Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru GÂNDI (LA)

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 536 pentru GÂNDI (LA).

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape de casă-ndată, Spre miazănoapte s-arată O biserică smerită, Un templu dumnezeiesc, Unde muncitorul ... desființat, Ca frunzele ce furtuna De verzi le-a smuls, le-a uscat, Mi s-arăta înainte; Cu gândul mă întorceam La locurile dorite, În valea ce-atât iubeam. Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul înalt și tulpina Unde copil mă jucam. Astfel în țări ... o dorești, Limba acea părintească, În care tu te gândeai, Ce-n vârsta copilărească Cu maică-ta o vorbeai, Oricât de urâtă fie, Aspră, grea la auzit, Se naște o bucurie Un ce neobișnuit, O simțire vie-adâncă În sufletu-ți rătăcit, Și crezi că te afli încă În țara ce ... mare În fapte ce necinstesc, De zâmbete protectoare, Care le nesocotesc, Uitând acea zeitate Care-n zgomotosu-i zbor Staturilor înălțate Le suflă căderea lor, La câmp, locaș de plăcere, Eu mulțumit aș trăi, Liniștit și în tăcere, Ziua mea aș împlini. ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... coana Măndița, soția boierului Furtună, ba chiar fata, avusese plecare pentru băiatul unui om bogat, dar fără să fie de neam; boierul le surghiunise atunci la țară. Acolo gândurile mamei se limpeziră, obrazul copilei înflori mai frumos, iar mintea li se statornici la amândouă. Gospodăriseră la țară trei ani de zile, și iarnă și vară, iar anul acesta boierul Furtună socoti cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că ... A fost o nuntă cum nu se mai văzuse. Târgul se rumenise ca într-o noapte din povești, în lumina masalalelor ce ardeau de la casa boierului Iorgu până la ușa bisericii. Cursese toată boierimea din Moldova să ieie parte la o sărbătoare ce le mai amintea vremurile de altădată. Luminat de fericire, boierul Iorgu Buhtea stătea în fața altarului cu privirile țintite spre icoana Maicii ... — Ai dreptate; știu că-ți pui cuvântul numai pentru cei cu sufletul ales... Și-s puțini, boierule, puțini! adăugă Vodă cu amărăciune, uitându-se la cei de primprejur. Să fi auzit că ai nesocotit povața unui bătrân!... Îndată îți trimitea trăsura și te poftea până la ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele

... foc de paie cu cîteva găteje ; îl pîrliră, îl frecară cu cărămida ; îl spintecară ; slăninele le făcură în patru și le atîrnară în podul casei. La urmă, românul, mulțumit, vroi să dea cîteva bucăți de carne pravoslavnicului. Bătrînul își făcu cruce, se cutremură și cu nici un preț nu voi să ... să șteargă slăninele spînzurate în podul casei. Se gîndi el ce se gîndi, și înainte cu „Doamne-ajutăâ€� și cu Sfînta Scriptură. Cînd ajunse la ușa vecinului, vecinul sărac, rupt de oboseală și ghemuit de frig, dormea dus, cu nevasta și cu copiii, claie peste grămadă. Cucernicul bătrîn vru să ... și tare : - Balaurul acesta pe care l-ai zidit a-l batjocorî pre dîînsuuul ! Aș ! pace ! Parcă era mort balaurul acesta. Dibuind pînă la capătul celîlalt al patului, dete peste muiere și zise : - Marea aceasta, este mare și laaaatăăă ! Învîrti mîinele pe dasupra copiilor ! - Acolo, juvini mari și mici ... maari și miiiici... corăbiiile umblăăă ! Și încredințîndu-se că dorm toți ca niște bușteni, se duse în tindă, orbăcăi pînă înnemeri scara și, așezînd-o la gura podului, zise prelung și pe nas : - Aceasta este scara pe care, pe care, văzutu-o-a Iacov în vis, și îngerii Domnului ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel larg din fundul odăiei pe care dormeam când eram mic, și la marginea căruia baba Ilinca îmi răzema scaune de frică să nu cad. Era tot soba cea fără stâlpi la gura căreia ședeam în copilărie ciunchit, ascultând poveștile ce-mi spunea în nopțile de iarnă moș Toma grădinarul. He!... cu ce drag urmăream toate năzdrăvăniile ... moș Toma grădinarul, povestașul de la gura sobei care mă urmărise neștiind cine umblă nopatea prin grădină. — Da bine, ce cauți pe aici, cuconașule, la vremea asta? îmi zise el cu mirare. — Merg la vânat la iaz, moșule. — Apoi doar să fie rața cât o față de arie, s-o nimerești acum noaptea prin întuneric. — Moșule, știi umbla cu ... e bine să mergem pe apă, îmi zise moș Toma grădinarul. În adevăr, o dungă albie, sfiicioasă, abia simțită, se arătă ca un dor depărtat la marginea răsăritului. Amândoi ne suirăm într-o luntre și moș Toma grădinarul, care era priceput

