Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PLOAIE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 285 pentru DE PLOAIE.
... a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș ... ulițele bolovănite ale târgului, iar la hopuri roțile săreau de un cot. Doar nu era a ei! Vai de bietul vizitiu, care trecea de la un stăpân la celalt, odată cu trăsura și caii. În urmă de tot, cuconul Gavrilaș vându trăsura, nemaiavând ce mânca. Și atunci veni rândul lucrurilor. Socotelile de zi se făceau seara; cele de noapte dimineața; atunci se perindau, de la unul la altul, și lucrurile câștigate. Seara, mai cu seamă, se strângea toata mahalaua să vadă ce a pierdut unul, ce a ...
... râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare În dulcile-nmiitul al păsărilor grai În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Își zidesc monâstire de ceară pentru trai. De spânzură pin ramuri de sălcii argintoase O-mpărăție-ntreagă-ntr-un cuib legănător  A firii dulce limbă, de el era-nțeleasă Și îl umplea de cântec, cum îl umplea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă rezimată Privea uimit în râul ce spumega amar Și asvârlea vo piatră în apa-nvolburată Râdea, cânta degeaba  plângea chiar în zădar ... Să-mi deie un măr, în care închis să fie-o lume Palat de-argint în lunci și-n codrii înfundat Ș-un făt-frumos de mire, înalt cu dulce nume Din sânge și din lapte  ficior de împărat. Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă  O ploaie de flori albe se scutură pe ea Un flutur roș și vânăt se-nalță, ea-l alungă De pasu-i crengi se-ndoaie și glasu-i răsuna... Apoi și-aduse aminte  era o zi frumoasă, El s-a trezit în ...
... Gheorghe Asachi - Momiţa Momița de Gheorghe Asachi Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai ușor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumușele. Așa odată o momiță, Din filozofilor viță, Care nimica creează, Ce toate le imitează, Prin formal act s-au fost ... pădure Și din pietre făcu zgure. Atunci, iacă, cu mirare, Animalii toți strigară: Ce invenție minunată! Iar momița îngâmfată Li făcu acest cuvânt: Multe averi de bun pământ Și ogoare eu voi da Focul apa de-a seca, Iar despoticul guvern Chiar de astăzi voi schimba Și republica-n etern Pentru voi s-a proclama. După ce mai bună parte De moșii mi se va da, Restul n-are să să-mparte, Ce-n comun s-administra. Atunci patriei reformate Dulce soarta va să fie, Comunizmul ...
... a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii ... e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții ... tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... lume, Palat frumos la munte, în codri înfundat, Ș-un făt-frumos de mire, înalt, cu dulce nume, Din sânge și din lapte  fecior de împărat!" Ea cântă și pocnește în crengi c-o vargă lungă. O ploaie de flori albe se scutură pe ea, Un flutur se înalță, cu sete ea-l alungă, Cu mâna crengi îndoaie și glasu-i răsuna. Apoi și ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Vă privesc sub arme p-ăst fălos pământ. Azi mărirea veche iese din mormânt. Nu vă fie teamă despre-a lor mulțime, Ce de vitejie fuge cu rușine! Astfel cum un arbor crește mai frumos Când abați din ramuri cele de prisos, Astfel și poporul pentru-a fi ferice Trebuie să facă dalbe sacrifice. Astăzi toată lumea către cer se-nchină Să triumfe mândru ... d-astăzi pe pământ N-om avea scăpare nici chiar în mormânt. Limbile străine, cu disprețuire Pe români numi-vor în nefericire. Următorii noștri, abătuți de dor, Vor roși de viața părinților lor. Însă vom învinge... Cu săbiile-n mână N-a supus străinul patria română. Ceea ce nu speră, nu-i demn ... adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele nu-și scapă; Apa mocirloasă îi reține-n fund; Câți silesc să scape, încă se ... jos. Domnu-nvită pașa piept la piept să vie, Dar Hasan dă dosul prins d-a lui urgie. Sângele desfundă lutul cel uscat. De turbane, d-arme câmpul e-ncărcat. Leșurile rânduri zac în lac
Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul...
... Duiliu Zamfirescu - Plecată cu capul... Plecată cu capul... de Duiliu Zamfirescu Plecată cu capul pe albe genunche Fecioara cu ochi liniștit Din apa curată adună mănunche De ramuri de tei înflorit. O rază de soare furiș se coboară Și lung o sărută pe gît, Iar dorul deschide în gînd de fecioară O poartă pe-un cîmp de urît. Cu raza cea caldă vin visuri nebune, Vedenii cu aripi de fluturi, Ce cad din lumină pe genele-i brune Ca ploaia din crengi ce le scuturi. Atunci de pe dealuri, văzînd-o că-i goală Și soarele prea arzător Un vînt se adună, din lanuri se scoală, Și pleacă încet spre izvor. El ...
... George Topîrceanu - Plouă... Plouă... de George Topîrceanu Pe-aici când plouă, plouă îndesat, Nu ține ca la noi un ceas ori două. Că ziua plouă, plouă pe-nserat, Și când ... stă plouată ca o curcă. Natura calcă cu piciorul stâng: Pe-aici când plouă, — plouă, nu se-ncurcă! Iar când s-arată soarele sărac. De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă, N-apuci a scoate nasul din cerdac, Că până la întoarcere, — te udă. Există ... răstimpuri când se moaie, Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus, Și cerul câte-oleacă, spre apus, Se luminează puțintel — a ploaie. Atunci se cheamă că e timp frumos (Măcar că tot mai cade-un pic de
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și ... mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară! Și ce nu se pun de
Mihai Eminescu - Călin nebunul
... acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și ... mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară! Și ce nu se pun de
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică â ... aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, și sar... Dulăi bătrîni, cu limba scoasă, Merg serioși pe lîngă car... Se depărtează caravana... De praf, abia o mai zăresc... Cîmpia ațipește iarăși, Doar greierii mai țîrîiesc... IV Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg, Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. Uruie trăsuri și care. Tobe, trîmbițe răsună ; Un balon scăpat se-nalță, Dus de vînt, jucînd în lună... Vine-un călăreț în goană, Sar lătrînd în drum dulăii, Rîd suratele gătite, Mînă-n mînă cu flăcăii ; Și mi-e ...