Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NĂSCÂND
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 686 pentru NĂSCÂND.
Ștefan Octavian Iosif - Ruptură
Ştefan Octavian Iosif - Ruptură Ruptură de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție E o cantină cu un steag Pe deal, în rariștea de brazi ; De-acolo ies cîntînd, la braț, Două catane — camarazi. Și-i sărbătoare... De pe deal Se vede peste nouă sate ! Ei se opresc, privind cu drag Spre văile îndepărtate... O turlă luce tocma-n fund ; E satul unde se născură : Acolo-i chef ! Acolo-i trai, Acolo-i horă-n bătătură ! Și cum privesc ei amîndoi, Înduioșați nevoie mare, I-apucă dorul de părinți. Oftînd, se strîng la braț mai tare... Dar, totodată, amîndoi Și-au amintit și de Măria – Scurt, țanțoși, s-au lăsat de braț : E ruptă
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică. O amintire mă neliniștește, ...
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
... a lumânării foc Și-ți mulțumesc pentru știință, Dorindu-ți pocăință. Adio! Ține minte că dracul nu cunoaște Câte, un bun fățarnic, în cugetul său naște
Alecu Donici - Capra şi iada Capra și iada de Alecu Donici Țăranul între vitișoare Avea și o căpriță. El o numea leliță, Îi da adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori țăranul intra pe zi în casă, Căprița după dânsul pe-o laviță sărea, Apoi și peste masă... Stăpânu-i suferea, Căci aștepta să vadă Curând, pe lângă capră, și o frumoasă iadă (Iar unde omul este pe cale de sporit Oricare suferință O poartă, mulțumit, Vânând a lui dorință.) Nu după multă vreme ieduța se născu. De aldămaș țăranul la crâșmă petrecu. Dar când napoi se-ntoarse, Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă, El a bufnit de râs, Și în proverb a zis: — Căprița sare masa, Ieduța — casa! E prea adevărat, Că vițiul din născare Nu e vindecat, Și a naturii lege își are-a ei lucrare, Iar mie-mi place când Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând: "Părinților viața, respectul, ascultarea Le sunt dator; dar totuși în fapte nu doresc A lor deprinderi rele ca fiu să
Alecu Donici - Două mance și un copil
Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca să aibă mai bună căutare, Cucoana două mance pe lângă dâns' ținea Și singură-l hrănea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și muma mi-l îndopau pe rând, Încât după o vreme așa îl ghiftuise, Că copilașul gingaș de tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc cu capul spart. El într-o plecare pe gânduri afundat, Rosti așa cuvinte: "Că mance de prisos, Oricum, și-n orice stare, n-aduc vreun
Alecu Donici - Leul și iepurele
Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de câini copoi și varvarii ogari. Și noi adeseori pe patimi ne silim Cu ale celor mari să le sămăluim. Dar nu prea
Alecu Donici - Muntele Muntele de Alecu Donici Un munte se trudea de facere cumplit. Trei zile au vuit, Încât se clătina pământul de sub el; Dar în sfârșit s-au desfăcut Și au născut: Un șoricel! Această fabulă ca muntele e veche; Eu însă să vă spun secretu-i la ureche: Sunt oameni de la care-aștepți Minuni să vezi; Așa vuiesc de tare Când ei se socotesc că au vro treabă mare; Iar cercetând în faptă, Găsești isprava lor deșartă. Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc, Ca când o epică piimă născocesc; Iar după trudă multă În faptă mă trezesc cu o făbuliță
Alecu Donici - Poetul și bogatul
... Și când el ar avea o minte mai isteață, Atuncea ar cunoaște Și-ar plânge mai amar a sa nimicnicie; Fiindcă cel ce naște
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...
Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...