciți, Făr-a ști să spunem care ar fi mai ... Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri brăcuite așezat și el, un brac, Aticismul limbii tale o să-l pună la ...
... Pe Păun că-l aducea, Și-n pământ că mi-l izbea, Cât pământul despica, Pân-în brâu că mi-l băga. [4] Baltagu-apoi ridica, Capul lui Păun zbura; Trupul pe brânci se pleca, Lui Stoian se închina. Iar Stoian se întorcea, La Vidra-ncet se ducea, Se ducea posomorât, De gânduri negre muncit Ca un șarpe otrăvit. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea ... starea omului. Când se naște un copil și se botează, părinții duc colaci nașului și acesta dăruiește finului sau finei ceea ce-i dă mâna. La înmormântări se fac colaci mari ce întovărășesc pe mort, cu pompă, până la mormânt și acolo sunt împărțiți la săraci. Cuvântul de colaci a ajuns cu vreme a fi sinonim de prezent , plocon . Așa, locuiturii de la țară au obicei a merge la stăpânii moșiilor cu colaci la zile mari, însă acei colaci sunt reprezentați prin ouă, pui de găini, faguri de miere, poame și miei. În ajunul Sf. Vasile, copiii și flăcăii ... că puterea omului e cu atât mai mare cu cât șalele sunt mai strâns legate cu cingătoarea. ↑ În poveștile poporale, când zmeii se apuc la
... a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se ... țipete premergătoare Chema pustiul din castel; El tremura din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci ...