Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CERUL GURII
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 510 pentru CERUL GURII.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste piatra-ți rece Candele voi atârna; Mândre flori voi semăna, Încât cela ... ce tânără mireasă Ai tu, mândrul meu iubit!" Ea vorbește cu căldură Și pe sânu-i se pleca, Calde lacrimi revărsa. Iar micuța-i rece gură A lui frunte săruta. Dar cocoșii-n luncă cântă... Umbra-atunci a tresărit... — ,,Ah, te las, al meu iubit! Căci ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... acum ani o mie, frumusețea juvenilă a unei brune fete nu visa oare pe lespedea șlefuită a unei fîntîni ascultînd o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea lui Tiberiu ?... Pulbere nouă de floare cu pulbere veche de secoli ... ce ți le-a pus Dumnezeu subt pleoape, ca să poți vedea ce frumoasă e lumea într-o dimineață de primăvară, subt albastrul cer
... pe câmp s-apleacă, Spicele s-aștern. Iar din tei, privind la ele, Ispitiți de joc, Niște pui de rândunele Și-au uitat mâncarea-n gură: Jocul ăsta nu-l știură! Cerule, fă loc! Unu-ncepe-acum să-și bată Aripele-n vânt, Iată-i toți acum deodată Ciripind în zări ... Galben de mirat, Stă pe loc acolo-n naltul Cerului, privind. Plec-apoi. Dar vine altul. Nu știu ce gândește norul, Dar atotstăpânitorul Soare-n cer, zâmbind, Ca un moș privind nepoții, Zice: „Așa băieți! Veseli și la joc cu toții! Pentru asta-mi place mie Truda mea de-o ...
George Topîrceanu - 1908 1908 de George Topîrceanu Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?... De pretutindeni se ridică șoapte Și plâns înăbușit spre cel ce, ție, Înduioșat acum, ți-a dat solie Să luminezi odată trista noapte! Că sunt aici dureri nemângâiate, Blesteme dureroase, — sunt copii Flămânzi și goi, și casele pustii, — Sunt cruci de lemn, la margine de sate... Și morții lor așteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic — Și să le spui că n-au jertfit zadarnic Atâta sânge, gloanțele haine. C-au încetat sălbaticele goane, — Iar dacă sunt colibele cernite, Copii orfani și mame văduvite Nu vor mai plânge, sara, la icoane... Un glas pornit din inimă curată, Un tânăr glas te-ntâmpină acum: Din largul țării spulberă odată Mirosul greu de sânge și de fum. An nou, an sfânt, — adu belșug în țară! Dar să nu lege-n țernă sângerată Un rod spurcat, sămânța cea bogată... — An sfânt, adu-ni altă primăvară! Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine, Nelegiuitul râs ...
Mihai Eminescu - Cum negustorii din Constantinopol
... stambe, Și-i diamant peonul, îndrăznețul. Dar astăzi, cititori, eu vă vând iambe, Și mare n-o să vi se pară prețul: Nu bani vă cer, ci vremea și auzul. Aprinde-ți pipa și așază-ți jețul La gura sobei, cum o cere uzul; Citește cartea ce îți cade-n mână ...
... Ai tu vro țintă-n lume  amara ta suflare Au face-l-va pe dânsul  de nu ferice  mare? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă înveți Ca viața-mi preț să aibă și moartea-mi s-aibă preț. Să nu zic despre nime ce despre om s-a ... solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde, Că prin acele neguri demonii-n stoluri zboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii ... Adânc, demonic, rece. Ți-o jur  astă știință Eu aș striga-o-n lume c-o cruntă ușurință... Atunci negrește, soare... Atunci să tremuri, cer... Atuncea saluta-voi eternul adevăr... Și liber, mare, mândru prin condamnarea lui, A cerurilor scară în zbor am să o sui... Să strig ... mor pe veci  Că vis e a ta moarte cu slabe mâni și reci. La sorți va pune iarăși prin lumile din cer ...
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
... puțini. Zenon, pentru ca să facă pe un tânăr guraliv să tacă, i-au zis: — Firea ne-au dat două urechi și o singură gură ca să auzim multe și să vorbim puține. ÎntrebĂ¡ pe Aristotel ce câștigau mincinoșii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i creadă, au răspuns ... fost tare cu duhul. Diogen au zis unui om care, pentru ca să-și arate duhul, vorbea multe: — Boierule, de când ai venit din cer? Un episcop, mergând în caretă, au întâlnit un capuțin mergând călare și l-au întrebat: — De când Sfântul Franțisc merge călare? Capuținul i-au ...
... piatră detunată. Dar într-o zi, căscând prea tare gura, Pe veci i-a-ncremenit făptura. Și sufletul închis în el, săracul, Spre cer
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
Cincinat Pavelescu - Ultima verba Ultima verba de Cincinat Pavelescu Sub noaptea fără stele, ce trist și-nalță glasul Acel care fusese Isus... Veniți, veniți! Toți morții din morminte sculați-vă, e ceasul! Vin taina s-o dezvălui din moarte vă treziți! Și-atunci, din toată lumea, mulțimile-adormite, Sutimi și milioane de morți se deșteptau; Pe când de sub lințoliu enormele-i orbite, O tragică durere afară scăpărau... Și el, mai trist ca-n noaptea când se ruga pe munte, Sub umbra tremurată a verzilor măslini, Când se roșise alba-i sudoare de pe frunte, Mai trist ca pe calvarul însângerat de spini, Le zise: Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră La cartea de lumină ce-n vis am plăsmuit. Să n-așteptați zadarnic fanfara-nvietoare, Căci cerul plin de îngeri e-o pânză de tablou... Eu rătăcesc de veacuri prin golul fără soare, Și chem și- ...
... scrie Ce bună-i dânsa totuși! Văzându-mă-n uscioara, Ea însăși deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul dus pe mare, Venus tu! Dar pe-acela ce-ți servește, Pe ...