Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE GENUNCHI
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 256 pentru FACE GENUNCHI.
George Topîrceanu - Balada munților
... sta sub ele Doi măgari voinici alături. Gata!... Baciul stă pe gânduri, Peste frunte mâna-și duce. Se ridică-n două rânduri Și domol își face cruce. Apoi cată lung spre creste Și spre țarcurile goale... Și convoiul, fără veste, A pornit încet la vale. Cerul și-a ...
Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești ...
... care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ și mare. N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruință se mișcară râuri-râuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... halde mama... Ce mai ciorbă, iu, iu, iuu! Dar ce se pomenește? Acel pește, după ce zvâcnește, și vorbește: — Dragane, gâligane, țigane, nu mă face ciorbă. — Hatunci, rasol. — Nici rasol. — Hatunci, humplut. — Nici umplut. — Hatunci, iachnie! — Nici iachnie. — Hatunci, plachie. — Nici plachie ... să-l facem ciorbă! Să-l dăm diavoliței să-l mănânce! Dar ce se pomenește? Acest pește, nu numai zvâcnește, și vorbește... — Nu mă face, împărate, ciorbă. — Atunci, rasol. — Nici rasol. — Atunci, umplut. — Nici umplut. — Atunci, iachnie. — Nici iachnie. — Atunci, plachie. — Nici ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus  ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... Nunta 4 Masa cea mare 5 Îndulcitul tinerilor 6 Facerea căei Logodna Flăcăul care s-a pornit mire vine la o casă și face întrebări despre fată, cum este ea, câtă zestre are și altele. Apoi, împreună cu starostele, se duce la fata cu care vrea să se căsătorească ... se plac unul la altul, apoi spun la bătrâni că se plac, iar dacă nu, apoi vorba se sfârșește și nunta se strică. Logodna se face tot atuncea astfel: mireasa și mirele își schimbă inelele și mireasa îi dă mirelui o șalincă, iar el ei, de obicei, 3 ruble. După asta ... soțioară. Dar nunul cel mare Cu grija-n spinare, Călare pe-un cal, Ca un Docipal, Se ridică-n scări, Se îmflă în nări Și face ochii roată Peste oștirea toată, Și când încoace privește, Aici zărește O floricică frumoasă Și drăgăstoasă, Și văzând că nu-nflorește, Nici nu rodește, Nici ...
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... că acest om iaste unul din cei mici, ce nu-i bagă lumea în seamă. Arapi negri sunt ticăloșii de păcătoș pre carii păcatul îi face mai întunecați decât dracii; aceștea sunt toți răniți pentru căci de câte ori păcătuesc, de atâtea ori să tipărește în sufletul lor rane de moarte ... păcatul îi face robi diavolului. Aici vine micul acela netrĂ©bnicul preot și cu un cuvânt al lui, cu un: Ertate să-ț fie păcatele, face la sufletele păcătoșilor mai slăvite lucruri decât acĂ©lia ce aț auzit mai sus; dezleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele, îi curățĂ©ște de tina păcatului ... a dezlega nu o au fericiții, în ceriu, ci o au preoții, oamenii, pre pământ. Acuma (dară) acĂ©ia ce în ceriu nu o pot face toate cĂ©tele sfinților, vedeți cum o săvârșaște pre pământ unul dintru acești mici. Lasă să se pogoare și aici, după întâmplare, un preot oarecarele ... ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acĂ©ia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncĂ©ște soarelui cestui ce să vĂ©de, ce pune supt datorie cu cuvintele lui și ...
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... plan de drum, precum se obișnuiește mai în toate voiajurile. Nu, eu nu înțeleg călătoriile ca cei mai mulți, adică: de a se face robul unui plan și, în urmare, de a alerga țintă pe linie dreaptă până la țelul propus, fără a se abate ... ei își încărcau capetele cu șlice și din țelebimu nu se scoteau. Cine știe, de-or veni chinezii în țară, dacă ei nu s-or face mandarini și dacă nu s-or numi Cing-ching-tung-fo ?" Această observare m-ar despera asupra caracterului nostru, dacă n-aș ști că ea ...
Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat
... trebuie să fi știut el ce a zis și pentru ce a zis să facem așa. - Că doară nu s-o face gaură în cer d-om intra, zise cea mijlocie. Că doară n-or fi niscaiva zmei să ne mănânce, ori alte lighioane. Ș-apoi de ... vedea că se pierde. Ce s-a făcut, s-a făcut; văzu el că o mie de vorbe un ban nu face. Începuse a se cam uita întâmplarea aceasta, când, într-o zi, se înfățișe la împăratul fiul unui împărat de la răsărit și-i ... deștepta ea, el iară se îmbrăca cu dânsa. Trecu o noapte, trecură două, trecură mai multe nopți și fata nu se putea domiri cum se face de bărbatu-său ziua este porc și noaptea om. Pasămite el era fermecat, vrăjit să fie așa. Mai târziu începu a prinde dragoste ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuş Ciubucul logofătului Manole Buhuș de Nicolae Gane În vremile cele bătrânești, vremi de belșug, pe când boierii ședeau la moșiile lor și vara și iarna, fără altă grijă decât grija câmpului și a gospodăriei lor și aveau hambarele, coșarele și cămările totdeauna pline cu cele trebuitoare la o casă boierească, trăia la moșia sa Buhușul logofătul Manole Buhuș, boier de neam mare, bogat și cu dare de mână. El purta antereu lung până la călcâi, brâu la mijlocul trupului și fes roșu cu canaf albastru pe cap. Când ieșea la câmp sau mergea săși viziteze vecinii, îmbrăca peste antereu o giubea blănită sau numai căptușită, după cum era timpul și peste fes punea o pălărie neagră cu margini late. Tot luxul lui de bogătaș nu se învedera decât în scumpetea blănurilor, a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă ...