Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PROASTĂ

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 408 pentru PROASTĂ.

George Coșbuc - Sub patrafir

... cu fapte bune, Dar n-am făcut, ori le-am uitat Și raiu-n cap puțin mi-a stat. Și-am fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine ...

 

George Coșbuc - Voci din public

George Coşbuc - Voci din public Voci din public de George Coșbuc Cuprins 1 Unul din high-life 2 Vorbește măgarul 3 Exploatații 4 Unul de la Mărcuța Unul din high-life Iar omul în lume se naște Cuminte-ori netot, Și scopul său ultim: să caște. Trudit că vieții nu poate Să-i afle menirea și rostul, Cumintele cască; iar prostul Stă gură căscată la toate — Și-atîta e tot Vorbește măgarul Intrat-ar și-n sfînta cetate Știutul Isus, De nu l-aș fi dus eu pe spate? Clădirăți degeaba sofismul ! Puteam să-l azvîrl de pe mine, Și-adio, Isuse, cu tine! Dar vrui ca să nasc creștinismul. Voi ce-aveți de spus? Exploatații Plec capul puternic, iar jugul Îmi geme pe gît, Dar fără de mine nici plugul, Nici carul! Din negur-adîncă Prin mine se nalță popoare. Eu ar, gîfîind pe răzoare, Ovăzul. Dar caii-l mănîncă, Nu boii.Și-atît. Unul de la Mărcuța Aici sunt nebunii? Și-afară Cuminții? Frumos. S-aude gîlceavă și-ocară, Discută bărbații politici Și toți decadenții fac gură, Pe stradă dau ghionturi și-njură Sergenții și vajnicii critici — Ce lume pe dos ! (

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

George Topîrceanu - Al. Depărăţeanu: Vara la ţară... Al. Depărățeanu: Vara la țară... de George Topîrceanu Locuința mea de veră   E la țeră... Acolo era să mor De urât și de-ntristare   Beat de soare Și pârlit îngrozitor! Acolo, când n-are treabă,   Orice babă Este medic comunal. Viața ce aci palpită   E lipsită De confort occidental. Nu există berărie,   Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă   Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare   La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă,   Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă   O cohortă De țânțari subțiri în glas, Înzestrați la cap c-o sculă   Minusculă Cu pretenție de nas... Când se ia câte-o măsură,   Lumea-njură Pe agentul sanitar Și-l întreabă fără noimă:   â€” Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?... Ale satului mari fete   Fără ghete Ies la garduri pe-nserat... (Am văzut aci-ntr-o noapte   Niște fapte Care m-au scandalizat!) Lângă foc, o babă surdă   Și absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana   Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi ...

 

George Topîrceanu - Bene merenti

George Topîrceanu - Bene merenti Bene merenti de George Topîrceanu Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu Credeam că-i numai o poveste. Când colo este Adevărat! Aflai aseară trista veste... Eu am pe cap proiecte grele Cu care lupt, Dar vestea asta m-a-ntrerupt Din ocupațiile mele. Și la moment Mi-am zis: "Să-i fac vreo două stanțe, Să-i telegrafiez urgent Condoleanțe..." Citesc și recitesc misiva, Nedumerit mă uit la plic Și nu-mi explic: Ai publicat ceva-n Arhiva ? ... Te-i fi aflat cândva-n eclipsă Și-ai scris un studiu analitic? Sau poate Spiritului critic I-or fi găsit vreo lipsă? Cum aș putea descoperi Mașinăria? Să știi că N. N. Zaharia A iscălit ceva: G. I. Sau altă pană anonimă Te-a lăudat cumva la Motru? Păcat că n-am aici o rimă În otru! (Vezi, eu... cu toate că n-am dat Lucrări mai vaste, Am scris destule versuri proaste Și totuși nu m-au decorat.) Dar trebuie să lămurim Acest mister... Nu ai cumva vrun omonim, Funcționar la minister? Să știi c-aici e-ncurcătura! Eu îți spuneam Că toți aceștia se cam Ocupă cu literatura... Ai ...

 

George Topîrceanu - Epitafuri

... soț iubit Ici doarme Niță Busuioc, — Și nu mai sforăie deloc! Unui vardist Ce te-ai oprit la criptolog? Hai, circulați, mă rog! Unui prost El doarme țeapăn, doarme drept, — Dar știți voi: când a fost deștept? Lui A. C. Cuza Hei, trecătorule, -napoi! ...Să ...

