Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUA MASA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 196 pentru LUA MASA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură şi viaţă Cauza pesimismului în literatură și viață de Constantin Dobrogeanu-Gherea Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des se întâmplă să nu fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul ... din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit. Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie." Ceea ce pot zice cu siguranță ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Neghiniță
... sunt cei mai mari. Împăratul, cam de voie, cam de nevoie, răspunse: — Așa e, Neghiniță, așa e. Iar cărturarii își deteră ghies pe sub masă și plecară ochii în jos. Împăratul porunci să-i toarne lui Neghiniță o casă cu zece caturi, cât o nucă de mare, toată din aur ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecu I Păn Vlad Vodă pe țigani armează, Asupra lor Urgia-întărâtă Pe Sătana, ce rău le urează, Întracea luându-ș' de drum pită, De la Flămânda pleacă voioasa Țigănimea drept cătră-Inimoasa. Musă ce lui Omir odinioară Cântași Vatrahomiomahia , [1] Cântă și mie, fii bunișoară, Toate câte făcu țigănia, Când Vlad Vodă-îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie, Cum țiganii vrură să-și aleagă, Un vodă-în țară ș-o stăpânie, Cum, uitându-și de viața dragă, Arme prinsără cu vitejie, Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate Cu murgeștile păgâne gloate, Cum apoi, prin o gâlceavă-amară (Căci nu să nărăvea depreună), Toți cari-încătrĂ² fuga luară Lăsându-și țară vodă și corună. Însă toate-aceste se făcură Prin dimoneasca amegitură, Că, măcar cel fără-asămănare Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure-în iad lăcașul său are, Focului nestins fiind el hrana, Dar' totuș', pe furiș', câteodată, Răzvrătind lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, ...
... n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a valma Se-nvârt și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... genunchi și la brâu un cuțit și un corn de vânat, din care știa să scoată felurite sunete, și mai dulci și mai aspre. La masă el prânzea totdeauna împreună cu doisprezece ciraci ai săi, boieri mai mici de casa Baltagilor, toți buni de pahar și vânători de meserie. Ei asemine ... din grăsimea celui întăi urs ucis în bârlog, hatmanul își ungea mustețele. În toate sările ei beau vin vechi de Odobești pănă ce cădeau sub masă, iar hatmanul, care dintre toți era cel mai aprig sugător al gărăfilor pline, rămânea totdeauna cel din urmă în picioare, privind cu dispreț ciracii săi ... puteau să nu rămâie în urmă cu înghițiturile inundând în acelaș timp și aerul său posomorât. — Voiesc, strigă deodată hatmanul, lovind cu pumnul în masă și cu cealaltă mână răsucindu-și musteața, voiesc să beau în sănătatea hătmănesei Baltag! Cei doisprezece ciraci cu ciubote de iuft se îngălbeniră groaznic la ... în odaia cea boltită, se așeză pe un jilț dinaintea focului ce împrăștia în casă o lumină galbenă, și se rezămă cu cotul pe-o masă pe care erau așezate ciubucul și garafa cu vin. — Aprinde lumânarea, zise Baltag. — Mai aveți ceva să porunciți? întrebă sluga. — Să mă ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... argus a celor trei tineri confrați, cari-și schimbă, ca niște fulgere, priviri arzătoare de mirare și curiozitate. Tipul se duce la o masă mai departe de ei, lângă fereastră, trage cu precauție perdeluța - care, în compartimentul unde se servesc unele feluri de bucate și cu jumătatea de porție ... aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede arma și o pune la loc în buzunar. Apoi, bate tare în masă . Băiatul intră cu semi-bateria comandată de cei trei confrați, le-o așează pe un scaun și trece la noul-sosit. - Listî! zice tipul cu ... scoală și se repede spre masa de la care s-a ridicat tipul; dar tipul iute se-ntoarce în loc, îl ajunge la masă, tocmai când vrea să s-aplece spre piciorul din stânga al scaunului, și-l împinge binișor, dar cu destulă putere, la o parte. N-a ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... sfințenie măreață ce îi da un aer de profet. Un pat de scânduri acoperit cu o cergă roasă, un scaun cu trei picioare și o masă pe care se vedea o cruce săpată de lemn, două prescuri și un ceaslov alcătuiau tot mobilierul acelei chilii luminate de razele unui mic jăratic ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul deÂspre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... Mare, ar trebui tomuri întregi; strâmtorirea unui almanah nu ne iartă de a ne lăți condeiul. Din miile sale de fapte strălucite, vom lua cea întâi ce ni se va înfățoșa în gând, căci într-o viață așa de bogată este cu greu de a alege. Pentru ... aminte moldovenilor că ei odinioară erau un popor vestit în războaie, și așa să gândească la cuvintele dlui Bălcescu că, Țara Românilor de își va lua vreodată rangul ce i se cuvine între popoarele Europei, aceasta o va fi ea datoare mai mult regenerației vechilor ei instituții ostășești [2]. Întâmplarea militară ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... ni se deschise o odaie încăpătoare și luminoasă, cu două paturi curat așternute cu saltele de pistră și măcaturi de cit gros și înflorit; o masă albâie brad, între paturi, două scaune de lemn la cele două capete ale mesei, într-un colț un dulăpior grosolan de stejar, un lighean de ... un cui bătut după ușă—alcătuiau îmbrăcămintea simplă, dar îndestulătoare, a odăii. — Și acum, întrebarăm noi, după ce ne puserăm pălăriile pe masă și bețele prin colțuri, cum am face noi, părinte Varsanufie, să vedem pe cuvioșia-sa, părintele egumen? Am voi să căpătăm de la sfinția-sa ... — Da dac-a fi plecat la târg, întrebai eu amestecându-mă în vorbă, de la cine cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și ...