Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE UN AN
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 706 pentru DE UN AN.
... stă neclintita limbă. De mult a lumei vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte  Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel  Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... soarte pot ei să aibă-n lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de
... tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și ... vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și clopotnițele lor care se trezesc noaptea și-și sună clopotele lor scufundate. Și nu știu de ce, lașul, în serile de toamnă umede, cînd clopotele încep să sune de vecernie din nenumăratele turnuri, în negură, mă face să mă gîndesc la un astfel de
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
... Ion Luca Caragiale - Şarla şi ciobanii Șarla și ciobanii de Ion Luca Caragiale (Poveste) Acum vro șeapte sau opt ani, Niște ciobani Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ciudate; O clipă nu te lasă s-ai parte decuvânt. Să n-apuci, din păcate, Să-ncepi cu ... cugetări înalte și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place ... acestea, Și povestea Începută să urmăm: Ciobanii noștri, așadară, Plecară Dulăul să-și găsească. Umblară cât umblară Și detere-n sfârșit D-o javră jigărită, De foame leșinată, cu părul năpârlit. Cum îi văzu, Potaia-afurisită Își puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe și-ncepu Să se tăvălească, Să se ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... Se oprea, La Voichița Se uita Și de dragul ei tot bea Beau-și turcii Papucii, Ieniceri Hangerile, Croitori Foarfecile, Cirezari Cirezile, Rămâneau Cu pungile, De le oftau Buzele! Tudorel se-mbogățea Și, d-avere ce-și avea, Își strângea Și-și cumpăra Catârași Cu gălbenași, Și cirezi De boi d-ăi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși. Dar p-atât nu se lăsa, Ci-și făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vânt, Nouă mori pe subt pământ. Că nouă d-or măcina, Bănetul s-o aduna. Tudorel se-mbogățea, Dar la biruri Mi-l punea Și ... beșlii, La haraciuri Că m-a pus, Bănișorii Mi i-a scurs. Am vândut, Cum am putut, Catârași Pe gălbinași, Cirezile De boi Grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși, Ale nouă mori de vânt Și p-ale de subt pământ, Dar de bir Nu m-am plătit, De haraci Nu m-am scutit, Ș-am rămas sărac lipit. Mătură hambarele Prin toate colțurile Și, de-i găsi făioară, Să mi-o cerni În sitișoară, S-o frămânți În lăcrimioare Și s-o coci La țâțișoare, C-am să plec Din ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... nu poate să placă atâta în copilărie, recitită de câteva ori mai târziu, la intervale, cu toată blazarea necruțătoare a unui spirit saturat de literaturism, lasă aceeași impresie puternică. E povestirea unor fapte dramatice pe care autorul le plasează cu vreo cincizeci de ani în urmă, în preajma unui orășel din Ardeal, într-un colț de lume evocat cu o mare putere de sugestie. Caractere tari, de oameni primitivi, se ciocnesc violent într-o atmosferă tragică impresionantă, zugrăvite viguros și nuanțat în același timp, cu o pătrundere psihologică surprinzătoare. Intriga e condusă ... completat poate de siguranța convingerii pe care i-a înfipt-o în minte continuitatea politicii externe a Regatului, unanim susținută patruzeci de ani în aceeași direcție sau, poate, de încă un sentiment înrădăcinat în inima lui cu puterea instinctului de conservare: sentimentul spăimâ ntătoarei primejdii care ar amenința neamul nostru dinspre Rusia. [...] Toate aceste însă n-au fost, după părerea mea, pentru soarta lui Slavici ... mijloace deghizate prin care marele Necunoscut a găsit de cuviință să-l lovească mai profund și mai sigur. Slavici a fost un scriitor de ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... pretutindeni, bătrînul soare, prietenul bun ce i-a încălzit, rumenindu-le pielea lucie ca bronzul, darnicul cuptor, în fața căruia s-au zbicit de atîtea ori de umezeala ploilor, luminoasa călăuză ce le-a arătat de atîtea ori răsăritul și-a arătat încă o dată fața lui de aur privind la dînșii. Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă apoi, după perdeaua de țol ce le slujea de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni ... ...
George Coșbuc - Perirea dacilor
... Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e ... o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum deci îi vom duce dorul Treisprezece sute de-ani! Pân-atunci ne ia tătarul, Tot cu gând că-i gol paharul. Ascultând aceste spuse, Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn și-
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
... George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate câte
... Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este ... prăvălie, deși trebuie să-i fie destul de dezagreabil aceasta, capacul fiind atașat la spate, iar nu în față. De
... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni  de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri  de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi?  O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Deodată-n fundul salei, apare sub un ...