Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOROD
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 226 pentru NOROD.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Polovraci
... rămânea câteva litere până când un alt călător va trece pe acolo, ele vor fi pentru dânsul ca acele simboluri nedeslușite, înscrise pe monumentele unui norod
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf Cavalerul Olaf de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 5 martie 1898 I Doi bărbați de-un ceas așteaptă La biserică, în poartă; Rege-i unul, gîde-i altul, Haine roșii ambii poartă. — După cum aud eu, slujba Cununiei e sfîrșită. Regele s-a-ntors spre gîde: — Stai cu barda pregătită ! Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege Gura-i rumenă-și îndreaptă: — Ziuă bună, tată-socru ! Moartea astăzi, știu, m-așteaptă. Rege, pîn’ la miez de noapte Mai amînă-mi ceasul morții; Vreau să-mi văd banchetul nunții, Danțul la lumina torții. Lasă-mi viața pîn’ ce cupa Cea din urmă voi goli-o. Lasă-mi viața, lasă-mi viața Pîn’ la danțul de adio ! Regele s-a-ntors spre gîde: — Viața-i fie-ngăduită Pînă azi, la miezul nopții — Stai cu barda pregătită ! II Stă Olaf la praznicul său nupțial, E ultima cupă, e ceasul fatal, Femeia lui stă ...
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ioan Cantacuzino - Răsuflare Răsuflare de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Ver ce neam ce-n lume vie Are îndemn la stihurghie, Și sălbatec încă cîntă, Firea însă lui cuvîntă. Iar noroade pricepute Au fățat cu multe cute. Chibzuirea lor ce-naltă, Dînd poezii drum de saltă Piste munți pîntre flori, Piste ape pîntre nori Au întrupat nentrupări Au iconit nevediri. Firea și cu meșteșugire Ei au făcut- o clătire. Limba noastră prea puțină, Nu-i a nimănui proastă vină Căci însoață rău cuvîntul În pîrlejul ce dă gîndul. Mai cu vreme, cine știe, Prisosire poate să vie. Că scriitorii împodobesc Limba, patria-și slăvesc. Fie aceasta acuș, cercare, Mustră altor spre-
Ion Luca Caragiale - Karkaleki
Ion Luca Caragiale - Karkaleki Karkaleki de Ion Luca Caragiale Odinioară, când era vodă nemulțumit de administrație, chema la palat pe ispravnic, pe magistrat și sfatul: — Bine, mă! da nu vedeți voi ce murdărie? Voi trăiți ca vitele, mă ! — Ca vitele, măria-ta! — O să vă dau afară, mă! — Să ne dai, măria-ta! — Mari ticăloși sunteți, mă! — Ticăloși, măria-ta! — Afară! Astea se petreceau pe vremea de tristă memorie când națiunea română nu-și dăduse încă, în suveranitatea ei, o constituțiune belgiană, și când presa noastră politică se reducea la Cantorul de avis și la Buletinul ofițial al lui Karkaleki. Acest celebru publicist, întemeietorul presei politice române, era însărcinat între altele să facă în Buletinul ofițial dările de seamă despre petrecerile de la palat. Vodă, care ținea foarte mult să-și lumineze norodul, aduse cu mari cheltuieli de la Brașov vreo douăzeci de lăzi cu lumânări de spermanțet — primele lumânări de spermanțet cari veneau în țară. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului — suprimarea mucărilor în așteptarea suprimării arhondologhiei și privileghiilor — vodă dăduse la palat o serată cu nouăle lumânăr. Succes enorm ...
Ion Luca Caragiale - O, Nirvana!
Ion Luca Caragiale - O, Nirvana! O, Nirvana! de Ion Luca Caragiale Apocaliptică, în stil de axion O, bucură-te, neființă, Că slava-mpărăției tale, Din biruință-n biruință, Vestit-a vecinica ta cale, Și pururea ai zămislit Un dor de ducă nesfârșit! Din firea lucrurilor toate Ai izvorât în ochii minții Și-ai dat noroadelor cercate Atotputerea năzuinții, De-ți cântă azi ca nimănuia: „Mântuitoare! Aliluia!â€� Purcede slava de la tine, Izbăvitoareo nențeleasă Din lumile așa senine, Tu vecinica Morții crăiasă! Și ție uneia, smerit Ne proslăvim
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Mateiu Caragiale - Boierul Boierul de Mateiu Caragiale Pe-o culme, lângă-un iezer, durează-o mănăstire Boierul... Mult bătrân e: dinți nu mai are-n gură, Postește, se grijește, bârfește și strâmb jură, Stă cuvios în strană și zice din psaltire. E mic de stat, fățarnic, semeț și crud din fire, Viteaz spătar fu-n lupte, dar azi când barba-e sură, Cu dreapta se închină, cu stânga smulge, fură, Despoaie și ucide în setea-i de hrăpire. De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai de Rusalii, când plin de veselie Așteaptă să-i sosească fermanul de domnie Îl prind cu pâri ascunse și-armașu-i taie
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu)
Mihai Eminescu - Învierea (Eminescu) Învierea de Mihai Eminescu Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morții rece spirit se strecură-n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii. C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada, Din cărți cu file unse norodul îl învață Că moartea e în luptă cu vecinica viață, Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada. O muzică adâncă și plină de blândețe Pătrunde tânguioasă puternicile bolți: ,,Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț, Înveninând pre însuși izvorul de viețe. Nimica înainte-ți e omul ca un fulg, Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă, În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg." Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială Și negrul întuneric se sperie de șoapte... Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte... Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală. Un clocot lung de glasuri vui de bucurie... Colo-n altar se uită și preoți și popor, Cum din mormânt răsare Christos învingător, Iar inimile toate s-unesc în armonie: ,,Cântări și laude-nălțăm Noi, Ție Unuia, Primindu-L cu psalme și ramuri, Plecați-vă, neamuri, Cântând Aleluia! ...