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

... mi-a dat-o vârsta și o oarecare rutină literară nu ajunge să mă apere destul de asemenea oboseli. Așadar: întâi vorbele. Fără îndoială, la vorbe tocmai nu se gândesc acei care scriu din rău obicei. Aceștia sunt oameni cu idei; și, pentru idei, ei caută (dar nu găsesc) imagini ... de ajunul Crăciunului; moartea curioasă a unui bețiv care-și urmărește umbra în valurile mării. Apoi istoria unui cioban zănatic, care ajunge slujbaș la o căpitănie de port și moare de inimă rea, amorezat de o cioară... În jurul acestor drame, simple sau bizare, se înfășură o împletitură savantă ... călcat de un croitor afară... Vara era în toi pe mare, înfierbântată de caloriferele de dedesubt ale curenților. Soarele se întrecea cu ei. Bătea de la șapte dimineața la șapte seara, cu o exactitate de dactilograf. Cu fiecare înțepătură, o nouă alarmă se mișca în masa informă, ajunsă acum mai mult o apă puhavă ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... cerească rodă. I-i PĂ³brata sălașul unde odihnește, Cu doamna sa Elena, de să pomenește, C-au fapt beserici multe, di-ntreg și-nnoite, La țară și la munte mari mănăstiri svinte. Pre urma lor domnit-au a lor bună rodă, Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă. Nemică n-au stricatu ... viață, să-i placă. Cu a sa bună maică, cu Ecaterina, La Domnul din direapta să-i fie odihna. Evstratie Dabijea scris este la viață Să trăiască cu svinții în rând, fără greață, Cu iubita sa hiìcă, cu doamna Maria, Să nu li să mai stângă în veci ... au lăsatu-ș pomană cât au putut face; Dea-i Dumnezău cu svinții trai în ceri cu pace! După Antoni-vodă domni iarăș Duca, De la vlășescul scaun venind cu porunca De la-mpărat, să-ș șază domn bun preste țară, Să giudece săracii într-a ei hotară. Dară ismailtenii a sa lăcomie Nu ... din păgâni tocmele. Ș-au perit biata țară de păgânătate, Dumnezău o va-nvie,-ntr-a sa bunătate, Să să-ntoarcă și Svântul la a sa moșie, La ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

... scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii ... pentru odihnă? — Pentru odihnă? Acuși... Ei, scrie... Ion, Evdochia, iarăși Daria, Gheorghe, mai scrie-l... pe ostașul Zaharia. Cum s-a dus la slujbă, acum e al patrulea an, așa de-atunci nici nu se mai aude... — Vrasăzică, a murit? — Dar cine-l mai ... te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin, încet o șterge pe Evdochia din lista răposaților. Condeiul la litera ,,d" scârție și face o pată mare de cerneală. Dascălul se rușinează și-și scarpină ceafa. — Pe Evdochia, vrasăzică, s-o dau în ... scrie de pe amândouă hârtiuțe numele pe lista cea nouă. — Eu îi scriu pe toți delaolaltă, zice el, dar tu s-o duci asta la părintele diaconul. Las' diaconul să priceapă, care-i viu aici și care-i mort; el ...

 

Anton Cehov - Vorbă lungă

... scrie... Pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrii și Daria cu copiii ... Dumitru, iarăși Andrii, Antim, Mărioara... — Stai, mai încet... Nu gonești iepuri, vei ajunge la capăt... — Ai scris-o pe Mărioara? Ei, acu pe Chirilă, pe Gordei, pe pruncul nou-răposat Gherasim, Pintilii. L-ai scris pe răposatul Pintilii ... pentru odihnă? — Pentru odihnă? Acuși... Ei, scrie... Ion, Evdochia, iarăși Daria, Gheorghe, mai scrie-l... pe ostașul Zaharia. Cum s-a dus la slujbă, acum e al patrulea an, așa de-atunci nici nu se mai aude... — Vrasăzică, a murit? — Dar cine-l mai ... te tot joacă și-ncâlcește. — Stai, n-amesteca... Dascălul se posomorăște și, gândindu-se puțin, încet o șterge pe Evdochia din lista răposaților. Condeiul la litera ,,d" scârție și face o pată mare de cerneală. Dascălul se rușinează și-și scarpină ceafa. — Pe Evdochia, vrasăzică, s-o dau în ... scrie de pe amândouă hârtiuțe numele pe lista cea nouă. — Eu îi scriu pe toți delaolaltă, zice el, dar tu s-o duci asta la părintele diaconul. Las' diaconul să priceapă, care-i viu aici și care-i mort; el ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie

