Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE NOI
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 982 pentru PE NOI.
... Vezi-mă-n ce stare sânt! Fă, să scap de-acest mormânt, Depărtându-mi ianicerii, Și mă leg cu jurământ Că scurgând această baltă, Chiar pe locul unde zac Mănăstire am să fac, Mândră, veselă și naltă, Și cu aur am s-o-mbrac. Turcii însă-l căutară Și-altă zi ... mai amară, Mort de foame și-nsetat. Dat-ai prin Hristos, Părinte, Cele nouă fericiri! Scapă-mă de prigoniri Și-ți voi ridica, preasfinte, Tot pe-atâtea mănăstiri! Ruga nu i-a fost primită Nici acum, și-a stat Matei Ocolit de agarei Înc-o noapte-așa ... țării Câte slujbe-n sărindar. Și-apoi fu, că tot plecară Nechemații venetici. Iar Matei a strâns voinici Și-a gonit pe turci din țară Și-a-ngropat și mulți aici. Iar pe locul unde-n baltă El ascuns trei nopți a stat Sfânt locaș a ridicat Pe colin-acum înaltă, După cum s-a și jurat. Și-apucat-a să clădească Alte nouă, rând pe ...
... vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe trunchi, cu inscripția anului cînd a fost smuls din pămîntul țării lui și peste care se înclină curiozitatea trecătorilor, îl arde ca un ... întunecatele ganguri și pridvoare ce duc în pămînt. Un etern flux și reflux îi înveșnicește durerea și nostalgia, iar rădăcinele-i îi țin robit ca pe un uriaș legat în lanțuri, adus din cine știe ce colț de lume spre batjocura trecătorilor. Un răget de fiară îl face să se deștepte ... lacrimi mari de chihlimbar din înaltul ramurilor așteptîndu-și dezrobirea. Mii de vieți însă, aduse din toate colțurile lumii, mii de ființe străine, care născute pe un mal de mare, care venite din tropice, care odrăslite sub nordice ceruri, tînjesc și suferă ca și dînsul ; dureri minuscule, alături de durerea lui ... întoarce măcar o parcelă din el, în țara lui. Mari, bătrîni și aproape de cer ca și dînsul trebuie să fie acum melezii, terebinții, chiparoșii,
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... A ! saperlote ! a, sapristi ! repetă conul Gugumano. Ce nerod sunt ! Unde dracul aș merge să petrec câteva minute, ca să diger !... Și rămâne pe gânduri. Feciorul intră din nou ca să rădice serviciul. - Cuconașule, zice feciorul umilit, aș îndrăzni a vă ruga... - Îndrăsnește, dobitocule ! respunde primarul Bucharei. - Am o nepoată în glasa ... sunt în al doilea period. Primarul tremură din genunchi și merge să șează, a l'amĂ©ricaine, călare d'a'ndoasele pe un scaun, în timp ce picioarele și le 'ntinde pe un altul. Pălăria, pentrucă nu și-o scoate, îi stă mereu pe cap. Conul Gugumano fumează, și, din când în când, aruncă în aer și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul ... Marița, nepoata feciorului, iese din bancă și vine să mânjească cu nasul mâna primarului Bucharei. Conu Gugumano își scoate o gheată, se scarpină cu sete pe talpa piciorului, și esclamă: - Dar mulți purici aveți pe aici ! Apoi se adresează cu bună voință către Marița, care i-a sărutat mâna: - Bine ! să trăești ! Ei, fă ! știi tu carte ? - Hîhî ... cuvântul
... te-nvață de la mine Ca să mori cum se cuvine!" Crunt Stoian se repezea Și capul îi retezea. Și țâțele-i le tăia Și pe câmp le-mprăștia; Apoi singur purcedea, La socrii lui se ducea. ,,Hei, Stoiene, popă vechi Cu potcapul pe urechi, Unde-i Vidra cea frumoasă, Fata noastră cea voioasă?" ,,Eu pe Vidra mi-am lăsat Într-un codru depărtat Hotărând moșiile Ș-așezând momâile Cu capul și țâțele." Bine vorba nu sfârșea, Pe loc cerul s-aprindea Și trei fulgeri repezea Pe Stoian popa-l lovea, În cenușă-l prefăcea! [5] ↑ Acest Stoian care, după cum zice balada, s-a lăsat de popie și ... mari, însă acei colaci sunt reprezentați prin ouă, pui de găini, faguri de miere, poame și miei. În ajunul Sf. Vasile, copiii și flăcăii pleacă pe la casele oamenilor ca să facă urări de Anul nou; ei se numesc atunci colaieri ce merg cu colinda prin sat. Iată una din acele urări numite Plugul ce obișnuit se zice în ajunul Sf ... 12 boi Iată-ne sosiți la noi. Unii mai adaugă și următoarele versuri: Noi din suflet vă dorim Acum și până murim Câte paie sus pe
... nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină ... arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo, de sus, o fărâmiță de lumină închegată, rătăcită pe ... parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele. În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se ... piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. ...