 

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro... O. Goga: Vade retro... de George Topîrceanu Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul. Multiscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale, Ființă mașteră și vană! Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. Iscoditor, cu ochii tulburi, Bicisnic făcător de rele, Te-ai agățat odinioară De haina strălucirii mele. Și te-am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin lume, În cap cu proza ta neroadă, Cu acțibilduri pe spinare Și cu notițe slabe-n coadă. Din pieptul zbuciumat de patimi Eu simt cum lava și-o revarsă Cumplita vorbelor năvală, Potop păgân pe buza-mi arsă. Și nu știu, nu găsesc în pripă Destule vorbe-nfricoșate, Cu smalț de fulgere albastre, Să ți ...

 

George Topîrceanu - Poșta redacției

... în tine Al artei foc nepotolit, Căldura "flăcării divine" Ce și pe mine m-au pârlit; De vrei ca vulgul să te-admire Și orice prost impertinent C-un zâmbet de compătimire Să-ți zică: bravo, ai talent! În existența ta pribeagă Tot singur, mândru și sărac, De vrei să lupți ...

 

George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu) Scrisoare de George Topîrceanu 1922. Aluziile lui Topîrceanu vizează pe criticii M. Dragomirescu și Eugen Lovinescu Răspuns. ...Ba mata ești tip ridicol ! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care Pare Că-mi faci treizeci de aluzii... Criticul pe care-aici Îl ataci în versuri mici Nu-i, desigur, măscărici, Colibri sau licurici... Însă nici Bou sau vacă, precum zici. E profesor (onorabil), Autor (interminabil), Om politic (execrabil), Critic (foarte vulnerabil, Dar pasabil), Președinte (incurabil). Când își laudă ciracii, Îi compară cu toți dracii. Fără spirit diplomatic, Cu-ale lui precepte Drepte, Are cioc, dar e simpatic. Cel pe care-n adevăr L-am luat cândva-n răspăr E un tip mai fistichiu. Când îl iei în pripă, Țipă... Lasă-mă să ți-l descriu. Are-o mutră anodină De frizer cu mandolină, O privire clandestină, Nas de parafină Fină, Și la gură vaselină. Braț rotund și crupă plină, Organism de gelatină, Cu structură androgină, — Iar la-nfățișare Pare O statuie de slănină. Și mai are... Ce mai are? Când se duce la culcare E de genul feminin, Dar când scrie proză Roză, Iscălește masculin. În al Criticii domeniu ...

 

Grigore Alexandrescu - Cîinele și cățelul

Grigore Alexandrescu - Cîinele şi căţelul Cîinele și cățelul de Grigore Alexandrescu „Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace, Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva, Care cred despre sine că prețuiesc ceva!         De se trag din neam mare,         Asta e o-ntîmplare: Și eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n țări civilizate         Este egalitate. Toate iau o schimbare și lumea se cioplește, Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. Cît pentru mine unul, fieștecine știe         C-o am de bucurie Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“ Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Cățelu Samurache, ce ședea la o parte         Ca simplu privitor,         Auzind vorba lor, Și că nu au mîndrie, nici capriții deșarte,         S-apropie îndată Să-și arate iubirea ce are pentru ei: „Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată. Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“ — „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mînie.         Noi, frații tăi, potaie!         O să-ți dăm o bătaie         Care s-o pomenești. Cunoști ...

 

Grigore Alexandrescu - Corbii și barza

Grigore Alexandrescu - Corbii şi barza Corbii și barza de Grigore Alexandrescu         Pe o cîmpie         Mare, bogată,         Urmă odată         O bătălie   Aspră, cumplită, neasemănată,   Încît cadavre nenumărate   Zăceau grămadă neîngropate.   Corbii îndată luară știre;   Lacomi de pradă, ei năvăliră,         Și cu grăbire         Aci sosiră.   Și după ce mîncară, și după ce băură         Mult sînge, începură         C-un glas îngrozitor         Să cînte cina lor.         Barza cea simțitoare,         Care pe om iubește         Și-n preajmă-i se nutrește,         Văzîndu-i, de departe         Le strigă: „Cum se poate         Așa nerușinare?   E locul pentru cină? e ora de plăcere,   Pe un pămînt de doliu, în ziua de durere?         Mumele își plîng fiii;         Izvorul bogăției,         Cîmpul, e ruinat,         Iar voi vă îndopați,         Și cîntați!“         â€” „D-aceasta ne iertați —         Răspunse deodată,         Ceata întunecată —         Omului cît îi place         Poate fi ruinat,         Dar noi suntem în pace         Și mult ne-am îngrășat.“   Acei ce de a țărei grea soartă profitară, Ce de streini în posturi, în ranguri se-nălțară, Ce prin trădări, basețe, sînt astăzi mari, bogați,         Poate și decorați,   După a mea părere, sînt corbi nerușinați.   Dar aș dori să-mi spuneți, domnilor cititori,         ( ...

 

Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata

... acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>