... auziți: Un muieroi ș-o femeie, Cum și când nu prea știm bine, Peste drum erau vecine; Ca albina laborioasă Femeia-și căta de casă: La intrigi pregetătoare Și la vorbe rușinoasă, La lucru cutezătoare Și la certe prea fricoasă, Nu-i lipsea nici foc, nici masă. Muierușca nevăstuică, Ochi de linx, bot de curuică, Nu sta locului nicicum: O lua papuc ... Uscățivo, Costelivo, Exclusivo! Zi-mi de poți, zi-mi, guralivo, Ia deschide-ți a guriță, Iezuito, Neagă-rea, Chirațiță Avestiță! Ai fost tu la soarea? Știi ce este libertaua? Știi ce este-egalitaua? Ai fost tu la bal maschĂ©? Amur și fidelitĂ© Ai simțit tu vreodată, Tistimel, paftală lată? De la foc, de la corlată, Din argeaua de neveste, Știi politica ce este? La princip ai fost constantă, Ca și mine de galantă... Vai de mine! mai ales Ești d-alea ce poartă feees!!! Ha! ha! ha! lea Poartă ... Toți câți sunteți cititori, Domnilor alegători, De nu credeți, din 'tâmplare, Câte spui că s-au urmat, Vedeți în amiezea mare Boroboț învederat: Uitați-vă la gazete (Și la frații căuzași Și ...

 

Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite

... mărgărite, Pe lungi fire aurite, Ca o horă luminoasă, Ca povestea mea duioasă: Fost-a fost în lume-odată Mândruliță, dulce fată, Și la chip fermecătoare De puteai căta la soare, Iar la ochișorii săi Și la față-i nu putei! Florile îi ziceau floare, Stelele, stea lucitoare, Încât vecinic flori și stele Se certau noaptea-ntre ele! Iată-n fapt de ... mi spune oare Ce-i mai bun în astă viață Ca iubirea cu dulceață? Ce-i mai sfânt și mai alin Ca mama cu prunc la sân? Ce-i mai drag și mai plăcut Ca pruncuțul nou-născut?... Mama doamnă, fericită, Cu doi prunci împodobită, Îi ținea duios la sân, Ca doi fluturi pe un crin, Și din pletele-i gingașe Le făcea lor dulce fașe, Și pe brațe-i, ca să-i culce ... cum ne cată Prin cea casă întristată! Cum ne cehamă, cum ne plânge! Mâinile cum și le frânge! Mamă, mamă, draga noastră, Iată-ne ici la fereastră, Vin cu dulce diezmierdat, Că de mult, amar de noi, Ne lipsești la amândoi! Astfel brazii suspinau Ș-a lor crengi le clătinau Pe fereastră-n sala mare... Mama doamnă viu tresare, Vine,-aleargă, stă, nu ...

 

Mihai Eminescu - Ondina

... Răsună din umbra cea mare        Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare,        Cum danță ușor        Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie        Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de ... adastă: Ca gânduri palide din ore dalbe Zboară danțândele ființe albe, Par aromatele suflete line Duse de zefirii de prin grădine, În coruri nimfele cântă la hore Și gem în lirele blânde, sonore, Ascunse gândure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în citere ele-ncordară Și ... regele să calce văile        Cătând o sor', Eroi se-ninimă și plâng femeile        De-a lui amor. El fură munților ecouri tinere,        Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere        Vorba d-amor. Pe munți în negură, pe stânci de cremene,        El a cătat O albă vergină, să ... Și prin neguri mormântare    Privesc fața mea de mort.    Dar atunci când albe zâne    S-or privi-n sufletul meu,    A! Gândiți, gândiți la mine    Că am fost în lume eu. Un murmur feeric dezmiardă doios A salei tăcere senină, Prin bolta ferestrei, arcată pompos, S-aude ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>