... patriei zâzanii, Mărunte intrigi, lupte intestine, Cu ură grea m-au prigonit dușmanii. În crud exil, pribeag prin țări străine, Visai atunci o vastă trilogie Pe care-am prins-o-n șiruri de terține Săpate în granit pe veșnicie; Și ca o răzbunare milenară Am publicat Divina Comedie. Un op, pe care anii-l îngropară Sub comentarii sterpe și pedante, Ce-mi fac contemporanii de ocară... — Cum, tu, ești tu nefericitul Dante, Cel care-a ... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta ... n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest Zoil, cu proza lui nefastă, A pângărit de două ori pe lună A Venerei stea limpede și castă... Atât Maestrul apucă să-mi spună. În umbră se ivise-o albă pată, Un corp suav ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — Sus copaie, jos copaie, la mijloc carne de oaie ... despuiat și lungit pe-o rogojină la umbra bălăriilor. Cum văzu pe bătrân, vru să îndruge ceva, și cum deschise gura, gura — clanț, falcă pe falcă. La urma urmelor, se frecă bine la ochi, căscă zdravăn, de i se văzu omușorul și, clefetind buimăcit de câteva ori, izbuti să spuie ... de-ai simți și foc în cerul gurii, să nu te pleci la izvorul meu. M-ai blestema și tu ca toți care au trecut pe lângă mine. Mai bine ți-ai căta de drum și-ai întreba pe ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... aer și răniră cuprinsul. Și atunci, izvorînd de sub crengi, o întreagă armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un cal negru înflorit tot de spumă, apăru pe jumătate întors, sprijinit în scările lucitoare, și făcu un semn ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ... bătrîn treceau mai mult prevestiri de moarte, și eleganța aceea părea stranie în pustiul acela, unde fiecare era un călător. Și parcă văd apoi din nou, după un ultim salut și o ultimă mîngîiere pe obrazul meu, pe general urcat pe negrul lui cal înflorit de spumă. Mîna domoală a strîns frîiele o clipă, capul i s-a întors către umăr privind ... spada. O comandă scurtă, într-o limbă necunoscută, a sunat, și întreg alaiul a pornit. Muzica a început din nou, și în umbra ce se lăsa acum lot mai neagră, aurul epoleților luci, tăiușurile albe ale spezilor scînteiară, culorile vii de pe ...
... zurgălău la gât țăranul i-au legat; Măgarul s-au făcut măreț și îngâmfat. (De decorații el pesemne auzise, Că prea se fudulise.) Dar rangul nou au fost lui spre osândă mare. (Urmează și la noi această întâmplare.) Eu însă mai întâi dator sunt să vă spun, Că în purtări era ... prin grădini, prin curături umbla, Păștea, se-ndestula; Ș-apoi cam pe furiș acasă se-ntorcea. Acum însă mai rău măgarul petrecea. Pentru că rangul nou, Sunând prin zurgălău, Chema când pe vecin cu vro despicătură Să deie pe măgar afar' din curătură, Când pe stăpânul său cu jărdia în mână, Să-l scoată din grădină; Apoi și pe jitar, Să-i rupă coastele cu parul din ogoară, Încât bietul măgar, Stâlcit și osândit, rămase mai să moară. Și oamenii acei la rang înaintați ...
... mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul sună de slăvitu-ți nume. Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e... Cresc flori pe unde calci, și râde firea. Tu-mparți norocul numai cu privirea. Încai țăranii zburdă pe la sate!... Și-i place regelui. E lucru mare Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte A fost cea mai aleasă desfătare. . . . . . . . . . . . . . . . Măria-ta, e un străin afară, Cam trențăros, dar pare-un om ... i rămână; Că n-ai putut spre el întinde-o mână, Din greaua platoș-a trufiei tale! . . . . . . . . . . . . . . . C-acestea nu l-au deșteptat pe rege, Că Adevărul a fost dat afară Și slugile l-au îmbrâncit pe scară, Firește, de la sine se-nțelege. * Trec anii. Și ce dulce-i amăgirea! Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!... În jâlțu-i moale ... flăcări, brațe desperate, Spre ceru-ntunecat, pustiu și rece. Năprasnic vântul nebuniei trece Și spulberă noianul de păcate. În vaiete se prăbușește-o lume Clădită ...
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai ... Și imnul omenirii, un imn de adorare Ajunge pânla tine în slabă suspinare... Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire Să-și schimbe nemurirea pe-o viață de iubire, Ar stinge-a sale raze pe inima-ți de gheață. Nici o mândrie mare nu-ntrece-a ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un ... stilului curgător. Spontaneitatea aceasta e, desigur, mai mult aparentă: e de natură esențial mnemotehnică. E o incontestabilă frivolitate în acest fel de poezie de societate, pe care am numit-o poezie de ocazie. Chiar dacă nu era totdeauna practicată la fața locului, în salonul plin de cucoane, cu albumul pe ...