Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEAMUL
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 477 pentru NEAMUL.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... pururea. Învață, drept acĂ©ia, pre cei bogați, pentru căci fiind el prea bogat făcea comoară în ceriuri, după evangheliceasca poruncă. Învață pre cei de neam bun, pentru căci fiind el prea de neam bun au pohtit viețuirea și petrecaniia cetății cei de sus. Învață pre împărați, pentru că împărățind el cu atâta putĂ©re să siliia pururea să ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu) Dumnezeu de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ses louanges. Au clair de lune, amis, bonsoir! Iulia Hasdeu , Au bord de la mer Aș vrea să smulg din mine un cântec, numai unul, Un singur de pe urmă: copil întârziat Ce nu se naște încă, dar, totuși, plin de viață, Duioasa mumă-l simte sub inimă zvâcnind. Un cântec, numai unul, acum la căruntețe, Ca Făt-Frumos din basmul cu "fost-au fost un moș". E gârbovit bătrânul, dar fiul cât un munte Miratei lumi va zice: dintr-însul m- ...
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)
Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel) Nicolae Iorga de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 18—19—20, mai-iunie-iulie 1911, p. 389—394. Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveștmîntă ca noi toți, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu-i occiput o panama sau un sombrero. Cînd însă toate acestea vor deveni inutile și vestmîntul de ștofă va dispărea împreună cu cel de lut și de celule, atunci numai se va reîntoarce și va răsări pretutindeni, la capătul tuturor răscrucilor, de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui tîrg. Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărților și manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni și de peste tot locul. Amintindu-se figura lui și cercetîndu-i-se opera, ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... aceștia în țară, când năvăleau, și numeroasele lor călcări peste tractatele de pace, au dat cuvântului litfă o semnificare foarte urâcioasa. Litfa e sinonim de neam rău și fără credință. ↑ În ediția baladelor de la 1852, cu greșeală s-au tipărit următoarele versuri: Sa nu-l vinzi la vrun muntean ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
Alexandru Vlahuţă - România pitorească România pitorească de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 PE DUNĂRE 1.1 PORȚILE DE FIER 1.2 TURNU-SEVERIN 1.3 CORBUL. HINOVA 1.4 OSTROVUL MARE. RUINI 1.5 LA CALAFAT 1.6 DESA 1.7 GURA JIULUI. BECHETUL. CELEIUL 1.8 SILIȘTIOARA 1.9 ISLAZUL 1.10 TURNU-MĂGURELE 1.11 ZIMNICEA 1.12 GIURGIU. CĂLUGĂRENII 1.13 ÎNTRE ȚĂRMURILE NOASTRE 1.14 PODUL DE PESTE DUNĂRE 1.15 BRĂILA 1.16 GALAȚII 1.17 TULCEA 1.18 SULINA 2 PE MAREA NEAGRĂ 2.1 PE INSULA ȘERPILOR 2.2 CONSTANȚA 3 ÎN MUNȚII NOȘTRI 3.1 PE COLIBAȘI 3.2 LA UMBRĂ 3.3 VALEA MOTRULUI 3.4 MÂNĂSTIREA TISMANA 3.5 TÂRGU-JIU 3.6 PE VALEA JIULUI 3.7 PE ÎNĂLȚIMILE PĂRÂNGULUI 3.8 PE COAMA MOHORULUI 3.9 ÎN NOVACI 3.10 MÂNĂSTIREA ȘI PEȘTERA POLOVRACI 3.11 ÎN VÂLCEA 3.12 PE CHEIA BISTRIȚEI 3.13 RÂMNICU-VÂLCII. VALEA OLTULUI 3.14 LA CÂINENI 3.15 PE ARGEȘ. CURTEA-DE-ARGEȘ 3.16 CÂMPULUNG 3.17 RUCĂR. DÂMBOVICIOARA 3.18 TÂRGOVIȘTEA. RUINILE 3.19 PE IALOMIȚA. DE LA TÂRGOVIȘTE LA PETROȘIȚA 3.20 PRIN CHEIA TĂTARULUI LA SCHITUL PEȘTERA ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... îl dă ca un semn de cea mai mare laudă oricărui om vrednic, oricărui viteaz, fie măcar de sânge străin. Am multă sperare într-acest neam a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e ...
Ștefan Octavian Iosif - Câmpul libertății
... cu toții Mînați de-același ideal — În fruntea tuturora moții, Mîndria mîndrului Ardeal. Ei simt că-ntîia oară-i leagă Un dor adînc de neam întreg, Aleargă toți să-l înțeleagă — Și cît de bine-l înțeleg ! Căci bat cincizeci de mii de piepturi, Și-n ele inimi românești ...
Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia
Ştefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia Gorunul lui Horia de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Străjer străvechi și plin de bărbăție, Gorunul uriaș spre ceruri cată... La umbra lui, pe-o noapte-ntunecată, Trei căpitani și-au fost jurat frăție. Ei s-au legat cu inima curată Să-și mîntuiască neamul de robie. Luptară dîrji, dar, prinși prin viclenie, S-au săvîrșit — martiri-eroi — pe roată. Trecură ani... Cumplit ofta iobagul, În lanțuri și mai crunte ca-nainte, Îngenuncheat de cei atotputernici, Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul... Și sub gorun aceleași jurăminte Răsună : „Moarte domnilor nemernici !â€�. * Dar n-au vrut cei de sus să-l înțeleagă Și, după mari izbînzi și zile-amare, Într-o colibă, făr-o lumînare, S-a stins, pustie, viața lui pribeagă. Îl îngropară sub gorunul mare, La umbra-i, ce-i fusese-așa de dragă, Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă Cu-al doinei vaier fără de-alinare. Bătut de ploi, de nopți vijelioase, Cercînd zadarnic pe urmași să-i cheme La luptă nouă, stăruie și azi Gorunul falnic, neînfrînt [1] de vreme, Ci trist își pleacă crengile-i stufoase, Umbrind mormîntul marelui viteaz. * ...